Peneş Curcanul, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Deşi datată de poet „august 1877”, poezia Peneş Curcanul, de Vasile Alecsandri, pare să nu fi fost scrisă decât către sfârşitul lui noiembrie 1877.

Data poate voia să amintească de sângeroasele lupte din 30 august 1877.

În manuscrisul nr. 3.290, apare datarea: „Mirceşti, nov. 1877”.

A fost publicată pentru prima oară în revista „Convorbiri literare” nr. 10 din 1 ianuarie 1878, apoi reprodusă în ediţia 1880, vol. III.

Vasile Alecsandri

Peneş Curcanul

Plecat-am nouă din Vaslui,

Şi cu sergentul, zece,

Şi nu-i era, zău, nimărui

În pept inima rece.

Voioşi ca şoimul cel uşor

Ce zboară de pe munte,

Aveam chiar pene la picior,

Ş-aveam şi pene-n frunte.

Toţi dorobanţi, toţi căciulari,

Români de viţă veche,

Purtând opinci, suman, iţari

Şi cuşma pe-o ureche.

Ne dase nume de Curcani

Un hâtru bun de glume,

Noi am schimbat lângă Balcani

Porecla în renume!

Din câmp, de-acasă, de la plug

Plecat-am astă-vară

Ca să scăpăm de turci, de jug

Sărmana, scumpa ţară.

Aşa ne ispuse-n graiul său

Sergentul Mătrăgună,

Şi noi ne-am dus cu Dumnezeu,

Ne-am dus cu voie bună.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …