Petre Ispirescu

Petre Ispirescu (1830, Bucureşti - 21 septembrie 1887, Bucureşti) - prozator, povestitor, folclorist, editor şi tipograf. S-a născut în mahalaua bucureşteană Pescăria Veche, unde tatăl său, Gheorghe, avea o frizerie. Mama, Elena, de origine transilvăneană, era, se pare, o povestitoare neîntrecută. De la părinţi, de la calfele şi clienţii tatălui său, Ispirescu a putut asculta, în copilărie, numeroase creaţii populare, mai ales basme. Din iniţiativa mamei este dat să înveţe carte cu dascăli bisericeşti, dar din pricina lipsurilor materiale, se vede nevoit, la 12 ani, să-şi asigure singur existenţa.

Nereuşind să-şi desăvârşească instrucţia în şcoală, dar avid de cât mai multe cunoştinţe, intră ucenic la tipografia condusă de Z. Carcalechi, sperând că acolo unde se tipăresc cărţile se poate şi studia. Se califică în meseria de tipograf şi ajunge chiar proprietar ori conducător al unor tipografii: Naţionalul, Tipografia Statului şi Tipografia Academiei Române. Activitatea de tipograf îi înlesneşte contactul cu cei mai de seamă cărturari din epocă, de a căror preţuire s-a bucurat.

Îndemnat şi încurajat de A.I. Odobescu, B.P. Hasdeu, J. Urban Jarnik etc., stimulat mai ales de pasiunea sa pentru lectură, Ispirescu, un autodidact, devine un bun cunoscător al literaturii române, al preocupărilor de folclor de la noi. Condiţia socială modestă, munca epuizantă în tipografie, nopţile jertfite studiului sau scrisului, grija pentru existenţa numeroasei sale familii - a avut şapte copii - l-au împiedicat să ia parte activă la evenimentele însemnate ale vremii.

Înzestrat cu simţ artistic, Ispirescu a compus versuri, a scris proză memorialistică, dar încercările sale rămân îmbinări hibride de influenţe insuficient asimilate. Talentul i se dezvăluie însă în basme, căci stilul popular îi era mai familiar şi îi înlesnea intervenţia creatoare. Primele basme le publică în „Ţeranul român”, în 1862, la îndemnul lui N. Filimon şi al lui Ion Ionescu de la Brad. Cel dintâi este Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, în acelaşi an tipărind şi prima culegere de basme. Consacrarea vine însă abia după 10 ani, când îi apare primul volum din Legende şi basmele românilor. Ghicitori şi proverburi (1872 ) şi începe colaborarea la „Columna lui Traian”. A mai publicat la „Analele literare”, „Convorbiri literare”, „Dorobanţul”, „Familia”, „Revista literară”, „Revista pentru istorie, arheologie şi filologie”, „Revista societăţii «Tinerimea română»”, „România liberă”, „Tribuna” etc.

După ce a învăţat singur limba franceză, încercând chiar o traducere din Ruinele Palmirei de Volney, Ispirescu scrie un articol de folclor comparat, semnalând motive comune în basmele române şi în cele franceze. Fără a renunţa la preferinţa pentru proza folclorică - dovadă volumul de basme din 1882, prefaţat de V. Alecsandri - mai publică jocuri de copii, ghicitori, proverbe şi zicători, însoţite uneori de comentarii documentate. Scrierile sale de evocare a unor momente şi personalităţi din istoria naţională sunt o dovadă a aderării la ideile avansate ale momentului. Nefiind încă formulată o metodă unitară de culegere a folclorului, Ispirescu s-a transformat în fapt din folclorist în povestitor. Influenţat de principiile lui Hasdeu, el indică totuşi sursa şi data culegerii, chiar dacă basmul a fost scris după mai mulţi ani de la ascultare, iar jocurile de copii, ghicitorile şi proverbele le transcrie cu mai multă rigoare.

Deşi a abordat toate speciile prozei folclorice, basmele sunt cele care i-au asigurat popularitatea. Ispirescu recreează basmul, întocmai ca povestitorii din mediul folcloric, păstrând schema, formulele fixe caracteristice speciei, oralitatea, expresiile populare. Totuşi o anume detaşare personală faţă de acţiune vădeşte caracterul elaborat al naraţiunii, care „nu exprimă litera folclorului, ci spiritul său, capacitatea de a dezvolta creator vechi teme” (Mircea Anghelescu). Personalitatea proprie transpare din intenţiile moralizatoare, din tonul uneori romanţios, din amănuntele istorice şi mitologice pe care le include în povestire.

Ceea ce se remarcă în mod deosebit este deplina unitate de atmosferă şi de stil a celor 16 de basme scrise de Ispirescu. Unele dintre ele sunt cele mai vechi variante româneşti ale unor motive universale: Prâslea cel voinic şi merele de aur, Pata de împărat şi pescarul, Balaurul cel cu şapte capete, Coman vânătorul, Ileana Simziana şi Ciobănaşul cel isteţ sau Ţurloaiele blendei, altele sunt specifice numai repertoriului românesc: Un basm mitologic (motivul boului năzdrăvan) şi Fata cu pieze rele. Basmele lui Ispirescu reprezintă un bogat material de studiu pentru cunoaşterea culturii noastre populare şi pentru cercetarea comparativă a motivelor şi variantelor în spaţiul universal. Fondul general uman şi larga lor accesibilitate a permis reintegrarea basmelor în circuitul folcloric. Devenite clasice, ele au contribuit, alături de operele marilor scriitori, la formarea limbii noastre literare.

Opera literară

  • Legende şi basmele românilor. Ghicitori şi proverburi, I-II, introducere de B.P. Hasdeu, Bucureşti, 1872-1876;
  • Snoave sau poveşti populare, I-II, Bucureşti, 1873-1874; ediţia II, Bucureşti, 1879;
  • Isprăvile şi vieaţa lui Mihai Viteazul, Bucureşti, 1876; ediţia II, Bucureşti, 1885; ediţie îngrijită şi prefaţă de A.I. Odobescu, Bucureşti, 1908; ediţie îngrijită şi prefaţă de Dumitru Ciurezu, Bucureşti, 1939;
  • Din poveştile unchiaşului sfătos. Basme păgâneşti, prefaţă de A.I. Odobescu, Bucureşti, 1879;
  • Pilde şi ghicitori, Bucureşti, 1880;
  • Legende sau basmele românilor, prefaţă de Vasile Alecsandri, 1882; ediţie îngrijită şi prefaţă de Barbu Ştefănescu Delavrancea, Bucureşti, 1907; ediţia Bucureşti, 1915; ediţie îngrijită şi prefaţă de Eugen Lovinescu, Bucureşti, 1929; ediţie îngrijită şi prefaţă de Nicolae Cartojan, Craiova, 1932; ediţie îngrijită şi prefaţă de Constantin Gerota, Bucureşti, 1933; ediţie îngrijită şi prefaţă de Iorgu Iordan, Bucureşti, 1936; ediţie îngrijită şi introducere de Constantin Fierăscu, Bucureşti, 1940; ediţie îngrijită de Aristiţa Avramescu, prefaţă de Iorgu Iordan, Bucureşti, 1968; ediţie îngrijită şi prefaţă de Nicolae Constantinescu, Bucureşti, 1989; ediţie îngrijită de Aristiţa Avramescu, prefaţă de Nicolae Constantinescu, Bucureşti, 1997;
  • Basme, snoave şi glume, Craiova, 1883;
  • Jucării şi jocuri de copii, Sibiu, 1885;
  • Din poveştile unchiaşului sfătos. Despre pomul Crăciunului, Bucureşti, 1886;
  • Poveşti morale, Bucureşti, 1886;
  • Opere complete, Bucureşti, 1901;
  • Poveştile unchiaşului sfătos, prefaţă de Şt. O. Iosif, Bucureşti, 1907;
  • Istoria lui Ştefan cel Mare şi Bun, Bucureşti, 1908; ediţia Bucureşti, 1921;
  • La Roşiorii de Vede, Bucureşti, 1924;
  • Poveşti despre Vlad Vodă Ţepeş, Cernăuţi, 1936;
  • Viaţa şi faptele lui Vlad Vodă Ţepeş, Cernăuţi, 1937;
  • Bucăţi alese, I-II, ediţie îngrijită şi prefaţă de Paul I. Papadopol, Bucureşti, 1937;
  • Basmele românilor, ediţie îngrijită şi prefaţă de Gheorghe Cardaş, Bucureşti, 1939;
  • Basmele românilor, Bucureşti, 1943;
  • Opere, I-II, ediţie îngrijită de Aristiţa Avramescu, introducere de Corneliu Bărbulescu, Bucureşti, 1969-1971;
  • Lupul pârcălab. Snoave şi zicători populare, ediţie îngrijită de Aristiţa Avramescu, prefaţă de Adrian Fochi, Bucureşti, 1970;
  • Pasărea măiastră, prefaţă de Ion Roman, Bucureşti, 1974.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …