Ofensiva boierimii craiovene după detronarea lui Alexandru Ioan Cuza

Îndepărtarea de la tron a domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi aducerea dinastiei de Hohenzollern au provocat mari nemulţumiri în rândul maselor populare, mai ales în judeţele din dreapta Oltului. Au izbucnit puternice mişcări ale ţăranilor şi grănicerilor ale căror principale revendicări erau readucerea domnitorului Cuza şi aplicarea corectă a legii rurale.

Mişcările grănicerilor şi ţăranilor din primăvara anului 1866, care au găsit un sprijin în rândul maselor populare craiovene, deschideau astfel seria mişcărilor antidinastice şi antimonarhice chiar de la instalarea dinastiei Hohenzollern pe tronul ţării. Dincolo de aceste evenimente care duceau la încurajarea boierimii, numeroşi intelectuali şi reprezentanţi ai burgheziei locale îşi afirmau voinţa pentru progresul României şi cucerirea independenţei naţionale.

Sunt cunoscute preocupările unor cercuri intelectuale din Craiova pentru intensificarea contactelor cu Transilvania şi pentru folosirea împrejurărilor internaţionale, aparent favorabile unirii Transilvaniei cu România. Profesorul craiovean C. Olteanu pleca, în primăvara anului 1866, în Transilvania să ridice la luptă pe românii transilvăneni pentru Unirea, dar victoria rapidă a Prusiei asupra Austriei şi încetarea războiului dintre ele a zădărnicit planurile românilor.

Peste 4 ani, în 1870, masele populare craiovene, fidele idealurilor revoluţiei de la 1848, se aflau din nou în febra pregătirii revoluţionare, Craiova fiind unul din cele şapte oraşe din care trebuia să pornească mişcarea pentru înlăturarea dinastiei de Hohenzollern si proclamarea republicii. Monarhia de Hohenzollern însă n-a putut fi înlăturată atunci.

Potrivnice erau şi condiţiile internaţionale, dar mai ales potrivnice şi nehotărâte deveniseră moşierimea şi burghezia, favorizate prin regimul politic consfinţit prin Constituţia din 1866 şi patronat de către Carol. Cele două partide politice, conservator şi liberal, şi-au creat în Craiova cluburi sau secţii puternice pentru a câştiga numărul însemnat al locurilor de deputaţi din Cameră şi Senat de care beneficia Doljul.

Partidul Conservator îşi găsise un puternic sprijin în clubul conservator local având mentori pe fiii foştilor domnitori Bibescu şi Ştirbei. Se constituia, treptat, şi o grupare liberală, aflată până în 1874 sub conducerea lui Boicea Radianu, pentru ca după moartea acestuia să treacă sub conducerea lui Gheorghe Chiţu şi Anastasie Stolojanu. Secţiile celor două partide se arătau însă preocupate de asigurarea unor interese de grup pentru care în campaniile electorale se ajungea deseori la confruntări violente, la dezordini în care administraţia era întotdeauna implicată.

Din 1871, odată cu venirea la putere a guvernului conservator condus de Lascăr Catargiu, moşierimea reuşea pentru mai bine de 5 ani să controleze viaţa  politică-administrativă a oraşului, reînviind o serie de metode şi mijloace vechi de conducere, reacţionare, sporind sarcinile fiscale şi oprimarea socială a maselor. Astfel, după câţiva ani de avânt economic, viaţa economică a oraşului începea să lâncezească.

Criza economică europeană, începută în anul 1873, avea să accentueze această stare, viaţa economică a oraşului depinzând prea mult de producţia agricolă, aflată şi ea în mare impas din cauza crizei şi a menţinerii rămăşiţelor feudale. „Arendaşii se luptau cu datoriile - descria cu mult talent M. Theodorian Carada Craiova acelor ani - iar boierii visau prin curţi în care creştea iarba în voie. Cazinoul Măcescului era pustiu şi cădeau tencuielile de pe el.

La grădina Bibescu, în casele domneşti, locuia episcopul Râmnicului. Grajdurile se ruinau, chioşcul de pe marginea lacului nu mai avea nici uşi, nici ferestre, printre pomi şi iarbă statuile de marmoră albă zăceau răsturnate pe socluri de piatră. Doar două lebede se plimbau alene peste lac privind cu melancolie la frumoasele trepte ce îmbrăcau pereţii chioşcului părăsit.

Forul Craiovei era în Calea Unirii, împrejurul meselor rotunde de la Minerva şi de la Sarassy se adunau fruntaşii. Duminica şi joia din Răscruciul cel mare la Fântâna cu ţeapă treceau trăsurile una după alta. Zilnic puteai vedea acum, cu nasul lung şi cocârjat în careta moştenită de la Lăceanu, cum Alecu Aman se ducea la curte. În băcănia din colţ de sub otel Paris câţiva profesori uitau amarul zilei la un pahar de ţuică. Din trăsuri vechi şi cu coviltiru ridicat se coboară mărunţei şi gârboviţi Grigore Bengescu şi Glogoveanu”.

Din această atmosferă de amorţeală, înmormântările şi nunţile, în care protipendada oraşului desfăşura toate forţele de care era capabilă, căpăta un deosebit fast. „O astfel de îngropăciune - consemna scriitorul - ţinea cel puţin 3 ceasuri şi oraşul urla cu vuietul muzicii şi al clopotelor...”. Alt spectacol reprezentau nunţile boiereşti. Ele aveau loc la Madona.

„Veneau, mai întâi nunii cu lumânările pe capră şi-n urmă-le mireasa excortată de 4 dorobanţi călări, purtând masalele aprinse. Aşa cerea protocolul pe vremea când poliţia, pe lângă grija pungaşilor şi a alegerilor, mai era încă datoare să contribuie la fastul nunţilor şi înmormântărilor boiereşti”. În rest, fie la băile Mehadia, unde-şi făcea veacul consumând „hapurile lui Marison”, fie în străinătate, moşierimea risipea imense sume de bani, averi întregi.

În acel timp, sărăcimea oraşului acumula, an de an şi zi de zi, o înverşunată ură împotriva păturii boiereşti suprapuse care, prin lenea şi risipa afişată pretutindeni, sfida mii şi mii de locuitori ai Craiovei, înghesuiţi în mahalalele mizere. Nemulţumirea negustorilor, patronilor, într-un cuvânt a burgheziei oraşului, era amplificată de marile greutăţi pe care marii proprietari boieri le puneau în calea unei bune şi moderne administraţii a vieţii economice şi urbanistice. Guvernarea ţării, după răsturnarea lui Cuza, de către reprezentanţi ai burgheziei conservatoare, antrena burghezia Craiovei în disputele generale din ţară.

Pierzând şi sprijinul gărzii civice dizolvată în anul 1872, deşi încercase să se opună cu forţa, burghezia liberală locală a primit o grea lovitură în timpul guvernării autoritare conservatoare a lui Lascăr Catargiu. Din această lovitură n-avea să-şi mai revină şi să mai revină pe primul plan al vieţii politice locale, decât în condiţiile creşterii avântului patriotic al maselor populare în preajma războiului pentru independenţa de stat a României.

Check Also

Craiova – bănie şi oraş medieval

La sfârşitul secolului al XVI-lea se desfăşura un puternic comerţ de tranzit, iar vama de …

Craiova la începutul revoluţiei populare din 1944-1947

În numerele sale din decembrie 1944 şi ianuarie 1945, ziarul „Înainte” îşi informa cititorii despre …

Craiova în preajma Unirii Principatelor

Craiova se înscria printre principalele oraşe ale ţărilor române ca o forţă activă pentru propăşirea …

Organizarea muncitorimii din Craiova în timpul revoluţiei populare din 1944-1947

La Craiova, primul popas în direcţia organizării muncitorimii în întreprinderi l-a marcat constituirea unor comitete …

Craiova pe drumul dezvoltării învăţământului superior

Îndeplinirea prevederii programatice a revoluţiei din 1848 (cuprinsă în Proclamaţia de la Islaz), crearea unei …