Organizarea politico-administrativă în Moldova şi Ţara Românească în secolul al XVIII-lea

Organizarea de stat a Moldovei şi Ţării Româneşti în secolul al XVIII-lea păstrează aceleaşi caractere din secolul anterior, cu unele particularităţi noi, determinate pe de o parte de dezvoltarea social-economică a celor două ţări, iar pe de alta de agravarea dominaţiei otomane.

Domnia

Deşi numiţi de către Poartă şi asimilaţi în ierarhia otomană paşilor cu două tuiuri, domnii fanarioţi erau primiţi la curtea sultanului cu acelaşi ceremonial ca şi cei din secolele trecute, iar înăuntrul ţării se bucurau de întreaga autoritate domnească. Date fiind noile raporturi dintre domnii ţărilor române şi Imperiul Otoman, conflictele dintre marea boierime locală şi domnie îmbracă tot mai des forma arzurilor către Poartă, sau cum a fost în cazul conflictului cu domnii din familia Callimachi, aceea a solicitării sprijinului hanului tătăresc.

În înţelegere cu boierii, domnii fanarioţi au continuat politica de exploatare a ţărănimii sub raport fiscal şi au sprijinit exploatarea feudală. Fiscalitatea excesivă, determinată în bună parte de intensificarea cererilor turceşti, împreună cu accentuarea exploatării feudale exercitate de boieri, au dus la o ascuţire în această vreme a luptei de clasă. Pentru a stăvili depopularea ţărilor prin plecarea în masă a locuitorilor şi a feri domnia şi statul feudal de urmările unor mai grave zguduiri sociale, a devenit necesară o politică de reforme - sub raportul fiscal, administrativ şi social.

Aflaţi într-o mai mare dependenţă faţă de Imperiul Otoman decât domnii secolelor trecute, fanarioţii au avut rolul de executanţi fideli ai dispoziţiilor Porţii, care priveau îndeosebi satisfacerea cerinţelor sale materiale şi comunicarea informaţiilor politice din Europa. Dacă în această epocă cele două ţări nu mai poartă războaie şi nu mai încheie tratate de alianţă, au fost totuşi unii domni fanarioţi, care au avut rolul de mediatori ai relaţiilor dintre turci şi statele vecine.

Sfatul domnesc

Ca şi în secolul al XVII-lea, sfatul domnesc reprezintă principalul organ în cadrul căruia se realizează colaborarea dintre domn şi marea boierime. Format din boierii cu dregătorii, sfatul domnesc obişnuit rezolva problemele curente ale guvernării statului. Când hotărârile de luat erau de mai mare importanţă, sfatul domnesc se completa şi cu alţi boieri.

Deliberările sfatului domnesc cu participarea clerului superior, mitropoliţi şi episcopi, şi a boierilor de toate categoriile asupra chestiunilor de interes general sunt cunoscute sub numele de sfat de obşte. Unele dintre dispoziţiile Constituţiei de la 1741 - privitoare la egumenii de la mănăstiri, desfiinţarea văcăritului, a pogonăritului şi aşezământul fiscal - au fost discutate în sfatul de obşte. Tot cu sfat de obşte au fost întocmite şi unele aşezăminte din Moldova.

Când sfatul domnesc se ocupa cu judecarea proceselor, lua denumirea de divan. În Ţara Românească, spune Mihai Cantacuzino, „divan se cheamă când judecă însuşi domnul, cu mitropolitul şi cu boierii”. În cazuri deosebite - măsuri cu caracter financiar de o mare importanţă, discutarea şi întocmirea reformelor - se convoca adunarea ţării, căreia i se mai spunea în Moldova şi sobor. Hotărârile de la 1 martie şi 5 august 1746, pentru eliberarea de rumânie, s-au luat în adunări la care au participat „toată obştea bisericească” şi „toţi boiarii ţării”.

Soborul de la 1749, pentru dezrobirea vecinilor, a fost o adunare extraordinară, care s-a ţinut în mănăstirea Trei-Ierarhi, formată din „toată obştea bisericească”, „toţi boierii ţării” şi „altă obşte”. O altă adunare de acelaşi fel a fost şi soborul convocat de Constantin Racoviţă la mitropolie în primăvara anului 1757, pentru desfiinţarea văcăritului, la care au participat câte şapte delegaţi din fiecare ţinut, „mazili şi ruptaşi”, boierimea de toate categoriile, reprezentanţii clerului şi negustorilor din Iaşi.

Administraţia

În organizarea internă a Moldovei şi Ţării Româneşti se constată în perioada fanariotă accentuarea tendinţelor de centralizare administrativă. Impusă de dezvoltarea social-economică, această tendinţă a fost servită şi de necesitatea de a răspunde obligaţiilor faţă de puterea suzerană. Un model pentru reorganizarea administrativă au avut domnii principatelor în regimul cunoscut de Oltenia în timpul stăpânirii austriece, care a completat bănia cu un consiliu de boieri, a pus vornici în fruntea administraţiei judeţelor şi ispravnici să conducă cele patru plăşi ale fiecărui judeţ, iar în sate câte un pârcălab şi mai mulţi juraţi, introducând şi salarizarea funcţionarilor. După retragerea administraţiei româneşti din Oltenia, banul a continuat să figureze în sfatul domnesc de la Bucureşti, dar cu alte atribuţii.

La 1737, marele ban Grigore Greceanu îndeplinea funcţia de vistier. La realipirea Olteniei, consiliul de boieri, păstrat cu atribuţii administrative şi judecătoreşti asupra celor cinci judeţe, a luat numele turcesc de divan. În locul preşedintelui german, domnul Ţării Româneşti a trimis pe marele ban, înlocuit după un timp cu caimacamul Craiovei. Încercarea de modernizare a administraţiei pe linia centralizării are loc prin reformele lui Constantin Mavrocordat. Reformele acestea cuprind şi elemente ale organizării administrative experimentate de austrieci în Oltenia.

Numirea ispravnicilor care să conducă judeţele şi ţinuturile, cu atribuţii atât administrative şi fiscale, cât şi judecătoreşti, avea drept scop să întărească autoritatea conducerii centrale pe tot cuprinsul ţării. Fiecare ispravnic era învestit cu autoritate deplină în judeţul său: „Fără ştirea ispravnicului de ţinut, nici un om gospod cu poruncă prin ţinut să nu umble”. Pentru a se asigura continuitatea în administraţie, instrucţiunile domneşti ordonă ca „ispravnicul de ţinut când se va schimba, toate poroncile să le lasă la cel ce va fi pus ispravnic”.

Ca şi în Oltenia sub austrieci, ispravnicii vor fi câte doi de fiecare ţinut sau judeţ, luaţi din rândul boierilor mari şi mijlocii. Cum ispravnicii nu puteau face faţă singuri, cu aparatul de care dispuneau, rezistenţei maselor, reforma a menţinut din vechea organizare principiul de a asocia la aceasta şi pe stăpânii de moşii, laici şi clerici, dându-le încuviinţare să pună în satele lor pârcălabi şi vornicei pe cine vor voi.

Nemulţumirile locuitorilor din sate faţă de chipul abuziv în care se comportau aceşti vornicei au silit domnia să ia măsuri împotriva lor şi să acorde sătenilor dreptul de a-şi alege singuri conducerea locală. În porunca dată stolnicului Bogdan la 15 iulie 1742 pentru a cerceta nemulţumirea sătenilor din Ibăneşti, domnul cere „să ie sama voinicelului şi cari vor ceri satul pi acela or puni vornicei”. Vorniceii şi vătămanii în Moldova, precum şi pârcălabii în Ţara Românească erau scutiţi de bir, care trecea asupra satelor.

Prin reformele lui Constantin Mavrocordat s-a introdus şi principiul salarizării funcţionarilor, „rânduind fiecăruia leafă în analogie cu venitul ce avea mai înainte”. Nu s-a putut însă desfiinţa complet sistemul feudal al venitului din slujbă, havaeturi şi plocoane. Suprimate cu această ocazie, veniturile cele vechi au fost restabilite de domnii următori, aşa cum arată hrisovul lui Matei Ghica din 1754, prin care se precizează veniturile legate de diferite dregătorii.

Din nevoia unui sistem de comunicaţie oficială mai rapid, s-a modernizat poşta, prin stabilirea schimburilor permanente de curieri din capitalele fiecărei ţări spre Constantinopol şi Varşovia, precum şi prin reorganizarea menzilurilor (poştelor), încredinţate steagurilor de călăraşi.

Check Also

Partida naţională

Partida naţională a fost gruparea boierilor din jurul colonelului Ion Câmpineanu, care, între 1835 şi …

Modelul politic liberal

Monarhia parlamentară Partizanii liberalismului au găsit în monarhia parlamentară engleză şi ulterior în democraţia republicană …

Anularea alegerilor din Moldova din iulie 1857

Dând curs uriaşei mişcări de protest din Principate, puterile favorabile Unirii, în frunte cu Franţa …

Cele din urmă lupte politice ale partidei naţionale şi produsele ei literare

Radu Mihnea şi Ştefan Tomşa, uneltele oarbe ale turcilor, purtară numai în taină o politică …

Tributul şi alte poveri ale Moldovei şi Ţării Româneşti

Cu ce scop era pus în scaun un domn român, el ştia cât se poate …