Parastas, de Ion Agârbiceanu (comentariu literar, rezumat literar)

Parastas, de Ion Agârbiceanu, este o nuvelă a cărei primă ediţie a fost publicată în „Gând românesc”, nr. 12 din decembrie 1936.

A apărut pentru prima oară în volum în Amintirile în 1940.

Ion Agârbiceanu

Fragment

Din clopotniţa din deal, veche, înnegrită de ploi şi de vânt, cu spărturi în acoperişul de şindrilă, glasul răsunător în adâncimi al clopotului celui mare porni dis-de-dimineaţă, ca în toate duminicile. Un răstimp, se îngrămădiră peste sat numai valurile lui, apoi îşi amestecară vuietul şi ţiuitul şi cele două clopote mai mici. Cerul era înalt, senin şi, prin văzduhul proaspăt şi miresmat de rouă, nu zburau decât rândunici. Soarele încă nu răsărise.

- Tare se mai grăbeşte părintele Costan, mă mir eu, înaintea vărului meu, Ilarie.

- Se grăbeşte că-i om iute şi nu-i place să aştepte oamenii după el!

- Ce să aştepte? Duminica socot că ar dormi şi ei mai mult, dacă i-ar lăsa în pace părintele.

- Te-nşeli, bădiţul meu! Plugarii nu pot dormi dumineca mai mult ca în alte zile. Se trezesc odată cu rândunica. Aşa-i face obiceiul. Apoi văcarii, stăvarii şi căprarii şi dumineca sună din corn, cu noaptea în cap. Cine să dea vitele în ciurdă?

Ieşirăm din curte, în uliţa largă şi frumos măturată.

- Pentru ziua de azi am o rugăminte, bădiţă Vasilie! începu vărul meu. Să nu ieşi din biserică îndată după împărţitul anaforei, să mai rămâi puţin. Va sluji părintele un parastas pentru hodina sufletului roabei lui Dumnezeu, Paraschiva.

Eu mă oprii o clipă. Îmi părea cunoscut numele, dar nu-mi mai aduceam aminte cine este.

Ilarie îmi văzu nedumerirea în ochi, zâmbi cu bunătate şi zise:

- O pomenesc rar, păcătosul de mine, nu-i mirare că i-ai uitat numele. E nevasta mea, răposata, bădiţă Vasilie!

- Da, aşa e! Paraschiva! zic eu.

- Am dus vineri faină la prescurăriţa, să facă un parastas, colăcei şi o liturghie de prescuri. N-am mai pus pus după ea de vreo trei ani. Hei, aşa suntem noi, oamenii, neputincioşi! Când ne moare cineva de-aproape, o zi două, ba chiar şi săptămâni, ne pare că-i sfârşitul lumii, şi că nu mai are pentru ce răsări soarele pe cer. Dar, apoi, trec lunile şi anii şi rana se vindecă. O vreme, mai rămâne ca un fir subţire de păinjeniş, care ne leagă de cel plecat dincolo, apoi se rupe şi acela, se topeşte, şi în văzduh, şi în sufletul nostru. Când îţi vine, peste ani în minte chipul, nu mai şti dacă omul a trăit aievea lângă tine, ori l-ai văzut în vis. Da, bădiţă Vasilie, de la o vreme, - târziu, la bătrâneţe -, visul şi viaţa se tot amestecă!

Mergeam încet pe uliţa largă şi curată. Din când în când, ne dădeau bineţe creştinii îmbrăcaţi de sărbătoare, cari aveau acelaşi drum ca şi noi.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …