Paul Celan

Paul Celan (pseudonimul literar al lui Pessach Antschel) (23 noiembrie 1920, Cernăuţi, Bucovina - 20 aprilie 1970, Paris) - poet şi traducător. Părinţii lui Celan sunt Friedericke (născută Schrager) şi Leo Antschel-Teitler, tehnician constructor.

La Cernăuţi, învaţă la o şcoală evreiască (1927-1930), urmează un gimnaziu ortodox (1930-1934) şi devine absolvent, în 1938, al Liceului „Marele Voievod Mihai”. Începe, la Tours, în Franţa, studii de medicină, dar revine în ţară şi se înscrie, în 1939, la Facultatea de Litere a Universităţii din Cernăuţi. Deportaţi într-un lagăr de dincolo de Bug, părinţii lui Celan au fost exterminaţi de nazişti în toamna anului 1942, lăsând o rană de nevindecat în conştiinţa poetului.

Între 1942 şi 1944, tânărul a fost internat în lagărul de muncă de la Tăbărăşti, lângă Buzău. Se stabileşte, în 1945, la Bucureşti. Este angajat ca redactor la Editura Cartea Rusă, unde lucrează până în 1947. În revista „Contemporanul” din 2 mai 1947, îi apare poemul Tangoul morţii, tradus de Petre Solomon cu colaborarea poetului. Alte versuri, în limba germană, îi sunt publicate de Ion Caraion şi revista „Agora”. Celan traduce, sub semnătura Paul Ancel, Un erou al timpurilor noastre de Lermontov (1946). Recurge la pseudonimul Paul Aurel pentru versiunea la Ţăranii de Cehov (1947), iar sub semnătura A. Pavel transpune Chestiunea rusă de Konstantin Simonov (1947).

La sfârşitul anului 1947, emigrează în Occident, rămânând mai întâi la Viena, unde îi apare prima plachetă de versuri, Der Sand aus den Umen (Nisipul din urne) (1948), scrisă direct în germană. În 1948, se stabileşte la Paris. Obţine licenţa în litere la Sorbona, în 1950. Volumele de versuri publicate în limba germană îi vor aduce treptat recunoaşterea, Celan fiind considerat unul dintre cei mai importaţi poeţi ai acestei literaturi şi un deschizător de drumuri în lirica europeană. În esenţă, creaţia sa încifrată şi densă izvorăşte dintr-o profundă nelinişte, din zbuciumul unei experienţe dramatice, pendulând „între tirania amintirii şi nevoia de uitare” (Al. A. Philippide). Din 1959, este lector de limba şi literatura germană la Ecole Normale Superieure. Traversând o profundă dramă sufletească, se sinucide, aruncându-se în Sena.

Din scrierile lui Celan în limba română se cunosc puţine texte - aproximativ cincisprezece poezii şi poeme în proză, majoritatea reproduse de Petre Solomon în Addenda la studiul său Paul Celan. Dimensiunea românească (1987). În acelaşi volum au fost incluse scurtele traduceri în română din Franz Kafka, precum şi corespondenţă, redactată parţial în româneşte. Influenţa limbii şi a surselor liricii româneşti pentru creaţia de maturitate a lui Celan a fost contestată sau minimalizată în exegeza occidentală a chestiunii. Evitând situarea pe poziţii extreme, ipoteza lui George Guţu este mai rezonabilă: conform ei, „«presiunea» culturală a limbii române, care, până în 1948, a constituit pentru tânărul Celan mediul lingvistic dominant, vizavi de care exerciţiul germanei este unul mai mult sau mai puţin tolerat, şi-a pus o amprentă adâncă asupra operei sale în întregul ei”. Poemele lui româneşti pot fi aproximate cu dificultate prin recursul la referinţe din spaţiul modernismului autohton.

Puternicul lor caracter de stranietate, amorsat într-un spaţiu al angoasei, în care logica sensibilităţii comune se frânge şi se retrage pentru a lăsa loc inciziilor metaforice în carnea unui existent nesigur şi terifiant, nu este epuizabil prin invocarea experienţelor suprarealiste care îşi trăiesc în perioada imediat postbelică o a doua viaţă (Paul Păun, Gherasim Luca, Gellu Naum): „Pe dunele verzi de calcar va ploua astă noapte / Vinul păstrat până azi într-o gură de mort / trezi-va ţinutul cu punţi, strămutat într-un clopot / O limbă de om va suna într-un coif cutezanţa. // Şi-aşa vor veni într-un pas mai grăbit şi copacii, / s-aştepte o frunză cu glas, adusă-ntr-o urnă, / solia coastei de somn trimisă mareei de steaguri. / Scăldată în ochii-ţi să fie, să cred că murim împreună. // Părul tău scurs din oglinzi va aşterne văzduhul, / În care cu-o mână de ger voi aprinde o toamnă. / Din ape băute de orbi va sui o scară târzie / laurul meu scund, ca să-ţi muşte din frunte.” Ermetizarea formală, arbitrariul conexiunilor semantice stabilite între imagini nu reprezintă decât o interfaţă superficială sau înşelătoare a poemelor, negăsindu-şi corespondenţe în desenul lor de adâncime.

Acesta este dat de extraordinara putere de semnificare a unui limbaj liric care structurează - pe un spectru tematic îngust - obsesii frecvente în poezie (moartea, timpul, agresiunea, insecuritatea, eroticul distorsionat prin contextualizări thanatice etc.), particularizându-le prin reflectarea lor în cioburile amestecate ale unei conştiinţe delicate, fragilă emoţional, definitiv melancolică, retrasă într-un teritoriu al umbrelor şi al neliniştilor de crepuscul: „Când vor începe şi pentru tine nopţile dimineaţa / Ochii noştri fosforescenţi vor coborî din pereţi, nişte nuci sunătoare, / Te vei juca cu ele şi se va revărsa un val prin fereastră, / Unicul nostru naufragiu, podea străvezie prin care vom privi camera goală de sub camera noastră; / O vei mobila cu nucile tale şi-ţi voi pune părul perdea la fereastră, / Va veni cineva şi-n sfârşit va fi închiriată, / Ne vom întoarce sus să ne-necăm acasă.”; „Din pomii sădiţi de amurg în odăile noastre incendiate / vom desprinde încet porumbeii de sticlă, frunzişul de-a pururi / foşnind, ne vor creşte pe umeri şi braţe, şi nu va fi vânt, / ci o baltă de umbre va fi, în care nu prinzi rădăcină, / un lac îngheţat, în care-şi dispută coroana de solzi înecaţii, / iar viaţa e barca la mal, părăsită de vâsle. / Un glas va veni dinspre flăcări spre noi să-şi păteze cu sânge argintul, / s-anunţe, întors din incendiu: Nu eu, ci ei singuri ştiu ora! / Şi-atunci vor porni din pustiu să-şi deşerte nisipul în preajma-ţi: / să fie şi munţi împrejur, să rămânem în Valea Tristeţii - / şi-ţi vei desprinde încet porumbeii de sticlă, arar, câte unul, / iar când vor plesni în văzduh, vei vorbi în neştire cu mine”.

Un imaginar asemănător transpare din poemele în proză ale lui Celan. Eventuala analogie cu prozele bizare ale lui Urmuz este relevantă până la un punct în ceea ce priveşte decalajul dintre structurile bine închegate ale sintaxei şi coagularea semantică lentă care le este corelată. Textele speculează literar ambiguitatea creată prin impresia falsă, de funcţionare în gol semantic, pe care o lasă limbajul lor. Această indecizie în a formula sensuri palpabile nu echivalează însă cu nihilismul ludic al situării faţă de literatură, întâlnit la grupările suprarealiste. În spatele formei lichide a poemelor, se lasă ghicită o încordare existenţială extremă; spaţiul în care ele semnifică este unul tensionat simbolic de proximitatea morţii, măştile ei, vizibile sau foarte vagi, alcătuind în mare parte decorul.

O selecţie edificatoare din lirica lui Celan au realizat, în traducere românească, Nina Cassian şi Petre Solomon, în volumul Versuri (1973), antologând poeme din Mohn und Gedachtnis (Mac şi memorie), Von Schwelle zu Schwelle (Din prag în prag), Sprachgitter (Zăbrelele cuvântului), Die Niemandsrose (Trandafirul nimănui), Atemwende (Meandrele respiraţiei), Fadensonnen (Sori de fire) şi Schneepart (Partea zăpezii), cărţi apărute la Stuttgart şi Frankfurt pe Main, între 1952 şi 1971. O altă versiune românească este semnată de Luminiţa Graur şi Ion Papuc, în Poeme (1998). Un dosar consistent, cuprinzând evocări, eseuri analitice şi traduceri din Celan este cuprins într-un număr special, coordonat de Geo Şerban, din „Caiete culturale «Realitatea Evreiască»”.

Opera literară

  • Versuri, traducere de Nina Cassian şi Petre Solomon, Bucureşti, 1973;
  • Poeme, traducere de Luminiţa Graur şi Ion Papuc, Bucureşti, 1998;
  • Ochiul meu rămâne să vegheze, îngrijită şi prefaţă de Geo Şerban, Bucureşti, 2000.

Traduceri

  • M.I. Lermontov, Un erou al timpurilor noastre, Bucureşti, 1946;
  • A.P. Cehov, Ţăranii, Bucureşti, 1947;
  • Konstantin Simonov, Chestiunea rusă, Bucureşti, 1947.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …