Olga Caba

Olga Caba (23 mai 1913, Valeva, judeţul Cernăuţi, Bucovina - 20 iulie 1995, Sebeş, judeţul Alba) - prozatoare şi poetă. Este fiica Mariei (născută Kadar), învăţătoare, şi a lui Augustin Caba, inspector şcolar.

Absolventă a Liceului Comercial de Fete din Oradea (1929), Caba îşi ia licenţa la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Cluj (1934). Funcţionează, între 1936 şi 1952, apoi între 1954 şi 1958, ca profesoară de limba engleză la Botoşani, Focşani, Oradea, Bucureşti şi Sebeş. În timpul regimului comunist este închisă la Mislea şi Văcăreşti (1952-1953). A debutat cu versuri în revista „Abecedar”, în 1933, colaborând apoi la „Gând românesc”, „Gândirea”, „Revista Fundaţiilor Regale” etc.

Prima sa carte, Vacanţă sentimentală în Scoţia (1944), este un memorial de călătorie, având o structură diferită faţă de majoritatea scrierilor de acest gen, prin refuzul informaţiilor livreşti, extrase din ghiduri. Predomină spontaneitatea comunicării impresiilor directe, chiar şi atunci când autoarea se află în faţa castelului lui Walter Scott, a catedralei din Glasgow sau când relatează legenda monstrului din Loch Ness. Ceea ce nu exclude, dimpotrivă, notarea unor amănunte picante (despre viaţa cotidiană, despre obiceiuri, despre localuri de petrecere), cu implicaţii semnificative asupra întregii naraţiuni.

Al doilea volum, Poezii, e tipărit după un sfert de veac, în 1970. Viziunea neoclasică, înţesată de referinţe la Antichitate, este dublată de incursiuni bogat imagistice în lumea vikingilor, transpuse fluid în versuri melopeice. După interludiul poetic din 1970, autoarea se dedică unor ample construcţii epice, publicând câteva romane şi un volum de Nuvele fantastice (1984), ce fac dovada unei deosebite predispoziţii imaginative, capabilă să domine intrigi arborescente şi planuri paralele, dar nu şi în măsură să insufle tensiune conflictelor, ceea ce, de altfel, nici nu i-a stat în intenţie. Caba îşi plasează acţiunea romanelor în anii interbelici, atât în spaţiul românesc, cât şi în cel străin.

Primul roman, Cumpăna din cetate (1977), având ca fundal atmosfera vieţii studenţeşti din Anglia, aduce în prim-plan idila dintre românca Lia Matei şi profesorul Claude Andrews; acţiunea se încheie odată cu reîntoarcerea protagonistei în ţară. Proza se constituie într-o carte de atmosferă, cu trimiteri aluzive spre un fantastic abia conturat. Al doilea roman, Pasul alăturea (1979), e structurat pe capitole şi secvenţe ce permit dezvoltarea acţiunii pe mai multe planuri. Partea cea mai interesantă a romanului o constituie povestea Lianei Văcărescu, fiica unui ministru, ce-şi rememorează în faţa lui Ion Livezeanu (tânărul inginer care o cere în căsătorie), pasul alăturea făcut în adolescenţă cu un tânăr străin viciat, Morland.

Totaliter aliter (1982) are o tentă ştiinţifico-fantastică. Eroina, Laura, soţia inginerului Daniel, este o desăvârşită maestră în arta de a ţese covoare. Mergând la Forlani (Făgăraş), la baciul Amos Stoian, care făcea vopsele naturale din plante, Laura este învinuită că l-ar fi ucis pe cioban, stăpânită fiind de stări obsesive de alienare. Dispare de acasă, pătrunzând într-o lume stranie, unde e supusă unor experienţe fantastice; conectată la curentul electric, se desface de trup, mutându-se într-o altă existenţă, extracorporală. Semnificaţia cărţii e încifrată în povestea a doi călugări din Evul Mediu, inclusă în substanţa romanului. Primul, murind, îi apare celuilalt în vis pentru a-i spune că lumea de dincolo este totaliter aliter - cu totul altfel.

Deşi construit pe un conflict aparent naiv (bazat pe coincidenţe şi apariţii bizare), romanul Zodia Vărsătorului de Apă (1988) oferă o lectură atractivă prin includerea în naraţiune, ca personaje, a unor personalităţi ilustre, precum Ştefan Luchian, George Enescu, N.D. Cocea, Adrian Maniu etc. În genere, proza autoarei se distinge prin uşurinţa alunecărilor în straniu şi fantastic, prin fineţea incursiunilor în psihologia feminină a vârstei nubile şi prin antrenanta abordare, cu substrat livresc, a unor teme eterne, luate drept fundal al naraţiunilor.

Epicul e înţesat, nu o dată, de sensuri ascuns iniţiatice, de simboluri şi semnificaţii ezoterice. Naraţiunea tinde să comunice alte adevăruri decât cele aparente. O influenţă din partea prozei lui Vasile Voiculescu şi a nuvelisticii lui Mircea Eliade e de bănuit. Au rămas de la Caba manuscrisele unor romane, memoriale de călătorie, piese de teatru redactate în română şi engleză.

Opera literară

  • Vacanţă sentimentală în Scoţia, Bucureşti, 1944;
  • Poezii, Cluj, 1970;
  • Cumpăna din cetate, Bucureşti, 1977;
  • Pasul alăturea, Bucureşti, 1979;
  • Totaliter aliter, Bucureşti, 1982;
  • Nuvele fantastice, Bucureşti, 1984;
  • Zodia Vărsătorului de Apă, Bucureşti, 1988.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …