Oltenia – o vatră de formare a poporului român

Simbioza etno-culturală şi lingvistică dintre coloniştii romani şi localnicii geto-daci avea să ducă până la urmă, ca de altfel în toată Dacia, la formarea unui nou element etnic: daco-romanii. Oltenia şi Banatul au fost cucerite de romani mai devreme decât restul Daciei. Stăpânirea romană a durat în aceste părţi vreme mai îndelungată.

După anul 275, când Imperiul renunţă la Dacia Traiană, romanii păstrează sub stăpânirea lor malul stâng al Dunării, pe care l-au fortificat, iar Constantin cel Mare - pe la anul 332 - a recucerit o bună parte a Olteniei, inclusiv zona Craiovei de astăzi, Oltenia rămânând o vreme sub stăpânirea efectivă şi apoi, o perioadă, numai sub controlul Imperiului roman, până pe la anii 422-447, când linia fortificată a Dunării a fost distrusă de atacurile hunilor.

La sfârşitul secolului V şi începutul secolului VI, stăpânirea romano-bizantină revine încă o dată în nordul Dunării oltene şi va dura până la sfârşitul secolului VI. Prezenţa Imperiului roman în Oltenia timp de aproape o jumătate de mileniu a avut o importanţă deosebită pentru destinele romanităţii nord-dunărene şi - în ultimă instanţă - pentru procesul de etnogeneză al românilor.

După anul 275, viaţa de pe teritoriul de astăzi al Craiovei nu s-a stins, însă asistăm la un fenomen deosebit de cel de până acum, în ceea ce priveşte modul de regrupare al aşezărilor de aici. Dacă până şi în epoca romană aşezările omeneşti de pe acest teritoriu au gravitat spre zona Bucovăţ-Mofleni, în perioada post-romană, acestea manifestă o tendinţă centrifugală în raport cu nucleul care se păstrase veacuri de-a rândul în zona amintită.

Monedele descoperite în zona centrală a oraşului din vremea lui Diocleţian şi mai ales „tezaurul” găsit la Mofleni din timpul lui Vespasian, Traian, Antonius Pius, Septimius Severus, Elagabal, Severus Alexander, Aurelian, Diocleţian, Constantin I, Constantin II, şi altele încă nedeterminate” sunt dovezi de continuitate a aşezărilor din aria Craiovei. În vremea lui Constantin cel Mare, o parte a municipiului de astăzi a revenit sub stăpânirea romană.

Limita nordică a noii expansiuni romane o constituie - după unii cercetători - Brazda lui Novac, care a putut fi urmărită, pe raza municipiului, la Leamna, în pădurea Bucovăţului şi în partea de nord-est şi nord a oraşului. Tot în timpul lui Constantin cel Mare începe să se acumuleze tezaurul, compus din 5.000 monede de argint a căror emisiune merge până la Graţian. Din secolul IV datează şi obiecte importate din sudul Dunării, care au fost descoperite în sudul oraşului (opaiţul de la Podari).

Dacă până la sfârşitul secolului IV nici o populaţie nu a pătruns şi nici nu s-a aşezat în fosta Dacie sud-carpatică fără încuviinţarea Imperiului roman, care controla autoritar acest teritoriu spre sfârşitul secolul IV hunii şi „aliaţii” lor (ostrogoţi, alani) au pătruns în Oltenia şi au rămas aici până în primele decenii ale secolului V. După depăşirea crizei determinate de migraţia hunilor, care a afectat şi teritoriul de astăzi al Craiovei, şi până spre sfârşitul secolului VI, când grupuri de slavi au început să pătrundă şi - în parte - să se aşeze şi la vest de Olt, Oltenia n-a mai fost afectată de alte mişcări de populaţii.

Liniştea care a urmat momentului hunic a permis normalizarea vieţii în zona Craiovei, după cum dovedesc monedele din secolele V-VII descoperite la Craiova (Anastasios I şi Heraclios) şi urmele aşezărilor din secolul VI de la Işalniţa, de lângă fântâna Obedeanu şi de la Făcăi. În cuprinsul acestor aşezări s-au găsit locuinţe, cuptoare gospodăreşti, ceramică locală şi de import, unelte agricole, oase de animale şi de păsări de curte etc.

Aceste aşezări, datorită caracteristicilor inventarului lor, au fost încadrate în cultura Ipoteşti-Ciurelu-Cândeşti. Ele au fost locuite de o populaţie preponderent romanică (daco-română), în mijlocul căreia începuseră să se aşeze spre sfârşitul secolul VI şi elemente slave. Asimilarea slavilor de către daco-romanii autohtoni, s-a produs relativ repede.

Urmele de viaţă din secolele VIII-XI, de pe raza Craiovei, sunt mai numeroase. Merită a fi amintită, mai întâi, aşezarea de la Făcăi cu locuinţe, vetre, gropi menajere, ceramică, unelte, zgură de fier, oase de animale şi păsări de curte etc. (sfârşitul secolelor IX şi X), apoi amforidioanele descoperite în centrul oraşului şi pe malul Jiului (secolele IX-X) şi fragmentele de ceramică găsite în diferite părţi ale oraşului (secolele VIII-XI). Se adaugă monedele emise în vremea împăraţilor Teofil şi Vasile II, descoperite la Craiova. Aceste descoperiri se încadrează în complexul cultural Dridu, care îi reprezintă pe străromâni şi pe români.

Ponderea cea mai mare în economia secolelor IV-X de pe raza Craiovei o aveau agricultura şi creşterea vitelor. Alte ocupaţii ale locuitorilor acelor vremuri erau pescuitul şi meşteşugurile, cele din urmă păstrând un caracter predominant casnic, deşi nu lipseau micile ateliere de fierărie şi olărie. Monedele şi ceramica de import, descoperite pe raza Craiovei, dovedesc că schimburile comerciale cu lumea romano-bizantină au continuat şi în această vreme.