Ora fântânilor, de Ion Vinea (comentariu literar, rezumat literar)

Poezia Ora fântânilor, de Ion Vinea, pe numele adevărat Ioan Eugen Iovanachi, a fost publicată în revista „Viaţa românească”, în anul 1938 şi a dat titlul singurului volum de poezii publicat în timpul vieţii. Poezia concentrează tematic şi stilistic emoţia lirică, până la abstractizarea şi intelectualizarea expresiei.

Adept al constructivismului, curent de avangardă care promova apropierea artei de formele tehnologice, industriale ale invenţiei moderne, negând decoraţiile de limbaj sau sentimentalismele, Vinea păstrează în poezie concizia şi rigoarea. Se ajunge astfel la o artă care cenzurează emoţia lirică, sensibilitatea, construind o varietate de experimente lirice şi inovaţii prozodice. Poezia lui Ion Vinea exclude sensibilitatea emotivă şi se manifestă într-un impresionism intelectualizat, a cărei formă schematizată ajunge cumva la geometrizarea limbajului artistic.

Titlul

Titlul poeziei, Ora fântânilor, simbolizează dualitatea existenţială, viaţă şi moarte, semnificând timpul limitat al existenţei umane în „fântâna” cunoaşterii.

Structură, semnificaţii, limbaj poetic

Poezia este structurată în trei strofe, prima şi ultima fiind catrene, iar strofa a doua având cinci versuri (cvinarie).

Strofa întâi ilustrează „ora” favorabilă pentru puritate şi frumuseţe, în care contemplaţia divină creează spiritului uman o linişte binefăcătoare, „linişti stelare”, sugestie a tihnei cosmice: „Oră de linişti stelare, / clar semn de lumi fără nume, / largul în ambru şi-n jar e, / Thalassa-n ritmuri apune”.

Esenţa existenţei umane se transferă într-un spaţiu abstract, între cer şi mare, idee susţinută de versul”clar semn de lumi fără nume”, iar contururile obiectelor sunt difuze, apusul soarelui colorând Thalassa (numele antic grecesc al mării) „în ambru şi-n jar”.

Strofa a doua compune acelaşi spaţiu abstract şi neprecizat al universului, unde se aud „Vocile sfânt de curate”, care eliberează omul de spaime, frunţile şi ochii devin de o puritate sacră, „frunţile pure şi ochii, / cugetul gol şi curat e”: „Vocile sfânt de curate, / frunţile pure şi ochii, / cugetul gol şi curat e, / clopote când legănate / trec în nunteştile rochii.”

Glasurile naturii, simbolizate de „clopotele” sunând legănat şi înveşmântate în „nunteştile rochii”, sugerează imaterialitatea lumii, faptul că fiinţele şi obiectele şi-au pierdut consistenţa materială, devenind o muzică diafană care sacralizează glasul, gândurile, privirea şi cugetul liric.

Ion Vinea

În ultima strofă, astrul selenar, luna, se iveşte pe cer din străfunduri cosmice misterioase, este Ora fântânilor lunii, care-i dă poetului o sacralizare interioară de înger, ca o rugăciune purificatoare de suflete „netălmăcite şi sumbre”: „Oră de linişti stelare, / clar semn de lumi fără nume, / largul în ambru şi-n jar e, / Thalassa-n ritmuri apune”.

Strofa compune un ritual divin, ilustrat printr-un limbaj religios, „înger - şopteşte prin umbre/ vorbele rugăciunii”, pentru o curăţire totală a cugetului artistului.

Limbajul şi expresivitatea textului poetic

Expresivitatea

Expresivitatea poeziei este susţinută de puţinele verbele aflate la timpul prezent, care profilează permanentizarea atitudinii de înălţare cosmică şi de abstractizare a lumii concrete, condiţie ce tinde să se eternizeze: „apune”, „e”, „trec”, „şopteşte”.

Registrul stilistic

Registrul stilistic, tipic avangardismului, este sincopat, tehnicizat şi schematizat, unităţile lingvistice sunt eliptice de predicate, exprimarea fiind concisă şi restrânsă la maxim, ca de pildă în prima strofa. Puritatea contemplaţiei divine este revelată prin numeroşi termeni religioşi - „sfânt”, „clopote”, „vorbele rugăciunii”, „nunteştile rochii”, „înger”-, care purifică, sacralizează „ora fântânilor” şi cugetul eului liric.

Sugestia

Sugestia textului liric este ilustrată prin figurile semantice reprezentate de bogăţia epitetelor, sugerând abstractizarea cosmică a lumii, „linişti stelare”, ori starea de sacralizare poetică: „vocile sfânt de curate”, „frunţile pure”, „cugetul gol şi curat”, „vorbele [...] netălmăcite şi sumbre”, sugerând spiritul liric primenit prin ritualul cosmic al apariţiei lunii. Remarcabilă este ambiguitatea stilistică, bazată pe echivocul lexical rezultat din interpretarea semantică diferită a superlativului „sfânt de curate” cu predicatul nominal aşezat ca rimă „curat e”, din strofa a doua.

S-ar putea concluziona că, prin lirica sa, Ion Vinea contestă atitudinile conservatoare în artă, clişeele şi stereotipiile, sentimentalismul caduc şi promovează expresia concisă şi rapidă „a limbajului Morse”, adecvată constructivismului avangardist.

Poezia se poate defini ca act de eliberare totală a artistului, realizată printr-o exprimare concisă, care „nu este menită să ascundă [...], ci să imite tehnologia comunicării moderne, limbajele artificiale”. (Nicolae Manolescu)

Check Also

Cântăreaţa cheală, de Eugen Ionescu (comentariu literar, rezumat literar)

Ca manifestare literară, teatrul absurd a apărut după cel de al doilea război mondial, în …

Pe lângă plopii fără soţ…, de Mihai Eminescu (comentariu literar, rezumat literar)

Mihai Eminescu, „poetul nepereche” al literaturii române, a reflectat în creaţia sa lirico-erotică o simfonie …

Istorisirea Zahariei Fântânarul, de Mihail Sadoveanu (comentariu literar, rezumat literar)

Istorisirea Zahariei Fântânarul încheie volumul de povestiri Hanu Ancuţei, de Mihail Sadoveanu. Leliţa Salomia se …

Frunză verde magheran…, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Apartenenţa operei la genul liric, specia literară doină populară Primele producţii literare ale poporului român …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *