crispedia.ro

B.P. Hasdeu, spirit enciclopedic, se înscrie în descendenţa marilor personalităţi culturale ale românilor, fiind preocupat de istoria patriei asemenea lui Miron Costin, Dimitrie Cantemir şi Ion Heliade Rădulescu. Monografia dedicată lui Ioan-Vodă cel Cumplit (1865) sau lucrarea ştiinţifică Istoria critică a românilor (1873) urmează direcţiile trasate de „Dacia literară”, ilustrând totodată interesul deosebit al scriitorului pentru adevărul istoric, pentru evocarea unor evenimente şi personalităţi istorice reprezentative pentru neamul românesc. Prin piesa Răzvan şi Vidra (1867) Hasdeu poate fi considerat creatorul dramei istorice româneşti, deoarece încercările literare anterioare ale lui Bolliac, Asachi sau Bolintineanu nu au o valoare artistică deosebită. • …

Dramaturg şi prozator, I.L. Caragiale a fost un observator lucid şi ironic al societăţii româneşti din vremea lui, un scriitor realist şi moralizator, dovedind un spirit de observaţie necruţător pentru cunoaşterea firii umane, de aceea personajele lui trăiesc în orice epocă prin vicii, impostură, ridicol şi prostie. El foloseşte cu măiestrie ironia, satira şi sarcasmul, pentru a ilustra moravurile societăţii româneşti şi a contura personaje dominate de o tară (defect)morală reprezentativă pentru tipul şi caracterul uman. Întrucât Caragiale a dat viaţă unor tipuri umane memorabile, unor tipologii unice în literatura română, Garabet Ibrăileanu afirma că dramaturgul face „concurenţă stării civile”, …

Romanul Ciocoii vechi şi noi, de Nicolae Filimon, a fost publicat mai întâi sub formă de foileton în „Revista română”, iar în volum a fost publicat în 1863. Romanul lui Filimon este precedat de mai multe încercări narative, cele mai multe nerealizate sub raport literar: Tainele inimii de Mihail Kogălniceanu (1855), Manoil (1855) şi Elena (1862) de Dimitrie Bolintineanu. Ciocoii vechi şi noi sau Ce naşte din pisică şoareci mănâncă, subintitulat de autor „romanţ original”, este considerat primul roman românesc, deşi există mai multe stângăcii în epica operei şi chiar în construcţia personajelor. Romanul este realist, de factură romantică, deoarece …

Literatura populară este o componentă esenţială a folclorului românesc, deoarece însumează totalitatea producţiilor înţelepciunii poporului nostru, (artistice, literare, muzicale, plastice, coregrafice, dramatice), create şi transmise prin cuvânt şi practici din generaţie în generaţie. Folclorul face parte integrantă din cultura naţională şi defineşte spiritualitatea unui popor. Creaţiile literaturii populare au fost publicate pentru prima oară de către poetul Vasile Alecsandri în culegerea Poezii poporale. Balade (Cântice bătrâneşti) din 1852, al cărei motto a devenit celebru: „Românul e născut poet”, despre care bardul de la Mirceşti afirma că este „înzestrat de natură cu o închipuire strălucită şi cu o inimă simţitoare”. Toma …

În primăvara anului 1916, în ziua de 3 martie, a fost reprezentată pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti piesa Patima roşie, de Mihail Sorbul. Spectacolul a avut un mare răsunet atât în rândul publicului, neobişnuit cu teme îndrăzneţe, cât şi în presa vremii. Critica teatrală a reacţionat în favoarea piesei, consacrându-l definitiv pe Mihail Sorbul între dramaturgii de valoare ai literaturii române. Dramaturgul îşi subintitulează piesa Patima roşie drept „comedie tragică în trei acte”. Titlul face trimitere la „patima” pentru sânge de care era stăpânit bunicul Tofanei şi al lui Sbilţ, pe nume Haralambie Sbilţ, care fusese hingher şi practicase …

I.L. Caragiale a rămas definitiv în literatura română printr-o operă monumentală, alcătuită din comedii, nuvele, momente şi schiţe, prin intermediul cărora scriitorul face o adevărată radiografie a societăţii româneşti. Sarcastic şi necruţător, Caragiale satirizează sclipitor incultura, imoralitatea, corupţia, prostia omenească în cea mai largă accepţie a cuvântului, toate acestea fiind ascunse sub o spoială de cultură şi un parvenitism provocator, atitudini ce se manifestă nu numai la indivizi izolaţi, ci la întregi categorii sociale. Comedia O scrisoare pierdută, de I.L. Caragiale, s-a jucat cu un succes răsunător pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, la data de 13 noiembrie 1884. O …

Fănuş Neagu s-a inspirat adesea din lumea fabuloasă a Bărăganului şi a meleagurilor natale ale Brăilei, pe care a ilustrat-o în nuvele – Cantonul părăsit, Vară buimacă şi romane – Îngerul a strigat, Frumoşii nebuni ai marilor oraşe, Scaunul singurătăţii. În peisajul literaturii contemporane, Fănuş Neagu ocupă un loc aparte, deoarece proza lui îmbină realul cu miticul, scriitorul apelând la o metaforă inedită, care-l individualizează stilistic. Nuvela Dincolo de nisipuri a fost publicată în volumul Cantonul părăsit din 1964, fiind, aşa cum o numea Eugen Simion, „o naraţiune aproape fantastică, povestea, pe scurt, a unui miraj într-un cadru de viaţă …

I.L. Caragiale a rămas definitiv în literatura română printr-o operă monumentală, alcătuită din comedii, nuvele, momente şi schiţe, prin intermediul cărora scriitorul face o adevărată radiografie a societăţii româneşti, inaugurând o epocă literară de înaltă valoare artistică, atât din punct de vedere tematic, cât şi al limbajului surprins cu măiestrie neegalată până astăzi. Sarcastic şi necruţător, Caragiale satirizează sclipitor incultura, imoralitatea, corupţia, prostia omenească în cea mai largă accepţie a cuvântului, toate acestea fiind îmbrăcate în mantia transparentă a unei spoieli de cultură, a unui parvenitism ostentativ, atitudini ce se manifestă nu la indivizi izolaţi, ci la întregi categorii sociale. …

Adept al modernismului lovinescian, Camil Petrescu, este cel care, prin opera lui, fundamentează principiul sincronismului, altfel spus, contribuie la sincronizarea literaturii române cu literatura europeană (europenizarea literaturii române), prin aducerea unor noi principii estetice ca autenticitatea, substanţialitatea, relativismul şi prin crearea personajului intelectual lucid şi analitic, în opoziţie evidentă cu ideile sămănătoriste ale vremii, care promovau „o duzină de eroi plângăreţi”. Camil Petrescu opinează că literatura trebuie să ilustreze „probleme de conştiinţă”, pentru care este neapărată nevoie de un mediu social, în cadrul căruia acestea să se poată manifesta. Camil Petrescu propune o creaţie literară autentică, bazată pe experienţa trăită …

În conturarea personalităţii lui Ştefan cel Mare (a trăit între anii 1429-1504 şi a domnit în Moldova între 1457-1504), Mihail Sadoveanu preia maniera şi trăsăturile din portretul alcătuit de cronicarul Grigore Ureche în Letopiseţul Ţării Moldovei: „Fost-au Ştefan-Vodă om nu mare la statu, mânios şi de grabă vărsătoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospeţe omorâea fără judeţu. Amintrilea era un om întreg la fire, neleneşu, şi lucrul său îl ştia a-l acoperi, şi unde nu gândeai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie, însuşi se vârâia, ca văzându-l ai săi, să nu îndărăpteze, şi …