Pe albumul princesei Maria Ştirbei, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Pe albumul princesei Maria Ştirbei, de Vasile Alecsandri, este o poezie scrisă la Bucureşti, în 1882.

Poezia a fost publicată în revista „Convorbiri literare” nr. 10 din 1 ianuarie 1882.

Vasile Alecsandri

Pe albumul princesei Maria Ştirbei

În Asia văzut-am pe-o apă curgătoare

O lebădă cerească plutind, albind la soare,

Cu-aripele umflate de-un vânt răcoritor,

Ca pânzele rotunde ale-unui vas uşor.

Părea chiar o amforă scăpată-n apa vie

De Febe, care varsă în ceruri ambrozie.

Şi gâtu-i ca o toartă de-argint se rotunzea

Când lebăda la umbră pe piept se netezea.

Ea se ştia pe sine divină şi frumoasă

De când s-ascunse Joe în forma-i graţioasă,

Şi lina-i lunecare cu nobile mişcări

Reamintea de timpii anticelor crezări.

Dar culmea-mpodobirii şi splendida-i coronă

Erau cinci pui ca dânsa, născuţi în nalta zonă,

Părând fieştecare un alb mărgăritar

Din salba Afroditei căzut ca un scump dar.

Princesă! când ferice te-am întâlnit în lume

Cu-a tale copilite, minuni cu dulce nume,

Gândirea mea zburat-au în ţara de magii,

În Asia, cuib verde de lebede-argintii.

Ş-am zis: între poeţii ce gloria vânează

Şi imnuri şi poemuri pe liră intonează,

Tu porţi al poeziei feeric diadem,

Tu, ce-ai făcut în lume al tău frumos poem;

Poem în cinci tablouri măiestru-mpodobite,

Cu ochi divini, cu graiuri cereşti şi mult iubite,

Cu toată fărmecarea intimei poezii,

Ce morţilor dă viaţă şi suflet celor vii.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …