Paul Daian

Paul Daian (pseudonimul literar al lui Sergiu Filip) (4 august 1954, Crişcior, judeţul Hunedoara) - poet. Este fiul Martei Daian (născută Roman), contabilă, şi al lui Vasile Filip, tâmplar. A fost căsătorit cu poeta Angela Marinescu. În 1962 familia viitorului poet se mută la Bucureşti, unde Daian îşi continuă studiile începute în regiunea natală, absolvind Liceul „Dimitrie Cantemir” în 1974 (repetase clasa a XI-a, din pricina unei tentative de sinucidere). Încearcă, fără succes, să intre la Facultatea de Psihologie.

A practicat numeroase meserii şi ocupaţii (strungar, lăcătuş-mecanic, electrician, electrostivuitor, sudor, bijutier, măturător de stradă, vidanjor, mânuitor de cadavre, brancardier, ajutor de gestionar, gestionar, administrator de bloc, paznic, vitrinier decorator, om de serviciu, dispecer, corector, tipograf etc.), schimbând frecvent locul de muncă. A debutat cu poezie în „Flacăra” (1972). În anii ’80, a frecventat şedinţele Cenaclului de Luni. În anul 1984 i-a fost inclus un ciclu de poeme în Caietul debutanţilor al Editurii Albatros. Primul volum, publicat în anul 1987, este Poeme sororale, cu o prefaţă de Nicolae Manolescu.

Încercând să protesteze în anul 1982 pentru că nu putea debuta editorial (s-a legat cu lanţuri de grilajul curţii Uniunii Scriitorilor), Daian a fost arestat şi anchetat, apoi condamnat la închisoare. În 1984 a fost judecat pentru „subminarea orânduirii socialiste” şi condamnat la un an şi şase luni de închisoare, sentinţă casată de Tribunalul Suprem. Internările abuzive în spitale de psihiatrie, după alte tentative de protest, precum şi „tratamentul” represiv care i s-a aplicat au determinat îmbolnăvirea psihică a poetului; s-a pensionat medical în 1997. A colaborat la „România literară”, „Luceafărul”, „Contemporanul”, „Vatra”, „Viaţa românească”, „Caiete critice”, „Dreptatea”, „Amfiteatru” etc.

Daian este un poet cu o operă omogenă pe toată cuprinderea ei. Discursul lui poetic e solicitant în permanenţă. E o poezie profundă, iar „monotonia” ei nu e un defect, ci, dimpotrivă, o însuşire, date fiind „înălţimea” viziunii şi totodată autenticitatea, poietica dramatică, proprii demersului liric al acestui autor care s-a impus printre poeţii importanţi ai epocii sale.

„Biografismul”, recursul direct la biografic, printr-o angajare de maximă gravitate şi acuitate, e definitoriu, dar nu elementele anecdotice şi derizorii (precum la alţi poeţi ai generaţiei optzeciste) sunt convocate în text, ci zbaterile profunde şi tragice ale eului. Calvarul suferinţei psihice e adus în text şi înregistrat în consubstanţialitatea lui cu interogaţiile existenţiale ultime, resimţite dramatic, şi obiectivate cu luciditate într-un discurs nu „confesiv”, ci mai degrabă oracular.

Cititorul e confruntat direct cu delirul şi suferinţa extremă, „înscenate” aievea şi, totodată, ridicate la măsura marii poezii. O poezie oarecum manieristă (în sensul „bun” al termenului), o poezie desigur „viscerală” (mai mult în recuzită), dar şi „critică”, rece, distanţată până la înstrăinare. O poezie cristalină, dacă nu glacială, deşi, totodată, sub alte raporturi, foarte „fierbinte”: e un paradox intrinsec, o situaţie oximoronică definitorie, productivă ca expresivitate.

La debutul lui Daian, Nicolae Manolescu îi asemuia demersul cu „o calotă polară” şi, pe de altă parte, identifica în poet un concertist atipic, nu baroc, ci clasic. Impresionează, în versul lui, o tulburătoare descompunere şi regenerare perpetuă a visceralului în cerebral şi invers, ca şi un proces omolog de deconstrucţie-recuperare, care implică, pe de o parte, umanul, viul în general, iar pe de alta, materia inertă, inanimată.

Importantă e o anumită „deschidere de viziune”, semnalată de Marin Mincu, manifestă odată cu volumul Trei poeme (1994). Relevante sunt, la scara întregii opere, anumite cronotopuri (cel concentraţionar, carcera, spitalul), motive ori vocabule recurente, reluate obsesiv (varul, peretele, seringa, mâna, creierul, plămânii, pielea, insectele, sexul etc.), dar îndeosebi motivele spintecării şi tăierii, asociate prin definiţie structurilor schizomorfe şi tipologiei schizoide „descoperite” firesc.

Esenţiale, însă, sunt amploarea perspectivei, ca şi faptul că această poezie - aparent poezie-jurnal, în orice caz deloc narativă, deloc discursivă - este una a „melancoliei metafizice” (Nicolae Manolescu), a sfidării şi recuperării perpetue a abisului (se instituie aici ceea ce se poate numi, cu subtitlul unui poem de Leonid Dimov, „o eternitate iterativă”), a „vorbirii de după tăcere” (Bogdan Ghiu).

Daian i se adresează, într-o serie de poeme, direct „Zguduitorului” - divinităţii -, cerându-i, de pildă, girul său pentru legitimarea discursului poetic: „... ar trebui să ţin o mână pe răsăritul / soarelui şi alta pe apusul lui şi să-i spun / Zguduitorului: «lasă-mă să atârn aşa în ştreangul / măreţiei tale şi cu creionul în gură să scriu cuvinte / mari pe cerul vostru astfel încât şi cei din casa mea / să poată citi cu uşurinţă ceea ce uneori nici cu / preţul vieţii nu au putut desluşi». / şi i-am mai spus Zguduitorului să-mi ia poezia dar să-mi / lase mintea întreagă ca să pot scrie poeme numai despre / slava şi mărirea Lui şi acele poeme să fie numai şi numai tăcere”.

Altă dată dialoghează căutându-l şi drămuindu-l, arghezian, în tencuială: „I-am spus Zguduitorului: când Te caut în var şi nu te găsesc / Te caut în tencuială / Când nu Te găsesc nici acolo Te caut / în zid şi când nici acolo nu Te aflu / Te văd... dincolo. Tu pe mine unde mă cauţi? / unde mă găseşti?” Unele poeme sau secvenţe de text au valoarea unor „arte poetice” şi, mai mult, a unui program existenţial: „secretul deţinut de voi / poate fi mielul / sau graniţa extremă / a monologului // adevărata metafizică / poezia” (A şasea zi străină). În altă parte, în volumul Johann (1993), se poate citi: „ha şi ay, mâine va fi ziua / în care cuvântul va înlocui cerul”.

Este deseori citată, fiind considerată - pe drept cuvânt - reprezentativă, Scrisoare deschisă, aflată în deschiderea volumului Cerul şi ochii lui oblici (1996): „să-ţi spun ţie în această noapte / ţie care stai la picioarele mele / că sexul meu despre care atâţia ani / şi erau ani de luptă ai vorbit / ca despre o pierdere definitivă / că rana aceea a creierului / ce din când în când sângerează / se deschidea şi la apriga ta / neputinţă în ale vieţii / că poezia pe care o trăim / amândoi este pentru mine / mântuirea şi bucuria pe care / Zguduitorul le-a uitat în / pădurile copilăriei mele / că sunt încă tânăr şi am în sânge / atâta timp cât infirmitatea mea / nu mă va izola în locul bine ştiut / la marginea oraşului / revolta umilinţa şi poezia / că vreau să fiu uneori / dar până la capăt / deţinutul eliberat din penitenciar / că mă zbat între boală şi sinucidere / datorie metafizică şi vinovăţie / că pentru mine a fi bărbat / înseamnă a fi un tigru viril / într-o cuşcă ce nu se vede / decât din interior / să-ţi spun ţie că dacă aş simţi / o cât de mică distanţă între / viaţă şi poezie aş renunţa / la cea din urmă ca la banii / pe care îi dau cerşetorului / de pe treptele catedralei”.

Opera literară

  • Poeme sororale, prefaţă de Nicolae Manolescu, Bucureşti, 1987;
  • Turma de porci, Bucureşti, 1993;
  • Johann, Constanţa, 1993;
  • Trei poeme, Constanţa, 1994;
  • Cerul ţi ochii lui oblici, Constanţa, 1996;
  • De astăzi beau sânge, Bucureşti, 1997;
  • Stângăcia în salut a femeii, Bucureşti, 1999;
  • Mingea depăra vieţii, Bucureşti, 2000;
  • Softwin, ediţie îngrijită şi prefaţă de Nicolae Ţone, Bucureşti, 2001;
  • Liderul zidit în lapte, Constanţa, 2003.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …