Părinţi şi copii, de Ivan Turgheniev (comentariu literar, rezumat literar)

Ivan Sergheievici Turgheniev (9 noiembrie 1818, Oriol, Rusia - 3 septembrie 1883, Bougival, Franţa) - scriitor.

  • Titlul original: Otţi i deti
  • Prima ediţie: 1862
  • Limba originală: rusă

Publicat la numai un an după eliberarea iobagilor ruşi şi într-o perioadă de mari frământări ale tinerilor intelectuali în pregătirea revoluţiei, Părinţi şi copii a fost un roman al vremii sale, în care sunt prezentate două generaţii cu valori politice şi sociale extrem de diferite.

Personajul central şi cel mai memorabil este Bazarov, un nihilist autoproclamat, care pretinde că nu acceptă nici o formă de autoritate şi este interesat doar de ideile ce pot fi verificate prin materialismul ştiinţific. Povestea îi urmăreşte pe Bazarov şi pe acolitul său, Arcadi, în momentul vizitei în casele părinteşti; rezultă o confruntare între vechea ordine a taţilor tradiţionalişti şi cea nouă, reprezentată de fiii idealişti.

În afara rezonanţei politice, antagonismul evidenţiază şi conflictul etern dintre generaţia tânără şi cea vârstnică. Tensiunile sunt explorate şi în relaţia dintre carismaticul şi dominatorul Bazarov şi discipolul său, un tânăr cu capul în nori. Conflictele dintre ei se acutizează atunci când se îndrăgostesc de aceeaşi femeie.

Turgheniev este un maestru al caracterizării personajelor: profunda (ne)comunicare dintre eroii principali face ca şi atunci când acţiunile sau vorbele lor o iau pe căi greşite, ele să rămână, în cele din urmă, de înţeles şi profund umane. Părinţi şi copii rămâne un clasic şi o analiză bine realizată a necesităţii şi forţei idealismului tinereţii, ca şi a capcanelor în care poate cădea.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …