Freamăt de codru, de Mihai Eminescu (comentariu literar, rezumat literar)

Freamăt de codru, de Mihai Eminescu, este o poezie a cărei primă ediţie a fost publicată în revista „Convorbiri literare”, nr. 7 din 1 octombrie 1879. A apărut pentru prima oară în volum în Poesii, Bucureşti, 1883. Poezia oferă două modalităţi de prezentare a naturii în poezia eminesciană. Versiunea mai veche din manuscrisul nr. 2.283, 49-50, elaborată, probabil, în epoca ieşeană, înfăţişează codrul prin elemente exclusiv descriptive şi totul se reduce la raporturile dintre poet şi natură. Versiunea a doua din manuscrisul nr. 2.279, 66-69, elaborată la Bucureşti în 1879 înfăţişează codrul, participant la viaţa sufletească a poetului (Opere II. …

Read More »

Foaia veştedă, de Mihai Eminescu (comentariu literar, rezumat literar)

Foaia veştedă, de Mihai Eminescu, este o poezie după Nikolaus Lenau a cărei primă ediţie a fost publicată în revista „Convorbiri literare”, nr. 7 din 1 octombrie 1879. A apărut pentru prima oară în volum în Poezii (prefaţă de A.D. Xenopol), Iaşi, 1893. Poezia stă în atenţia exegeţilor operei lui Eminescu şi se insistă asupra afinităţilor dintre poetul român şi cel german. Face parte dintre poeziile dăruite Mitei Kremnitz în 1879. Versiunea care anticipează textul definitiv se păstrează în manuscrisul nr. 2.261, 55-56, cu titlul Foaia uscată, text important pentru cunoaşterea laboratorului de creaţie al poetului, pornind de la izvoare …

Read More »

Femeia?… măr de ceartă, de Mihai Eminescu (comentariu literar, rezumat literar)

Femeia?… măr de ceartă, de Mihai Eminescu, este o poezie a cărei primă ediţie a fost publicată în volumul Opere IV. Poezii. Se păstrează în manuscrisul nr. 2.269, 57v-59. Aparţine epocii ieşene (1876). Transcriere, probabil, după versiuni mai vechi, prezintă intervenţii ulterioare cu creion roşu. Mihai Eminescu Femeia?… măr de ceartă Femeia? Ce mai este şi acest măr de ceartă, Cu masca ei de ceară şi mintea ei deşartă, Cu-nfricoşate patimi în fire de copilă, Cu fapta fără noimă, când crudă, când cu milă, A visurilor proprii eternă jucărie? Un vis tu eşti în minte-i – şi astăzi te mângâie, …

Read More »

Felicitare lui Samson Bodnărescu, de Mihai Eminescu (comentariu literar, rezumat literar)

Felicitare lui Samson Bodnărescu, de Mihai Eminescu, este o poezie a cărei primă ediţie a fost publicată în volumul Asociaţia foştilor elevi ai Liceului „A. Başotă” din Pomârla – Clipe de amintire închinate lui Samson Bodnărescu cu ocazia comemorării a 25 de ani de la moartea sa, Iaşi, 1927. Se reproduce după broşura din 1927. Mihai Eminescu Felicitare lui Samson Bodnărescu N-am ştiut cum că în ziua Douăzeci şi şapte iuni, Îşi serbează-aniversarea Toţi voinicii şi Sămsunii. În biserică asemeni Cât îmblai pe la icoane, N-am văzut pe sfântul Simson Pre iubitule Samsoane. Şi aflând de-aşa minune Eu scrisei aceste …

Read More »

Făt-Frumos din tei, de Mihai Eminescu (comentariu literar, rezumat literar)

Făt-Frumos din tei, de Mihai Eminescu, este o poezie a cărei primă ediţie a fost publicată în revista „Convorbiri literare”, nr. 11 din 1 februarie 1875. A apărut pentru prima oară în volum în Mihai Eminescu, Poezii, ediţie îngrijită după manuscrise de Ion Scurtu, Bucureşti, 1908. Eminescu tipăreşte numai această poezie în 1875 şi Maiorescu omite să o introducă în ediţia din 1883. Transferă cea de-a doua poezie Povestea teiului, pe aceeaşi temă, şi lasă câmp deschis unei discuţii fără sfârşit privind stabilirea textului de bază şi a variantei. Poezia se păstrează în manuscrisul nr. 2.284, 30v-31v, în versuri albe …

Read More »

Eu număr, ah, plângând, de Mihai Eminescu (comentariu literar, rezumat literar)

Eu număr, ah, plângând, de Mihai Eminescu, este o poezie a cărei primă ediţie a fost publicată în volumul Opere IV. Poezii. Se păstrează în manuscrisul nr. 2.262, 103. Este o improvizaţie din epoca ieşeană. Mihai Eminescu Eu număr, ah, plângând Eu număr, ah, plângând: – Al nopţii miez sună – Al despărţirii ceas Adânc vibra. Adio! scump,-acum. Al lunii disc senin Din crengi de arbori mari S-arată plin. Abia din braţ te las, De trist abia mă duc, Nainte-mi vecinic treci – Un blând năluc. Şi zi şi noapte treci – La tine-n veci gândesc, Copil frumos şi blond, …

Read More »

Eu nu cred nici în Iehova, de Mihai Eminescu (comentariu literar, rezumat literar)

Eu nu cred nici în Iehova, de Mihai Eminescu, este o poezie a cărei primă ediţie a fost publicată în volumul Poezii postume în 1905. Se păstrează în manuscrisul nr. 2.260, 106. Aparţine epocii ieşene (1876). Confesiune subiectivă cu note polemice întâlnite şi în alte poezii din 1875-1876. Mihai Eminescu Eu nu cred nici în Iehova Eu nu cred nici în Iehova, Nici în Buddha-Sakya-Muni, Nici în viaţă, nici în moarte, Nici în stingere ca unii. Visuri sunt şi unul ş-altul, Şi totuna mi-este mie De-oi trăi în veci pe lume, De-oi muri în vecinicie. Toate-aceste taine sfinte – Pentru …

Read More »

Epigrame, de Mihai Eminescu (comentariu literar, rezumat literar)

Epigrama La un nou-născut a fost publicată de Nerva Hodoş în „Sămănătorul”, nr. 15 din 10 martie 1902. A apărut pentru prima oară în volum în Poezii postume în 1902. Epigramele din Pfeffel tipărite în volum în Opere complecte în 1914. Se păstrează în manuscrisul nr. 2.287, 60. Aparţine epocii berlineze. Mihai Eminescu Epigrame La un nou născut (Arab) Plângând tu ai venit pe-acest pământ; Amici, ce te-aşteptau, te-au salutat zâmbind; Dar să trăieşti astfel, încât când te vei stinge Să părăseşti zâmbind amicii, ce te-or plânge. Imitatorii (Pfeffel) Şi prefăcut în lebădă la Leda Zeus porneşte; Ar vrea să …

Read More »

Epigramatice, de Mihai Eminescu (comentariu literar, rezumat literar)

Epigramatice, de Mihai Eminescu, au fost publicate de Gheorghe Bogdan-Duică în „Mihai Eminescu”, buletin, nr. 3 din 1930. A apărut pentru prima oară în volum în Opere IV. Poezii. Se păstrează în manuscrisul nr. 2.260, 82-82v. Aparţine epocii berlineze (1874). Statutul lor nu este precizat. Ar putea fi traduceri sau adaptări. Mihai Eminescu Epigramatice În somn nici Crosus nu-i bogat cu tot tronu-i regal. Şi jumeta din viaţa lui cu Lazăr e egal. Lungeşti prânzu-ţi până-n noapte, tot mănânci mănânci, de-a rândul, Cin’te vede poate zice că cu dinţii-ţi sapi mormântul. Vrei să fii Pallas Athena! O, fetiţă, fii cuminte… …

Read More »

Epigonii, de Mihai Eminescu (comentariu literar, rezumat literar)

Epigonii, de Mihai Eminescu, este o poezie a cărei primă ediţie a fost publicată în revista „Convorbiri literare”, nr. 12 din 15 august 1870. A apărut pentru prima oară în volum în Poesii, Bucureşti, 1883. Eminescu însoţeşte poezia cu o scrisoare în care îşi justifică laudele aduse înaintaşilor şi criticile la adresa contemporanilor săi. „Poate că Epigonii – arată Eminescu – să fie rău scrisă. Ideea fundamentală e comparaţiunea dintre lucrarea încrezută şi naivă a predecesorilor noştri şi lucrarea noastră trezită, dar rece. Prin operele liricilor români tineri se manifestă acel aer bolnav, deşi dulce pe care germanii îl numesc …

Read More »