Organizarea luptei revoluţionare din 1848 în Ţara Românească

Mişcarea revoluţionară din Ţara Românească avea o organizaţie în societatea secretă „Frăţia”, întemeiata la 1843 de Nicolae Bălcescu, Ion Ghica şi Christian Tell, care era susţinută de o parte importantă a burgheziei mijlocii şi mici şi cea mai mare parte a tinerilor intelectuali exponenţi ai burgheziei sau ai ţărănimii, dar nu şi majoritatea burgheziei mari şi a boierimii liberale, care vedeau în liberalii Ion Heliade Rădulescu şi Nicolae Golescu pe exponenţii lor. În iarna şi primăvara anului 1848 se crease un centru al „Frăţiei la Bucureşti în jurul lui Ion Ghica şi al lui C.A. Rosetti, care acţionau pentru strângerea tuturor forţelor revoluţionare sub o singură conducere.

În curent cu situaţia revoluţionară din ţară, grupul revoluţionarilor români aflaţi la Paris, unde participaseră cu armele în mâini la victoria revoluţiei, considerând că se apropia momentul izbucnirii revoluţiei şi în Principate, a hotărât să revină în patrie pentru a participa la organizarea insurecţiei. La 8/20 martie, Nicolae Bălcescu a convocat o adunare la care au participat majoritatea muntenilor şi moldovenilor aflaţi la Paris.

S-a hotărât să se înceapă lupta şi s-a alcătuit un program comun. Într-o nouă şedinţă, cum s-a mai arătat, hotărându-se plecarea spre ţară, nu s-a admis propunerea lui Bălcescu ca toţi, atât moldovenii cât şi muntenii, să se adune în Ţara Românească spre a începe lupta revoluţionară aici şi apoi să se treacă în Moldova, spre a o extinde.

Nicolae Bălcescu a plecat apoi spre ţară împreună cu A.G. Golescu (Negru) urmaţi în decurs de câteva zile de către toţi revoluţionarii români aflaţi la Paris. Trecând prin Germania, Bălcescu a întâlnit la Colonia pe Adam Czartoryski, capul emigraţiei polone, căruia i-a propus colaborarea româno-polonă pentru extinderea revoluţiei în Europa de răsărit.

Ajungând în ţară, el a luat contact la Islaz cu căpitanul N. Pleşoianu şi la Giurgiu cu maiorul Tell, convingându-i să sprijine cu unităţile lor militare insurecţia. La Bucureşti s-a sfătuit cu Ion Ghica şi cu C.A. Rosetti, apoi cu fraţii N. şi Şt. Golescu, boieri liberali apropiaţi de mişcarea revoluţionară. Cercetându-i-se intenţiile Eliade s-a declarat şi el pentru revoluţie, dar fără împroprietărirea ţăranilor, în care vedea o ştirbire adusă dreptului de proprietate burghez.

În prima adunare secretă, convocată la 8/20 aprilie la C.A. Rosetti, Nicolae Bălcescu a propus ca insurecţia să înceapă la 11/23 aprilie, dată care coincidea cu prima zi de Paşti. Majoritatea a cerut să se amâne data, pentru a se vedea desfăşurarea evenimentelor în Europa. În alte două adunări ţinute a doua zi, Bălcescu a stăruit pentru dezlănţuirea imediată a revoluţiei.

Celor care susţinuseră mai înainte amânarea revoluţiei li s-a alăturat de astă dată şi Ion C. Brătianu. Acesta s-a opus dezlănţuirii imediate a revoluţiei, condiţionând-o pe de o parte de sosirea unui ajutor francez promis de Lamartine, cu care fraţii Brătianu avuseseră o convorbire la plecarea lor de la Paris, iar pe de alta de „un ajutor în oameni” din Transilvania.

Ion C. Brătianu s-a împotrivit şi la participarea armatei la revoluţie, aşa cum preconiza Bălcescu, motivând că s-ar ajunge la „o mişcare pretoriană”. Spre deosebire de cei mai mulţi dintre organizatorii revoluţiei, Bălcescu a susţinut cu hotărâre dezlănţuirea imediată a revoluţiei, bazându-se pe starea de spirit prielnică a poporului, care era gata să pornească revoluţia. Dar din cauzele arătate, planul său a eşuat. Amânarea revoluţiei din Ţara Românească pe de o parte, iar pe de alta izbucnirea prematură a mişcării din Moldova, în contradicţie cu planul iniţiat la Paris, au schimbat cu totul perspectiva. Ultima adunare din seara de 9/21 aprilie a luat sfârşit fără a se fi fixat o altă dată la care să înceapă insurecţia.

Acţiunea pentru organizarea dezlănţuirii revoluţiei a fost reluată pe la începutul lunii mai. De astă dată a fost admisă colaborarea cu Eliade prin mijlocirea lui I. Ghica, precum şi colaborarea cu fraţii Golescu. Eliade va mărturisi mai târziu că a acceptat această colaborare „cu gândul să anihileze mijloacele răzvrătitoare, reformele ultraradicale şi entuziasmul războinic al Frăţietăţii”; aceasta sub formula aşa-zisei „regenerări naţionale”.

Şi Nicolae Golescu a intrat cu gânduri asemănătoare. Intrarea în comitetul revoluţionar lărgit atât a lui Eliade, cât şi a fraţilor Golescu era fapt împlinit pe la 10/22 mai 1848. Componenţa comitetului format între timp era următoarea la data de 17/29 mai: I. Ghica, fraţii N. şi C. Bălcescu, Alexandru G. Golescu (Negru), C.A. Rosetti, fraţii D. şi I.C. Brătianu, Cezar Bolliac, fraţii Ştefan, Nicolae, Alexandru şi Radu C. Golescu, I. Eliade Rădulescu şi I. Câmpineanu.

În această perioadă se făceau ultimele pregătiri în vederea izbucnirii insurecţiei. A fost adoptată proclamaţia către popor care trebuia să însoţească programul revoluţionar şi s-a ales o comisie executivă, formată din trei membri: Nicolae Bălcescu, A.G. Golescu (Negru) şi I. Ghica, cu depline puteri pentru a organiza şi conduce acţiunea. I. Ghica a fost însă desemnat ca „agent confidenţial” la Constantinopol pe lângă guvernul turc, dându-i-se o scrisoare de plenipotenţă şi instrucţiuni în acest scop, în locul său fiind ales C.A. Rosetti. S-a stabilit şi planul de dezlănţuire a revoluţiei, care urma să izbucnească în mai multe locuri, atât în Muntenia, cât şi Oltenia, şi anume în judeţul Prahova la Telega, în judeţul Romanaţi, la Islaz, în judeţul Vâlcea, la Ocnele Mari, precum şi la Bucureşti. Pentru izbucnirea revoluţiei, a fost fixată ziua de 9/21 iunie.

În acelaşi timp, ocârmuirea a intensificat însă măsurile pentru preîntâmpinarea revoluţiei, care începuseră a fi luate îndată după Paşti, când aga Iancu Manu stăruise pe lângă Bibescu să se procedeze la arestări. Paralel a avut loc în acelaşi scop o acţiune externă atât din partea Rusiei, cât şi din partea Turciei, încă de la 30 aprilie/12 mai sosise la Bucureşti generalul Duhamel, trimisul ţarului, oferind, între altele, intrarea în ţară a 20.000 de soldaţi „spre asigurarea liniştei publice”.

Din partea sultanului a fost trimis spre sfârşitul lunii mai comisarul Talaat-efendi, spre a se informa la rândul său asupra stării îngrijorătoare de aici şi a recomanda măsurile de rigoare din partea Turciei. Mulţi dintre organizatorii insurecţiei s-au răspândit în ţară la începutul lunii iunie pentru a da semnalul. Efectul activităţii lor a şi început să se simtă, căci masele au început să intensifice mişcarea lor. Agitarea maselor a fost făcută prin difuzarea pe cale orală a punctelor programului revoluţionar, care va fi tipărit mai târziu şi separat de proclamaţia de la Islaz.

Check Also

Întreţinerea luptei de clasă în Moldova şi Ţara Românească în a doua jumătate a secolului al XVI-lea

Şerbirea treptată a ţărănimii, proces de lungă durată, a întâmpinat tot timpul rezistenţa dârză a …

Ruinarea proprietăţii ţărăneşti şi creşterea celei feudale în Moldova şi Ţara Românească în a doua jumătate a secolului al XVI-lea

Încă din a doua jumătate a veacului al XV-lea, gospodăria ţărănească a fost atrasă în …

Desfăşurarea revoluţiei populare până la proclamarea Republicii Populare Române

Situaţia politică şi economică a României după victoria insurecţiei Insurecţia armată din august 1944 a …

Primele lupte ale lui Ştefan cel Mare cu polonii

Viaţa lui Ştefan cel Mare căpătă acum o întorsătură hotărâtoare. Odată cu sosirea bătrâneţilor, toate …

Adevărata organizare a statelor româneşti de către Mircea cel Bătrân în Ţara Românească şi de către Alexandru cel Bun în Moldova. Certurile lăuntrice între pretendenţii la coroana domnească. Luptele cu turcii

Când Mircea cel Bătrân luă în dibacele sale mâni puterea unică, necontestată, pentru a o …