Paşa Hassan, de George Coşbuc (comentariu literar, rezumat literar)

Apartenenţa operei la genul epic, specia literară baladă cultă

George Coşbuc, poet ardelean, a adus în peisajul literar posteminescian o poezie plină de vitalitate, caracterizată printr-o mare claritate a stilului. Volumele sale de versuri - Balade şi idile (1893), Fire de tort (1896), Ziarul unui pierde vară (1902) şi Cântece de vitejie (1904) - constituie cea mai importantă contribuţie transilvăneană de până atunci la dezvoltarea poeziei româneşti. Creaţia sa include opere literare ce pot fi grupate în poezia naturii, poezia iubirii, poezia marilor evenimente din viaţa satului, poezia năzuinţelor ţărănimii, poezia trecutului eroic şi poezia închinată Războiului pentru Independenţă din 1877.

Poezia Paşa Hassan se înscrie în categoria creaţiilor coşbuciene care evocă personalităţi şi evenimente istorice deosebite şi a fost publicată pentru prima dată în revista „Vatra”, în anul 1904, într-o perioadă în care poetul era cu deosebire preocupat de marile idealuri sociale şi naţionale. La jumătatea secolului al XIX-lea, figura lui Mihai Viteazul devenise un simbol al unităţii naţionale, ideal ce însufleţea toate spiritele paşoptiste.

Inspirată din opera lui Nicolae Bălcescu, Românii supt Mihai-Voievod Viteazul, capitolul Călugărenii, balada cultă Paşa Hassan evocă artistic o secvenţă a bătăliei de la Călugăreni (1595), în care oştirea română, condusă de Mihai Viteazul, a învins armata otomană, aflată sub comanda lui Sinan Paşa.

Poetul imaginează, în această poezie, scena în care Mihai Viteazul, alergând „într-o parte şi într-alta prin tabăra turcească, căutând pe Sinan, îl zăreşte pe Hassan-Paşa, se ia dupe dânsul strigându-i să stea de e viteaz, să se lupte cu dânsul piept la piept”. „Dar Hassan-Paşa fugea înspăimântat şi nu se putea ţine pe picioare de groază.” (Nicolae Bălcescu - Românii supt Mihai-Voievod Viteazul).

Balada este o creaţie epică în versuri, în care este povestită o întâmplare neobişnuită, la care participă câteva personaje care se confruntă şi care, prin comportare, impresionează puternic. Poezia Paşa Hassan este o operă literară cultă, deoarece are autor cunoscut, George Coşbuc, şi este o baladă istorică, pentru că înfăţişează o întâmplare deosebită din trecutul nostru istoric, la care participă personaje cu însuşiri ieşite din comun.

În ciuda aparenţelor, între titlul baladei şi conţinutul ei este o deplină concordanţă. Portretul domnitorului român nu este înfăţişat direct, ci se conturează din impresiile pe care le produc faptele sale asupra conducătorului turc, Paşa Hassan. Chiar şi mişcarea armatei române, conduse de Mihai Viteazul este prezentată prin ochii paşei. Procedeul de a prezenta personajul prin prisma adversarului este evident din prima strofa: „Pe vodă-l zăreşte călare trecând / Prin şiruri cu fulgeru-n mână / [...] / Şi-n urmă-i se-ndeasă, cu vuiet curgând, / Oştirea română”.

Momentele subiectului

Fiind o operă literară epică, momentele subiectului se înlănţuie ascendent, deoarece tensiunea creşte până la penultima strofă, când, ajutat de Alah, Hassan ajunge la taberele turceşti.

Expoziţiunea

Poezia începe cu imaginea domnitorului român, care împarte groaza şi moartea printre păgâni. El trece printre duşmani „cu fulgeru-n mână”, făcând „cărare”. „Turcimea-nvrăjbită” este dezorientată, „se rupe deolaltă / Şi cade-n mocirlă, un val după val”, iar „fulgerul Sinan, izbit de pe cal, / Se-nchină prin baltă” - element comic ce sugerează ironia poetului.

George Coşbuc

Descrierea degringoladei armatei otomane are rolul de a evidenţia vitejia şi spiritul de sacrificiu al românilor. Ritmul alert, dinamismul acţiunii sunt redate prin verbe semnificative: „rup”, „saltă”, „cade”, „izbit”, „se-nchină”. Tabloul este panoramic şi plin de acţiune.

Imaginile vizuale şi de mişcare

Imaginile vizuale şi de mişcare se succed într-o repeziciune uimitoare, iar vuietul - imagine auditivă - pe care-l face „oştirea română” creează impresia de sfârşit de lume. Imaginea dezastrului oştirii otomane, redată prin metafora hiperbolizantă „cade-n mocirlă un val după val” este întregită de spaima cailor ce „Rup frâiele-n zbucium şi saltă”. Primele două strofe ale baladei ilustrează imaginea grandioasă a luptei românilor, conduşi de Mihai Viteazul, a cărui măreţie domină câmpul.

Atmosfera de baladă este realizată ou ajutorul figurilor de stil. Hiperbolele „o-mparte cărare făcând”, „se-ndeasă cu vuiet curgând”, sugerează neobişnuitul întâmplării, iar metafora „cu fulgeru-n mână”, asociată cu epitetul „turcimea-nvrăjbită” relevă comportamentul impresionant al românilor. Se remarcă aliteraţiile cu z, r, v - „tropote”, „roibii”, „rup”, „turcime”, „-nvrăjbită”, „zoreşte”, „azvârle”, „zbucium” - ca şi prezenţa în rimă â verbelor la modul gerunziu, care sugerează şi ele ritmul trepidant al încleştării şi, implicit, vitejia românilor.

În strofa a treia perspectiva prezentării luptei se îngustează. Atenţia cititorului este dirijată spre Hassan, care, stând „departe de luncă”, încearcă o diversiune prin Mihnea.

Dacă mişcările celor două oşti constituie expoziţiunea operei literare, intriga, realizată din următoarele trei strofe, este dată de apariţia voievodului în preajma paşei. Trăsăturile dominante ale domnitorului sunt curajul şi dorinţa de a învinge pe cotropitorii turci. Se mişcă prin oştirea otomană „ca volbura toamnei!, „ca lupu-ntre oi” şi-o vântură degrabă. Cele două comparaţii au rolul de a reliefa măreţia domnitorului român, care este înzestrat cu însuşiri excepţionale.

Uluirea lui Hassan, redată prin metafora „e negru pământ”, nu cunoaşte margini, deoarece vede „cum zboară flăcăii Sucevei / El vede ghiaurul că-i suflet de vânt / Şi-n faţă-i puterile turcilor surit / Tăriile plevei”. Spaima încolţeşte în sufletul paşei, care este în continuare surprins de impetuozitatea voievodului, subliniată prin verbele de mişcare „aleargă”, „împrăştie”, „cutreieră”, „vine” şi prin epitetul „năvală nebună”. Imaginea terifiantă a lui Mihai Viteazul prinde contur în ultimele două versuri ale acestei strofe: „El vine spre paşă: e groază şi vai, / Că vine furtună”.

Desfăşurarea acţiunii

Desfăşurarea acţiunii, cuprinsă în următoarele trei strofe, începe cu adresarea directă a voievodului către paşă şi înfăţişează, în esenţă, atitudinea turcului şi reacţiile sale în faţa unei posibile confruntări. La propunerea unei întâlniri directe, conducătorul turc, care de frică îşi „pierduse şi capul şi firea”, „fuge nebun”. Frica îl determină pe Hassan să-l vadă pe Mihai Viteazul în proporţii hiperbolice.

„Sălbaticul vodă e-n zale şi-n fier”, pe frunte poartă o cupolă gigantică, „vorba-i e tunet, răsufletul ger, / Iar barda din stânga-i ajunge la cer”. Hiperbola culminează cu o imagine terifiantă a conducătorului român: „Şi vodă-i un munte”, sugerând apogeul spaimei de care este cuprins paşa. Prezenţa lui Mihai Viteazul este percepută nu numai vizual, ci şi auditiv de către paşă, idee sugerată prin aliteraţia „zalele-i zuruie crunte”. Această amplă hiperbolă cuprinde şi alte figuri de stil: enumeraţia şi comparaţia subînţeleasă - „vorba-i e tunet, răsufletul ger” - epitetul în inversiune „sălbaticul vodă”.

A doua provocare a domnitorului - „Să piară azi unul din noi” - accentuează groaza turcului, care „mai tare zoreşte”. Imensa laşitate este redată atât prin gesturi - „Cu scările-n coapse fugaru-şi loveşte / Şi gâtul i-l bate cu pumnii-amândoi” -, cât şi prin expresia feţei, care sugerează intensitatea groazei, relevată de poet prin două epitete „Cu ochii de sânge, cu barba vâlvoi!”. Epitetul verbal „zboară şoimeşte”, încărcat de ironie, exprimă şi el disperarea paşei.

Punctul culminant

Următoarele două strofe, a zecea şi a unsprezecea, constituie punctul culminant. Hassan atinge culmea disperării. „Turbanul îi cade şi-l lasă căzut”, chiar dacă aceasta înseamnă dezonoare. „Îşi rupe cu mâna vestmântul”, deoarece are impresia că vântul se-mpiedică „în largile-i haine” şi-„n loc e ţinut”. Expresiile populare „de groaza pierii bătut” şt „mănâncă pământul” relevă atât disperarea personajului, cât şi ironia acidă a poetului. Şi în penultima strofă, portretul său fizic este o oglindă a stării de spirit. Din pricina fricii, „îi dârdâie dinţii, şi-i galben perit”, dar ajuns aproape de taberi, este ajutat de spahii, care „se-ndeasă grăbit / Să-i deie scăpare”.

Deznodământul

În deznodământul baladei - concentrat în ultima strofă - ironia poetului sugerează dispreţ: „Şi-n ceasul acela Hassan ajurat / Să zacă de spaimă o lună / [...] Căci vodă ghiaurul în toţi a băgat / O groază nebună”. Ultimele două versuri evidenţiază admiraţia scriitorului pentru legendarul domnitor, căruia-i preamăreşte vitejia faptelor, generate de un patriotism înălţător.

Antiteza

Cele două personaje ale baladei, Mihai Viteazul şi Paşa Hassan, sunt construite în antiteză. Ea scoate în evidenţă trăsături antagonice: curajul domnitorului român şi frica paşei, spiritul de sacrificiu al voievodului şi laşitatea conducătorului turc.

Aura legendară a eroului, prezentarea lui în antiteză cu adversarul său, îmbinarea elementelor reale cu cele fabuloase, hiperbolizarea personajelor şi a faptelor lor ca şi punerea acestora în situaţii excepţionale încadrează opera literară Paşa Hassan în specia literară - baladă cultă.

Procedeele artistice

Fiind o baladă cultă, se remarcă varietatea procedeelor artistice folosite, ce conferă stilului armonie şi fineţe. Pentru a reda culoarea epocii, poetul foloseşte arhaisme - „ieniceri”, „flinte”, „paşă”, „ghiaur”, „spahii”, „bei” - iar prin inversiuni se evidenţiază caracteristici ale unor fapte sau personaje.

Limbajul

Limbajul este presărat cu expresii populare deosebit de sugestive, iar folosirea verbelor la timpul prezent aduce evenimentul în actualitate, evidenţiind încă o dată virtuţile artistice ale unui mare poet, dragostea lui de patrie şi popor, precum şi sentimentul demnităţii naţionale, al jertfei pentru libertatea şi independenţa ţării.

Prozodia

Poezia este alcătuită din 12 strofe, fiecare dintre ele având câte şase versuri, ultimul fiind mai scurt. Primele cinci versuri au măsura de 9-11 silabe, iar ultimul de 6 silabe. Rima este alcătuită după schema a b b a a b, iar ritmul este amfibrahic.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …