Pe albumul princesei Aglae Rosetti, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Poezia Pe albumul princesei Aglae Rosetti, de Vasile Alecsandri, a fost scrisă, după indicaţia poetului, în anul 1866.

A fost publicată pentru prima oară în „Foaia Soţietăţii pentru literatura şi cultura română în Bucovina” nr. 3 din 1 martie 1866, cu titlul Dorul mumei şi subtitlul Pe albumul princesei A.R.R., apoi reprodusă în ediţia 1875, vol. III.

Dorul mamei e prilejuită de moartea unui copil al soţilor Răducanu Rosetti, prieteni ai poetului. Aglae, soţia lui Răducanu Rosetti, era fiica fostului domnitor Grigore Ghica. Soţul ei luase parte la mişcarea revoluţionară din Moldova de la 1848, fusese arestat de Sturza şi exilat.

Vasile Alecsandri

Căiuţi era proprietatea familiei Rosetti, situată pe Trotuş, între Adjud şi Târgu Ocna, unde probabil Alecsandri îi vizitase şi, impresionat de durerea mamei, scrisese poezia.

Pe albumul princesei Aglae Rosetti

Zburat-ai între îngeri,

O! copilaş iubit,

Şi m-ai lăsat în plângeri

Cu dor nemărginit.

De-atunci, în flori, în stele,

În tot ce-i luminos,

Prin lacrimile mele

Văd chipul tău frumos.

De-atunci pe lângă mine

Te simt ades zburând,

Şi doru-mi după tine

Aleargă suspinând.

Tu rătăceşti prin lume

Cătând neîncetat

Iubirea unei mume

Ş-un dulce sărutat.

Ca tine-n rătăcire

De când eu te-am perdut,

Te-aştept cu-a mea iubire

Ca să te mai sărut.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …