Personalitatea lui Mihai Viteazul

Mihai Viteazul a fost unul din cei mai mari conducători de stat şi de oaste ai vremii sale. Trăsăturile personalităţii sale - departe de a fi omogene - oglindesc tocmai conflictul dintre mărginirea lumii medievale, în care s-a născut şi şi-a petrecut tinereţea, şi orizontul mai larg al lumii noi, care se năştea şi pe care a cunoscut-o în momentul deplinei desfăşurări a acţiunii sale politico-militare.

O contradicţie a personalităţii sale era de asemenea cea dintre Mihai Viteazul, boierul feudal, cotropitor rapace al pământurilor ţărăneşti, şi înainte şi cât timp a fost domn, şi Mihai Viteazul domnul, titularul puterii supreme în statul feudal, care trebuia să apere interesele generale ale clasei dominante, câteodată împotriva intereselor individuale sau de grup boiereşti. În sfârşit, o altă contradicţie a personalităţii lui Mihai Viteazul era cea dintre amploarea excepţională a planurilor şi a visurilor sale de mărire şi posibilitatea obiectivă de realizare a acestora.

Istoriografia burgheză, preluând necritic tradiţiile cronicăreşti, nu numai că nu a sesizat contradicţiile personalităţii istorice a marelui domn, dar a menţinut mai departe o imagine unilaterală, axată mai ales pe valoarea militară a activităţii sale (de unde şi supranumele de Viteazul sau Bravul).

Mihai Viteazul a fost şi un mare om politic. Aceasta o arată practica însăşi a domniei sale, în cadrul căreia o stăruitoare atenţie a fost acordată pregătirii şi purtării războiului, pe baza unor măsuri de organizare şi reorganizare internă; în această privinţă, întreaga luptă a domniei împotriva instaurării regimului boieresc este un exemplu concludent. În diferite categorii de izvoare a rămas fixată sub o formă directă, neînflorită, gândirea politică a lui Mihai Viteazul; ideile sale politice au fost exprimate chiar cu vorbele proprii.

Trebuie remarcat că Mihai Viteazul - ca orice mare personalitate - era conştient de rolul său istoric; faptul că se considera „un al doilea Alexandru” - aşa cum afirma că e numit de întreg „soborul” Imperiului habsburgic - atestă această latură a mentalităţii sale. Gândirea politică a lui Mihai Viteazul avea o imagine destul de concretă a acestui rol istoric.

În primul rând, domnul Ţării Româneşti socotea că misiunea sa principală era aceea de eliberator al creştinătăţii, nu numai al ţării şi poporului său, fapt asupra căruia stăruie de nenumărate ori. În acelaşi timp, Mihai Viteazul considera că îi revine rolul de a uni politiceşte teritoriile eliberate de sub dominaţia otomană, de a fonda, în acest fel, un stat unitar şi puternic, barieră de netrecut în calea cotropirii otomane.

Conducerea acestui stat trebuia să-i revină în calitate de monarh încoronat, întemeietor de dinastie şi învestit cu putere absolută. Aceste câteva aspecte ne arată că Mihai Viteazul nu a fost numai un mare general, ci şi un gânditor şi practician politic la nivelul epocii sale.