Opoziţia boierească în ultimii ani ai domniei lui Ştefan cel Mare. Noul război al Moldovei împotriva turcilor

Tratatul moldo-polon din 1499 stipula, de asemenea, obligaţia ambelor părţi de a nu adăposti pe uneltitorii împotriva celuilalt semnatar al acordului. De data aceasta, regele Poloniei - care s-a văzut cu câtă tenacitate ţinea la ceea ce considera că e dreptul său de adăpost - e silit să accepte nu numai obligaţia de a nu primi sub ocrotirea sa pe pretendenţii la tronul Moldovei, ci şi pe aceea de a nu adăposti pe vreun alt fugar.

Condiţia lui Ştefan e limpede, el luându-şi, de altminteri, obligaţii asemănătoare: „Tot aşa, dacă s-ar întâmpla să fugă vreun boier al nostru sau vre-o slugă a noastră la domnia sa craiul sau la susnumiţii fraţi ai domniei sale, sau oriunde în ţările domniilor lor sau la supuşii lor, acela are să fie trimes îndărăt la noi, la stăpânul său, după ce-şi a fi cerut întâi pace de la noi, sau singur de sine sau prin mijlocirea domniei sale craiului. Şi dacă îl vom ierta, el să fie slobod să se întoarcă în bună voie la noi; iar dacă nu va avea iertare de la noi, domnia sa craiul să nu-l ţie nici la sine nici undeva în ţările domniei sale, unde el n-are să locuiască nici pe faţă, nici într-ascuns”. Această clauză, importantă prin conţinutul ei juridic, care vine să completeze celelalte informaţii ale tratatului cu privire la deplina libertate a Moldovei, oglindeşte, în acelaşi timp, nu simpla posibilitate teoretică a unor asemenea cazuri, ci o realitate efectivă, cunoscută printr-o serie de alte izvoare.

Ceea ce deosebeşte opoziţia boierească din ultimii ani ai veacului al XV-lea şi din cei dintâi ai celui următor de aceea de la mijlocul deceniului al nouălea este mutarea ei în afara graniţelor Moldovei. Într-o vreme când larga bază socială dobândită de puterea domnească zădărnicea orice încercare de acţiune pornită din interior, boierii adversari ai autorităţii centrale se exilează voluntar, pentru a duce lupta împotriva domnului dinafară hotarelor ţării. Ei iau direcţia Lituaniei, Poloniei, Ţării Româneşti, împânzind vecinătăţile şi uneltind, neputincioşi, împotriva lui Ştefan.

Câteva nume răsar din documente: un Avram vistierul, căruia i se confiscaseră satele „pentru hitlenie, când a fugit de la noi în ţara Lituaniei”; Vasco (Ivaşco) şi Ioan, ceruţi în 1501 lui Alexandru, care devenise şi rege al Poloniei; Roman Gârbovăţ, fugit în Ţara Românească; Bogdan, ajuns tot acolo cumnat al domnului şi despre care se spunea limpede că fugise din Moldova „pentru oarecare fapte ale răutăţii lui, ca să scape de autoritatea domnească”. Dar dacă puţini fugari sunt cunoscuţi cu numele, desele solii ale lui Ştefan care-i cer stăruitor din ţările vecine - unde erau adăpostiţi împotriva tratatelor - arată că numărul lor trebuie să fi fost deosebit de mare.

În 1501, Ştefan cel Mare obţinea un răsunător succes împotriva acestei opoziţii dinafară, succes care, fără a curma existenţa acesteia, era, în acelaşi timp, o nouă afirmare a locului pe care reuşise Moldova să-l ocupe în politica internaţională. Faţă de cererea de extrădare venită din partea lui Ştefan, i se tăia capul la Czchow, din ordinul regelui Poloniei, pretendentului Ilie, fiul lui Petru Aron.

Solii moldoveni asistau la împlinirea voinţei domnului lor. Puterea dobândită de Ştefan, solid întemeiată înlăuntru şi afirmată peste hotare, zădărnicea astfel orice încercare de acţiune a duşmanilor autorităţii domneşti. Numai când domnul va fi pe patul de moarte, zăgazurile vor părea rupte şi reacţia feudală va izbucni şi din interiorul ţării, păstrând aceeaşi orientare spre colaborarea cu turcii, pe care o dovedise cu două decenii mai înainte.

Noul război al Moldovei împotriva turcilor

După încheierea tratatului moldo-polon din 1499, atunci când ţările guvernate de Iagelloni păreau hotărâte să pornească lupta necruţătoare împotriva turcilor, Ştefan socoti sosită vremea reluării vechii sale politici antiotomane. De altminteri, încă de la începutul anului 1499 - când alianţa antiturcă a regilor Poloniei şi Ungariei fusese încheiată - izvoarele vorbesc cu destulă stăruinţă de atacarea de către moldoveni a oştirii lui Malcoci-Oglu, care se întorcea gonită de ger dintr-o nouă expediţie în Polonia.

Informaţia privind noua fază a războiului Moldovei împotriva turcilor este lacunară şi uneori chiar destul de confuză. Deşi nu permite o judecată sigură asupra amploarei cunoscute de efortul militar, ea îngăduie totuşi câteva precizări. Astfel, este neîndoielnic că Ştefan a refuzat în 1500 plata tributului şi a trimis cete de călăreţi cu Boldur vornicul, spre a ataca cele două cetăţi.

În cursul aceluiaşi an, 1500, soseau la Veneţia numeroase veşti despre lupte ale lui Ştefan cu turcii, pomenindu-se, între altele, de cucerirea de către moldoveni a trei cetăţi - e vorba probabil de atacul Chiliei şi Cetăţii Albe - şi de înfrângerea unei armate turceşti conduse de un fiu al sultanului. Se vede, de asemenea, că nu a existat o suficientă coordonare între acţiunea militară a domnului Moldovei şi aceea desfăşurată de oştile maghiare în 1501 şi 1502, deşi legăturile dintre cele două state continuau să fie strânse. În sfârşit, izvoarele pun lămurit în lumină importanţa pe care Poarta o acorda rezistenţei moldoveneşti. Matei de Murano, medicul veneţian al lui Ştefan cel Mare, scria din Suceava, la sfârşitul anului 1502: „După cât mi-au spus mulţi oameni de seamă şi negustori care vin din Constantinopol, turcii au mare frică de acest domn şi de creştini, din pricina acestei ţări”.

Cronica rusă de la mănăstirea Hustinscaia, pomenind de tratatul moldo-polon din 1499, spune: „Iar împăratul turcesc Baiazid, auzind de această pace între creştini, temându-se mai ales de Ştefan voievod al Moldovei, a cerut pace de la regele Albert”. Sultanul însuşi se considera a fi spus, atunci când intenţiona să aşeze tătarii de la Volga în părţile Chiliei şi Cetăţii Albe, că, dacă aceştia vor ţine în frâu Moldova, „noi înşine vom putea înainta nestânjeniţi în toate părţile lumii”.

În aceste condiţii, se explică de ce nici sultanul nu a căutat să dea războiului formele din 1475-1476 şi a şi fost bucuros să încheie pacea, atunci când şi regele Ungariei şi Veneţia - care se afla, de asemenea, din nou în război cu turcii - arătau o astfel de dorinţă. Realismul politic al lui Ştefan îi indicase acestuia aceeaşi soluţie. În lipsa unei coaliţii generale, care să ducă în chip hotărât războiul până la capăt, Moldova singură nu putea obţine mai mult decât reuşise să realizeze, adică garantarea în fapt a independenţei sale.

Tratativele începute către sfârşitul anului 1502 duc la încheierea păcii între Ungaria şi Imperiul otoman, care va fi ratificată de regele Vladislav al II-lea la 20 august 1503. Tratatul cuprindea atât Moldova cât şi Ţara Românească, socotite ca vasale ale Ungariei, ele rămânând doar obligate faţă de sultan ca „tributul, darul (peşcheşul) şi serviciile prestate până acum maiestăţii sale imperiale (sultanului) să le împlinească la fel şi de aici înainte, iar alta să nu li se ceară”.

După un raport veneţian din aceeaşi vreme, haraciul Ţării Româneşti era fixat la 8.000 de galbeni anual, iar al Moldovei la 4.000, adică la 2/3 din acel stabilit prin tratatul cu Mahomed al II-lea, care era de 6.000 de galbeni.

Check Also

Imn lui Ştefan cel Mare, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Apartenenţa operei la genul liric, specia literară imn Vasile Alecsandri, scriitor paşoptist, a făcut din …

Letopiseţul Ţării Moldovei, de Miron Costin (comentariu literar, rezumat literar)

Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aaron Vodă încoace, de Miron Costin, continuă cronica lui Grigore …

Letopiseţul Ţării Moldovei, de Ion Neculce (comentariu literar, rezumat literar)

Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija Vodă până la a doua domnie a lui Mavrocordat, …

Letopiseţul Ţării Moldovei, de Grigore Ureche (comentariu literar, rezumat literar)

Letopiseţul Ţării Moldovei, de când s-au descălecat Ţara şi de cursul anilor şi de viiaţa …

Descrierea Moldovei, de Dimitrie Cantemir (comentariu literar, rezumat literar)

Descrierea Moldovei, de Dimitrie Cantemir, este o proză savantă, deoarece informaţiile despre aşezarea, graniţele, flora, …