Ştefan cel Mare şi noua şcoală literară

Bucovina intrase în stăpânirea Austriei, şi măsurile de orânduire a mănăstirilor luate de împăratul Iosif, hotărâseră că în Mănăstirea Putna vor locui numai douăzeci şi cinci de călugări, români şi, de-acuma înainte, fireşte şi ruteni. La 1812 se întorcea însă în Moldova Gheorghe, fiul protopopului Lazăr Asachi, după ce învăţase în Roma multe lucruri şi se încălzise de un foc patriotic pe care nu-l aveau mulţi pe această vreme. Gheorghe Asachi era şi un poet, un puternic şi mândru poet, care vorbi în versuri de lucruri pe care cititorii le găsiseră până atunci numai în cărţile de istorie şi de …

Read More »

Însemnătatea istorică a cuceririi independenţei României

După aproape cinci secole de luptă împotriva dominaţiei otomane, după rezistenţa opusă celorlalte imperii expansioniste care devastau, jefuiau periodic şi au mutilat teritorial ţările române, aşa cum au arătat repetat, cu marcată simpatie pentru români şi ţara lor, Marx şi Engels după revoluţiile de la 1821 şi 1848, după memorabilul act al unirii Moldovei şi Munteniei din 1859, proclamarea independenţei şi consfinţirea ce i s-a adus prin purtarea războiului naţional eliberator din 1877-1878 au înscris un moment culminant pe spirala devenirii istorice a României. „Rezultat al luptei eroice a armatei române împotriva imperiului otoman, al voinţei ferme de libertate şi …

Read More »

Migraţia sarmaţilor

Populaţiile cunoscute sub numele generic de Sarmaţi (la Herodot şi Hipocrate, Sauromatai, la scriitorii greci mai recenţi Sarmatai, la scriitorii latini Sarmatae) fac parte din acelaşi mare grup iranian vestic ca şi sciţii, cu care de altfel, potrivit ştirilor antice şi descoperirilor arheologice, erau strâns înrudiţi. Venind tot din regiunile uralo-caspice, sarmaţii pătrund înspre apus mai târziu decât sciţii, pe care îi înlocuiesc în cele din urmă în stepele din nordul Mării Negre, fie dislocându-i, fie absorbindu-i. Această revărsare a triburilor sarmate din Asia spre Europa s-a făcut treptat şi în mai multe valuri succesive, în vremea când scria Herodot …

Read More »

Craiova în preajma Unirii Principatelor

Craiova se înscria printre principalele oraşe ale ţărilor române ca o forţă activă pentru propăşirea poporului şi unitatea sa naţională. Era foarte puternic şi învăţământul, niciodată stins în mintea şi inima locuitorilor din Oltenia, că ţara românilor este ţara Daciei, că patria este trinitatea din 1600 realizată sub fostul ban al Craiovei, Mihai Viteazul. Revoluţia de la 1848 a înaripat pe craioveni pentru a înfăptui visul unităţii neamului şi astfel îi găsim printre cei mai tenace luptători pentru Unirea Principatelor. În primăvara anului 1857 s-a constituit la Craiova Comitetul Unionist, în rândul căruia se remarcau foştii luptători de la 1848: …

Read More »

Opoziţia lui Tudor Vladimirescu faţă de Eterie înainte de intrarea Adunării norodului în Bucureşti

Comandantul pandurilor a plecat din Bucureşti spre Oltenia (18 ianuarie), însoţit de o ceată de vreo 30 de soldaţi călări. Această gardă i-a fost dată lui Tudor Vladimirescu de spătarul de atunci, prinţul român Grigore Brâncoveanu, adversar al domniilor fanariote şi promotor – inconsecvent – al ridicării pandurilor (potrivit specificării lui Liprandi). Faptul întovărăşirii lui Tudor cu un grup de arnăuţi va fi fost cunoscut şi de Iordache şi Farmache, comandanţi ai gărzii domnitorului (cum rezultă din relatarea lui I. Dârzeanu). Cu toate acestea, nepotrivirea dintre planul lui Vladimirescu şi planurile eteriştilor s-a manifestat chiar de la începutul revoluţiei. Doi …

Read More »

Dezvoltarea vieţii materiale şi tendinţele spre formarea statului centralizat dac

S-a spus că cele două secole ce preced cucerirea Daciei de către romani se caracterizează printr-o rapidă şi bogată dezvoltare a forţelor de producţie, a uneltelor în primul rând. Aceasta se datorează atât răspândirii şi generalizării fierului, cât şi legăturilor tot mai strânse pe care le-au închegat geto-dacii cu lumea sclavagistă greco-romană din sud şi răsărit. În agricultură, se răspândeşte acum brăzdarul de fier de tip elenistic, celtic sau roman, ca şi cel specific „dacic”. Coasele, secerile, sapele şi târnăcoapele de fier, alături de râşniţa formată din două piese, constituie inventarul tipic al aşezărilor geto-dacice de pretutindeni. Dintre cereale, grâul …

Read More »

Situaţia social-politică în regiunea dintre Carpaţi şi Dunăre la mijlocul secolului al XIII-lea

Pentru preîntâmpinarea unei noi invazii tătăreşti şi fiindcă banul Severinului se dovedise incapabil să apere hotarele Ungariei în aceste părţi, regele Bela al IV-lea intenţiona să aşeze la vadurile Dunării pe cavalerii ospitalieri sau ioaniţi. Potrivit înţelegerii din 2 iunie 1247, încheiate între regele Ungariei şi Rembald, preceptorul ordinului ioaniţilor, în schimbul ajutorului dat pentru apărarea regatului şi a catolicizării populaţiei din regiunile respective, ioaniţilor li se dăruieşte ţara Severinului (terra de Zeurino), împreună cu cnezatele lui Ioan şi Farcaş (cum kenezatibus Ioannis et Farcasii) până la râul Olt, afară de ţara voievodului Litovoi (terra kenezatus Lytuoy woiavode), care este …

Read More »

Mediul şi oamenii pe teritoriul României

Variat şi armonios, pitoresc şi bogat, teritoriul de la Dunăre, Marea Neagră şi Carpaţi a fost un cadru natural propice vieţii din cele mai vechi timpuri: diversitatea reliefului, mulţimea apelor care-l străbat, clima relativ blândă – toate au contribuit la aşezarea succesivă pe acest pământ a multor seminţii umane. Astfel, la confluenţa unor mari arii culturale şi de civilizaţie, populaţiile care s-au stabilit în chip durabil pe acest teritoriu s-au dezvoltat în strânsă legătură cu mediul geografic, creând o cultură şi o civilizaţie cu trăsături specifice. Aşezare Teritoriul României de azi este aşezat în sud-estul Europei, la intersecţia paralelei de …

Read More »

Circulaţia monetară şi camăta în Moldova şi Ţara Românească în secolul al XVIII-lea

În lipsa unei monede bătute în Moldova sau Ţara Românească, circulaţia monetară este alimentată de exportul de produse româneşti pe pieţele străine. Dar afluxului de monedă provenind dintr-o balanţă comercială activă îi corespunde o scurgere continuă de numerar spre Constantinopol, pentru achitarea obligaţiilor băneşti care se aflau în continuă urcare. Aceasta face ca, în ciuda creşterii cantităţii de numerar venite din afară, faţă de înmulţirea tranzacţiilor, moneda aflată în circulaţie să fie în fapt insuficientă. De aici au derivat folosirea mai departe la efectuarea plăţilor calculate în monedă a vitelor sau a unor produse, pe de o parte, şi larga …

Read More »

Istoriografia Ţării Haţegului

S-au împlinit două secole de când a fost scrisă prima monografie istorică a Ţării Haţegului. Lucrarea priveşte de fapt întregul judeţ (comitat) Hunedoara şi a fost întocmită la 1780 de Benko Jozsef, rămânând în manuscris până la începutul secolului XX. Constatăm de la bun început dificultatea separării istoriografiei Ţării Haţegului de aceea a judeţului sau comitatului Hunedoara, această din urmă abordare teritorială a subiectului fiind de obicei folosită de istoriografia maghiară. De vreme ce în epoca primelor recensăminte moderne, de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, cel dintâi monograf al Hunedoarei constata că românii reprezintă în comitat cam 80-85% din populaţie, …

Read More »