Orb sărac, de Mihail Sadoveanu (comentariu literar, rezumat literar)

Orb sărac face parte din volumul de povestiri Hanu Ancuţei, de Mihail Sadoveanu, şi este o specie aparte, o portretizare prin naraţiune. Dinspre carele negustorului lipscan vin la han o babă şi un moşneag. Ea păşea înainte, iar moşneagul din urma ei era orb, femeia trăgându-l „după dânsa cu-o frânghioară”. Salomia spune că a plecat din Rădăuţi şi se îndreaptă spre Iaşi, cu intenţia de a ajunge „până la sfânta cuvioasă Paraschiva” ca să pună pe racla ei un ban de argint şi să-i mărturisească necazurile.

Orbul se ţinea după ea, fără ca să fie în vreun fel neamuri, ci el voia numai”ca să-l duc şi să-l lepăd la târgu Ieşilor”. Zâmbind, bătrânul recunoaşte că-i place „şi vinul nou şi friptura de pui în ţâglă” şi istorisirile care se spun aici „din trecute vremi”. Comisul Ioniţă se laudă din nou că va spune o poveste mai frumoasă decât tot ce-au auzit, iar orbul se învoieşte să le cânte din cimpoi, ca să meargă vinul mai bine.

Orbul le cântă din gură şi acompaniindu-se cu cimpoiul balada Mioriţa, impresionând până la lacrimi întreaga adunare de la hanul Ancuţei. Atunci, bătrânul le povesteşte de ce a cântat el tocmai această baladă. Rămânând de mic copil fără vedere, a plecat din sat şi s-a aşezat pe lângă nişte ciobani bătrâni care l-au învăţat acest cântec, punându-l să jure că nu-l va uita niciodată şi că, „de câte ori oi suna din cimpoi, să-l zic mai întâi şi mai întâi”.

După ce s-a despărţit de ciobani, orbul s-a însoţit cu Ierofei, un „calic bătrân, care nu era orb cu adevărat, dar ştia să cerşească tare frumos, cântând creştinilor cântece spre a fi miluit”. Au umblat împreună prin toată lumea şi nimeni nu le-a cerut „hârtie cu pecete”, pentru că peste tot în lume „cerşetorii sunt oamenii lui Dumnezeu”, de aceea, din „carboavele” câştigate, aprindeau câte o lumânare pe la icoane.

Ajunşi în „târgul cel mare al Chiului”, cei doi au trăit bine în „breasla noastră a calicilor orbi, unii fiind orbi şi alţii nu” şi-au deprins atunci şi alte cântece jalnice. După ce a murit Ierofei, orbul s-a întovărăşit cu alţii şi a umblat prin lume până la o apă mare, unde a auzit limbă tătărască. După ce a trăit o vreme în „tagma necredincioşilor”, i-a venit „dor” de mirosul răşinei de brad şi s-a întors în ţara Moldovei, dar totdeauna a început cu Mioriţa, „am purtat cimpoiul cu mine ş-am cântat, - neuitând blăstămul bacilor de la Prut”.

Ducându-se în satul natal, află că nu mai trăia nimeni din familia lui, „pieriţi şi morţi au fost toţi ai mei”, deoarece râul Moldova inundase ţinuturile şi „le-a risipit mormintele şi le-a dus cioloanele la vale prin scruntare şi lunci”. Atunci a auzit el de hanul Ancuţei, unde venise cu mulţi ani în urmă, iar acum este bucuros că are prilejul să poposească din nou aici unde găsise „cuvânt bun şi milă”.

Mihail Sadoveanu

Orbul se ducea şi el „la moaştele sfintei Paraschiva de la Trei-Sfetite”, pentru că atunci când era copil auzise de la un străbunic „despre o minune a sfintei”, pe care o povesteşte acum celorlalţi oaspeţi. Era în vremea lui Duca-Vodă, care domnea „asupra ţării Moldovei, ca Antihrist”, având o mare lăcomie pentru argint şi aur şi punând biruri mari asupra moldovenilor. Slujitorii domnitorului umblau călări şi înarmaţi şi „luau vită, luau ştiubei (stupi primitivi), luau ţol (velinţă, covor, pătură), luau bani. Cui se punea împotrivă, îi luau şi viaţa”.

Într-o zi, nemaiputând îndura oprimarea, „nişte sărmani năcăjiţi” s-au dus la moaştele sfintei şi „l-au pârât pe Duca-Vodă, scăldând racla cu lacrimi”. Ca urmare, în ziua de 14 octombrie s-a pornit viscol mare, „s-au tulburat stihiile” şi până a doua zi s-a aşternut zăpadă mare. Demonul adus de vânt a bătut în geam la curtea domnească şi i-a spus lui Duca-Vodă că venise vremea „să-ţi dai socotelile şi să plăteşti ce-ai iscălit”. Speriat de moarte, Vodă a fugit „cu ce averi a putut strânge”, dar nişte Ieşi l-au prins şi l-au prădat de bani, iar „Vestitorul nopţii fiind de faţă, râdea, şi l-a dat pe mâna acelor duşmani”.

Cumpărând cu ultimii trei galbeni o sanie şi-o iapă de la un ţăran, Duca-Vodă, obosit şi flămând, a ajuns la acest han. Cerând „bătrânei aceleia a noastre o ulcică de lapte”, ea s-a văicărit că nu are, deoarece „ni le-a mâncat Duca-Vodă, mânca-l-ar temniţa pământului şi viermii iadului cei neadormiţi!”. Ajungând în locuri pustii şi codri bogaţi, Vodă a căzut într-o râpă „ş-a trecut pe tărâmul celălalt”. Ancuţa se repede la orb, recunoscând în uncheşul pribeag pe „unul, Constandin”, despre care îi povestise mama ei, îi sărută mâna şi îi dă să mănânce „pită şi friptură”.

Limbajul artistic

Arta de povestitor a lui Mihail Sadoveanu constă în îmbinarea epicului cu liricul, a povestirii cu geniul său poetic. Aşa cum afirma George Călinescu, Sadoveanu a creat o limbă limpede, armonioasă şi pură, în care se împleteşte graiul popular al ţăranilor cu fraza vechilor cronici, o limbă capabilă să redea poezia sentimentelor omeneşti, frumuseţile tainice ale naturii, păstrând farmecul atmosferei acelor vremuri vechi.

Arhaismele şi regionalismele

Arhaismele şi regionalismele sunt folosite cu naturaleţe de către personajele povestirilor, creând o limbă literară uşor accesibilă, scriitorul rămânând fidel declaraţiei sale din discursul rostit la Academie, aceea că „ţăranul român a fost principalul meu erou”.

Figurile de stil

Figurile de stil apar cu moderaţie, dând astfel stilului sobrietate. Metafora lipseşte aproape de tot, iar epitetele au rol caracterizator, particularizând trăsături ale personajelor. Astfel, despre mustăţile comisului Ioniţă, Sadoveanu spune că sunt „tuşinate”, epitet care revine de câteva ori pentru a reliefa preocuparea personajului pentru această podoabă de care este foarte mândru.

De remarcat în mod deosebit în volumul Hanu Ancuţei este muzicalitatea frazelor, prin care Sadoveanu creează trăiri tulburătoare în sufletele ascultătorilor.

„Eroii nu povestesc spre a-şi uşura sufletul, ori spre a reda viaţa: ci pentru a se sustrage vieţii şi morţii.” (Nicolae Manolescu - Imaginarul sadovenian)

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …