Civilizaţiile străvechi pe teritoriul României

Caracterizată printr-un progres lent, epoca străveche are un început incert, marcat de desprinderea definitivă a omului din animalitate o dată cu apariţia lui homo sapiens şi a primelor unelte rudimentare utilizate de acesta. Ea a fost însoţită de un amplu şi constant proces de evoluţie către cultură şi civilizaţie. Această epocă se defineşte prin perioade istorice îndelungate şi distincte. Paleoliticul Printre cele mai vechi vestigii ale existenţei şi activităţii umane găsite pe teritoriul României se numără cele datând din paleolitic. Ele au fost descoperite la Bugiuleşti (judeţul Vâlcea), Ohaba Ponor (judeţul Hunedoara) sau Valea Dârjovului (judeţul Olt), aparţinând unora dintre …

Read More »

România sub semnul independenţei

Încă de la începutul domniei sale, Carol I şi-a făcut cunoscută dorinţa de a modifica raporturile cu Imperiul Otoman şi de a câştiga suveranitatea ţării. În 1873, domnul ridicase deschis problema independenţei în Consiliul de Miniştri, iar în 1876 susţinea că problema orientală nu-şi va găsi rezolvarea decât o dată cu destrămarea Imperiului Otoman. Ideile lui Carol erau în concordanţă cu cele ale clasei politice; existau însă în interiorul acestei elite păreri diferite asupra căilor şi metodelor prin care România îşi putea obţine statutul politico-juridic de stat independent. Cei mai mulţi liberali, printre care Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, Vasile …

Read More »

Aplicarea programului Revoluţiei din 1848 în Ţara Românească

După formarea guvernului provizoriu din 14/26 iunie, s-a trecut la aplicarea treptată a programului expus la Islaz la 9/21 iunie 1848 şi aprobat de popor pe Câmpia Libertăţii la Bucureşti la 15/27 iunie, unde a fost numit constituţie, deşi nu era decât o declaraţie de principii. Ultimul articol al programului prevedea convocarea unei Adunări Constituante, care să elaboreze şi să voteze o constituţie. Disensiunile din sânul guvernului şi cele două acţiuni contrarevoluţionare au contribuit la întârzierea aplicării integrale a programului revoluţiei. Cu toate acestea, unele dintre principiile proclamate au început să fie aplicate încă din primele zile ale revoluţiei, deschizându-se …

Read More »

Moldova până la moartea lui Constantin Cantemir (1661-1693)

Şi în Moldova, în această epocă, se întăreşte cârmuirea unui număr restrâns de familii din marea boierime (Ruset, Buhuş, Costin, Costache, Cantacuzino etc.). În Moldova însă, spre deosebire de Ţara Românească, nu se formează o facţiune aşa de puternică cum era cea a Cantacuzinilor din ţara vecină şi de aceea nu se statorniceşte domnia în mâinile unei familii, ci boierii aleg ca domni oameni fără avere mare, din care caută, fără a izbândi totdeauna, să facă simple unelte (Istrate Dabija, Ştefan Petriceicu şi Constantin Cantemir). Războaiele turco-polone au avut urmări grele pentru Moldova. Căderea Cameniţei şi transformarea ei în cetate …

Read More »

Dezvoltarea agriculturii şi creşterea vitelor în Transilvania în secolul al XIV-lea şi în prima jumătate a secolului al XV-lea

Agricultura, ocupaţia principală a locuitorilor Transilvaniei, români, maghiari, secui şi saşi, înregistrează în această perioadă noi progrese. Terenurile de agricultură se extind tot mai mult, atât prin cultivarea de noi pământuri, nelucrate până atunci, cât şi prin defrişări de locuri împădurite. Numeroase documente din secolul al XIV-lea pomenesc pământurile defrişate (terrae extirpatitiae, prata extirpata). Agricultura se dezvoltă într-o măsură apreciabilă chiar şi în regiunile cu relief mai înalt. Suprafeţele însămânţate cu grâne ocupă părţi însemnate din hotarul satelor. La 1326, o aşezare (azi dispărută), situată în hotarele satului Juc se numea „Locul cu grâu”. Importanţa agriculturii e dovedită şi de …

Read More »

Legăturile dintre Imperiul Romano-Bizantin şi teritoriul din stânga Dunării în secolele IV-VI

Legăturile multilaterale dintre populaţiile de pe teritoriul Daciei şi provinciile imperiului dintre Dunăre şi Balcani reprezintă un factor important în menţinerea romanităţii nord-dunărene. Aceste legături, ca şi intervenţiile imperiului la nord de marele fluviu, au influenţat puternic nu numai viaţa populaţiei dacoromâne, ci şi triburile migratoare poposite pe aceste meleaguri. De aceea istoria Daciei ar fi tratată unilateral dacă ea n-ar ţine seamă de evenimentele din imperiul de care adeseori este strâns legată. Situaţia politico-militară creată în Dacia, după victoriile lui Aurelian împotriva goţilor şi carpilor din anii 271 şi 272, a înlesnit evacuarea provinciei, în împrejurări avantajoase pentru romani. …

Read More »

Populaţia băştinaşă a Sciţiei

Sciţii nomazi După descrierea lui Herodot. sciţii propriu-zişi erau învederat nomazi. „Neavând nici oraşe, nici sate, nici zidiri, şi carul fiind singura lor locuinţă, transportându-şi casa lor ori unde le place, nenutrindu-se niciodată din productele plugului, ci numai din turmele lor, cum să nu fie ei neînvinşi şi pentru a zice astfel negăsiţi? Toate aceste foloase le trag şi de la ţara lor cea plană, şi mai găsesc şi în fluviile ce o parcurg, mijloace de apărare. Suprafaţa teritoriului cu totul şesă e îmbelşugată în păşuni şi izvoare, iar fluviile şi râurile sunt aşa de numeroase, rum sunt în Egipt …

Read More »

Construcţia democraţiei şi ideologia totalitară în România. Oameni, fapte şi idei

În perioada interbelică, în România viaţa politică a cunoscut o puternică dezvoltare democratică întemeiată pe Constituţia din 1923, care avea un profund caracter democratic. La baza acesteia se afla principiul separării puterilor în stat, prevedea votul universal, pluripartidismul politic, consfinţea drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. Mecanismul democratic întemeiat pe Constituţia din 1923 a fost dificil de pus în aplicare. Gravitatea problemelor care trebuiau rezolvate după primul război mondial, lipsa de experienţă politică, rivalitatea dintre partide, ascensiunea regimurilor dictatoriale în Europa au dus la deteriorarea rapidă a mecanismelor constituţionale şi la concentrarea puterii în mâinile executivului şi ale şefului statului. Evoluţia democratică …

Read More »

Organizarea administrativă în Moldova şi Ţara Românească în secolul al XIV-lea şi în prima jumătate a secolului al XV-lea

Ceea ce caracterizează organizarea statului în perioada fărâmiţării feudale este faptul că mijloacele nediferenţiate ale puterii se găsesc în posesia fiecărui stăpân de pământ în parte, fiind coordonate doar de domn. Statul de fărâmiţare feudală nu comportă deci o activitate administrativă diferenţiată, controlată de un centru organizator, capabil de o intervenţie activă. Nu există mijloace diferite pentru ducerea războiului sau pentru administrarea propriu-zisă: cei care au ca sarcină apărarea statului – deci funcţia sa externă – o îndeplinesc în egală măsură şi pe cea internă, de aparat de represiune. De aceea, curtenii formează, în acelaşi timp, baza oştirii în vreme …

Read More »

Formaţiunile politice din Transilvania la începutul secolului al XI-lea

În Transilvania, voievodatele, slăbite vremelnic prin atacurile triburilor maghiare din prima jumătate a veacului al X-lea, nu numai că se refac după aceea, dar se dezvoltă atât ca întindere, cât şi ca putere politică şi economică. Potrivit izvoarelor narative din secolele XII-XIV, în primii ani ai secolului al XI-lea, Transilvania era o ţară foarte întinsă şi foarte bogată (Transilvanum regnum… latissimum et opulentissimum). Voievodatul Transilvaniei din această vreme continua instituţia voievodatului de la începutul secolului al X-lea, ajungând însă la o situaţie superioară atât din punct de vedere economic, cât şi politic. Conducătorul lui era un stăpânitor puternic, pe care …

Read More »