Politica externă a lui Palmerston

Anglia a făcut totdeauna numai în silă o politică gen Metternich şi opinia publică l-a aprobat pe Canning când a îmbinat apărarea naţiunilor oprimate cu interesele britanice După Canning, marele ministru al afacerilor externe a fost, vreme de 20 de ani, lordul Palmerston. Acesta nu era un whig, dar susţinuse reforma electorală, din care pricină se învrăjbise cu partidul tory. Palmerston aducea în problemele de politică externă abilitate, bună dispoziţie, o idee foarte precisă a obligaţiilor Angliei faţă de celelalte ţări şi o tenacitate pentru care compatrioţii săi îl îndrăgeau. Din 1815 nici o primejdie reală nu mai ameninţa Marea …

Read More »

Influenţa grecească asupra Moldovei şi Ţării Româneşti

Urmarea cea mai însemnată ce rezultă din noua situaţie politică a principatelor faţă de Poartă e rolul din ce în ce mai mare pe care-l joacă de aici înainte grecii în afacerile româneşti şi în viaţa românească. Până în veacul al XVI-lea grecii aşezaţi în Moldova şi în Ţara Românească erau foarte puţini; ei erau sau prieteni personali ai domnului şi deţinători ai slujbelor mai mari şi mai mici de la Curte, sau negustori, mai ales în porturi; întâlnim totuşi, cum am spus, numai foarte rar nume care sună greceşte. Chiar şi în această perioadă mai veche grecii găsesc însă …

Read More »

Atitudinea puterilor garante faţă de proclamarea independenţei României

După proclamarea independenţei de către Adunare şi Senat, Mihail Kogălniceanu, printr-o notă circulară, însărcina pe agenţii români din străinătate sa explice guvernelor pe lângă care erau acreditaţi că mişcarea naţională care a dus la independenţă era de nestăvilit şi că poporul român era ferm hotărât să-şi apere cu arma în mână drepturile sale. Kogălniceanu cerea totodată ca puterile garante să-şi dea consimţământul pentru actul înfăptuit la 9/21 mai, să promită că vor recunoaşte oficial independenţa şi că nu vor impune României legăturile anterioare cu Poarta. Guvernul român aştepta de la puterile garante o „aprobare întreagă” a noii sale politici sau, …

Read More »

Situaţia Ţării Româneşti între 1430-1456

Istoria Ţării Româneşti în această perioadă prezintă aproximativ aceleaşi caracteristici ca cea a Moldovei: şi aci au loc lupte feudale între taberele boiereşti, care susţin la tron pe unul sau altul dintre pretendenţi, pentru ca aşezarea acestora în scaun să fie „spre folosul lor”, cum spune cronicarul Chalcocondil. Observaţia acestuia se întemeiază pe constatarea că, la schimbarea de domnie din 1442, noul domn „a suprimat” pe partizanii lui Vlad Dracul, fostul domn. Ca şi în Moldova, cazurile de confiscări pentru hiclenie erau acum un simplu pretext pentru satisfacerea clientelei feudale a pretendenţilor, care era scopul principal al ridicării de noi …

Read More »

Dacia în timpul stăpânirii romane. Caracterul stăpânirii romane în Dacia

Cucerirea Daciei de către romani, încheiată la 106 d.Hr., deschide o nouă epocă în istoria societăţii omeneşti de pe teritoriul României. Ca urmare a înfrângerii dacilor, romanii se înstăpânesc pe cea mai mare parte a ţinuturilor locuite de aceştia. Statul dac este desfiinţat, iar teritoriul lui este alipit imperiului, fiind organizat ca provincie romană. Prin actul cuceririi Daciei de către romani, dezvoltarea strălucită a culturii daco-getice, care în ultimele două secole luase un mare avânt şi ajunsese la o amploare deosebită, societatea daco-getică atingând stadiul sclavagismului începător, este brusc întreruptă. Romanii introduc în Dacia sclavagismul dezvoltat, aşa cum se alcătuise …

Read More »

Răscoala lui Francisc Rakoczi al II-lea

Rakoczi ridică steagul de luptă la chemarea ţăranilor răzvrătiţi, a curuţilor din părţile Tisei de sus, în primăvara anului 1703. Continua lupta mai veche antihabsburgică, lupta lui Emeric Thokoly şi a altora. Răzvrătirile împotriva regimului austriac în Ungaria începuseră încă înainte de asediul Vienei. Lupta luase forme populare, se formaseră două tabere: a „curuţilor” (numire tradiţională pentru răzvrătiţi în genere, derivând de la cruciaţii lui Doja) împotriva „lobonţilor” (susţinătorii noului regim). Din afară ea era întreţinută de emigraţi. Dar şi de puterile potrivnice Habsburgilor. Emeric Thokoly, cel mai mare latifundiar din Ungaria de sus, ridicat de emigraţi la conducerea luptei, …

Read More »

Eteristul Nicolae Scufos

Printre lucrurile neclare şi controversate privitoare la sfârşitul campaniei eteriste sunt şi acestea: Ce s-a întâmplat cu casa de bani a Eteriei? Ce atitudine a avut în final Nicolae Scufos, unul din secretarii lui Alexandru Ipsilanti? Aricescu şi-a însuşit spusele lui Mihai Cioranu, după care Nicolae Scufos „a furat casa Eteriei greceşti şi a fugit cu dânsa în Braşov, unde a mâncat-o, pentru care Ipsilanti prin scris public l-a afurisit”. Într-adevăr, ultima proclamaţie a lui Ipsilanti – datată: Râmnic, 8 iunie 1821 – îl stigmatizează pe Nicolae Scufos, după cât se pare, nu ca dezertor de pe câmpul de luptă …

Read More »

Presa în ţările române în a doua jumătate a secolului al XIX-lea

Presa a fost strâns legată de mişcarea politică-socială a vremii. Astfel se poate vorbi de o publicistică a anului revoluţionar 1848; apoi de cea a perioadei 1848-1859, axată în jurul luptei pentru Unirea Principatelor, în fine de cea a perioadei 1859-1878, în care se poate distinge limpede, după 1864, ofensiva forţelor reacţionare în publicistică împotriva luptei continue a forţelor închinate progresului social şi libertăţii naţionale. Publicaţiile anului revoluţionar 1848 sunt ilustrative. Ele nu s-au limitat la literatură, nici nu-i acordau acesteia întâietatea preocupărilor, ci dimpotrivă. Erau în primul rând organe politice de luptă ale diverselor curente din timpul revoluţiei. „Curierul …

Read More »

Cultura în Transilvania în a doua jumătate a secolului al XVI-lea

Reforma, un nou stadiu în lupta ideologică împotriva feudalismului Mişcarea iniţiată de Martin Luther în 1517 la Wittenberg, cu scopul de a reforma biserica, deschidea o nouă fază în lupta antifeudală îmbrăcată în haină religioasă. Înfricoşat însă de forţele sociale ridicate în cursul războiului ţărănesc german, Luther şi-a dirijat mişcarea, în scurtă vreme, pe calea înţelegerii cu principii germani; de aceea dezvoltarea în continuare a reformei a trecut în mâinile preotului de la Zurich, Ulrich Zwingli. Curentul elveţian (sacramentarian), iniţiat de Zwingli, cu toate că avea multe trăsături comune cu luteranismul, se deosebea de acesta în probleme fundamentale teologice şi …

Read More »

Stăpânirea romană în Dobrogea, Muntenia şi Moldova. Înaintarea cuceririi romane la Dunărea de Jos

În ciuda biruinţei categorice obţinute de romani în cursul celui de-al III-lea război mitridatic asupra cetăţilor de pe ţărmul de vest al Mării Negre, extinderea şi consolidarea stăpânirii lor la Dunărea de Jos era sortită să întâmpine piedici. Mai puţin de zece ani după succesele obţinute de M. Terentius Varro Lucullus,- către vremea când, în numele Senatului, Pompeius organiza durabil cuceririle asiatice din ţara colchilor până la graniţele Egiptului, – cetăţile din Pontul Stâng, odată mai mult unite în faţa unei primejdii comune, se răsculau împotriva împilării unui guvernator al Macedoniei, C. Antonius Hybrida (62 î.Hr.). Ajutate de geţii şi …

Read More »