Octavian Buhociu

Octavian Buhociu (20 octombrie 1919, Crăieşti, judeţul Galaţi - 11 septembrie 1978, Bochum, Germania) - folclorist şi etnograf. Fiu al unei familii de ţărani, Buhociu a făcut studii de litere şi filosofie la Universitatea din Bucureşti, luându-şi licenţa în litere (1947) şi în filosofie (1948), cu tezele Filosofia istorică a lui T.L. Maiorescu şi Teoria cunoaşterii la Lucian Blaga şi Mircea Florian, după care şi-a susţinut doctoratul în litere la Universitatea din Paris (1958) cu tezele Le Folklore roumain de printemps şi La Philosophie de l’histoire d’A.D. Xenopol, din comisia de examinare făcând parte Jean Boutiere, Mario Roques, Georges Dumezil, Rene Poirer şi Raymond Aron.

După ce, între anii 1945 şi 1948, a fost membru activ al cercului de studii folclorice condus de George Breazul şi a participat la cercetările de teren în Ţara Oltului din vara anului 1946, apoi, pentru puţin timp, a fost profesor suplinitor la Bucureşti, în 1948 a trecut clandestin graniţa în Iugoslavia şi s-a stabilit în Germania. A fost secretar general al Centrului Român de Cercetări din Paris (1956-1963), lector de limbă şi literatură română la Universitatea din Bochum (1966-1978), redactor al revistei „Semne”.

A colaborat şi la „Beitrage zur Sudosteuropa Forschungen” (Munchen), „Bulletin du Centre Roumain de Recherches de Paris”, „Convorbiri literare”, „Criticon” (Munchen), „Current Anthropology” (Chicago), „Cronica”, „Destin” (Madrid), „Kurier” (Bochum), „Libertatea”, „Melanges” (Buenos Aires), „Revista de filosofie” (Costa Rica) şi „Zeitschrift fur Balkanologie” (Wiesbaden).

Principala sa lucrare, Die rumanische Volkskultur und ihre Mythologie (Wiesbaden, 1974), cu varianta ei românească Folclorul de iarnă, ziorile şi poezia păstorească (1979), contribuţie de seamă la cunoaşterea, în spaţiul germanic, a spiritualităţii populare româneşti, este mai puţin o mitologie şi mai mult un studiu asupra obiceiurilor de iarnă (colindele), cântecului ritual Ziorile şi poeziei pastorale.

Preocupat să contribuie la demonstrarea vechimii şi continuităţii poporului român în spaţiul carpato-danubiano-pontic, Buhociu apelează la folclorul tradiţional, cu „matca arhaică, precreştină”, respectiv straturile traco-dace. În examinarea lor trece dincolo de trama epică, de „fabulă”, cuprinzând elementele mitice particulare: bradul ca arbore sacru („axă a lumii”) în riturile de nuntă şi de înmormântare, cultul aurorei („Dintre toate neamurile Europei, numai românii au o credinţă în auroră, pe toate planurile şi sub toate aspectele vieţii individuale şi sociale”).

Capitolul Confreriile de feciori, predominant descriptiv, nu atinge valoarea studiului monografic despre cetele de feciori din Ţara Oltului, aparţinând lui Traian Herseni şi intitulat Forme străvechi de cultură poporană românească. În capitolele următoare (Colindele: Coconul, feciorul şi fata mare, Colindele: Leul, ciuta, cerbul, vulturul, dulful), se inventariază cu subtilitate bogatele simboluri populare ale bestiarului carpatic. Meritul autorului este acela de a sublinia că, deşi unele tipuri de colinde se întâlnesc şi în folclorul popoarelor vecine, cele din spaţiul nostru folcloric sunt superior cristalizate artistic.

Lucrarea, cu reale merite în popularizarea folclorului românesc peste hotare, conţine numeroase observaţii pertinente, ca de exemplu aceea despre mitul vânării bourului, considerat mit naţional, al originilor, precum şi numeroase asociaţii sugestive între miturile populare româneşti şi miturile altor civilizaţii, reprezentând lăudabile încercări de încadrare a mitologiei noastre în contextul universal. Uneori, însă, asociaţiile depăşind limitele unei plauzibile circulaţii a motivelor, alunecă în plină gratuitate, amintind de tezele folcloriştilor mitologizanţi Theodor D. Speranţia, A.I. Odobescu, Aron Densuşianu etc.

Cercetătorul pregătise şi o Mitologie românească (28 de capitole), din care au apărut, postum, Introducere şi 6 capitole, în „Kurier” din Bochum (1987).

Opera literară

  • Die rumanische Volkskultur und ihre Mythologie, Wiesbaden, 1974; ediţia (Folclorul de iarnă, ziorile şi poezia păstorească), Bucureşti, 1979.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …