Oana Cătina

Oana Cătina (pseudonimul literar al Vioricăi Mării) (2 august 1941, Dănceu-Flămânda, azi Jiana, judeţul Mehedinţi) - prozatoare. Este fiica Mariei şi a lui Traian Popescu, învăţători, şi soră a scriitorului Dumitru Radu Popescu.

Urmează şcoala primară în localitatea natală, gimnaziul şi liceul la Oradea (1953-1959), apoi, la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj, Facultatea de Filologie (secţia română-franceză), absolvită în 1964. Din 1966, timp de peste trei decenii, lucrează ca redactor de editură (mai întâi la subredacţia clujeană a Editurii Tineretului, apoi, din 1970, la Editura Dacia).

Debutează în 1967, în revista „Steaua”, cu o povestire semnată V. Benţe. Debutul editorial are loc în 1981, cu romanul Jocuri de copii, semnat cu pseudonimul Oana Cătina, format din prenumele celor două fiice ale scriitoarei şi utilizat ulterior cu consecvenţă. Publică, în anii ’80 şi ’90, mai multe romane, într-un ritm destul de susţinut.

Romanele scrise de Cătina sunt asemănătoare între ele prin tematică, viziune şi modalitate narativă. Mediul social investigat este de regulă cel al intelectualităţii - cu ascendenţă rurală - din deceniile postbelice (medici, cercetători, jurişti, studenţi etc.). Incursiunile în lumea satului dintr-un trecut mai apropiat sau mai îndepărtat sau chiar din prezentul marcat de modernizare nu sunt extinse cantitativ, dar oferă pasaje dintre cele mai realizate literar.

Scriitoarea nu a urmărit însă să traseze o „frescă”: romanele ei sunt mai degrabă intimiste (chiar dacă atent şi pertinent inserate în tabloul social şi în istoria contemporană), fiind focalizate asupra câte unui destin sau, mai des, asupra unui grup de destine împletite sau intersectate. În cartea de debut, conflictul e organizat după reţeta romanului poliţist, iar celelalte volume prezintă drame sentimentale ori familiale, retrospective biografice. Problematica investigată este cea a individului: împlinirea, calitatea morală, suferinţa, sacrificiul, căutarea fericirii într-un cuvânt.

Discursul romanesc e centrat pe rutina cotidianului, pe gesturile mărunte, îndărătul cărora sunt depistate - şi interpretate - chestiunile esenţiale ale existenţei: afectivitatea, preocuparea pentru realizarea profesională şi, în general, umană (în versiunea eroismului nespectaculos şi negrandilocvent, eroismul banalului), preocuparea pentru onoare, pentru demnitate, vocaţia pentru sacrificiu, dorinţa fiecăruia de a fi recunoscut, iubit şi preţuit.

Acest inventar sentimental şi ideatic - depistabil la numeroşi prozatori contemporani - e ilustrat cu mijloace narative nu deosebit de originale. Cărţile se articulează din şiruri de confesiuni, de monologuri şi, mai ales, de ample dialoguri, de introspecţii „raţionate” şi de rememorări comentate. Cam toţi naratorii romanelor semnate de Cătina au acelaşi ton şi aceeaşi viziune asupra vieţii; se poate presupune că acestea sunt tonul şi viziunea autoarei.

Tonul e unul sapient-glumeţ, convenţional „isteţ” şi pe alocuri prea „săltăreţ”, marcat de o sprinteneală perpetuă, al cărei tonus egal oboseşte în cele din urmă. Procedeul e menit probabil să „mascheze”, din pudoare, o - reală - gravitate de fond, dar e aplicat cu prea multă insistenţă. Uneori toate personajele par că vorbesc şi gândesc „ca din carte”, că îşi alimentează resursele de vervă şi umor din universul almanahurilor cu sfaturi utile şi al „Paris-Match”. Sub acest raport, textul frizează deseori kitschul, fără semne perceptibile de autoironie care să marcheze distanţarea faţă de un registru de exprimare „citat” pentru autenticitate.

Toate aceste insuficienţe par să „recomande” literatura prozatoarei ca pe o versiune ceva mai elevată a literaturii „populare”, de consum. De fapt, lucrurile nu stau chiar aşa: scrierile acestea nu sunt simple „confecţiuni”. Acumularea de notaţie „măruntă”, psihologistă şi comportamentistă, cu ambiţia exhaustivităţii, puternic colorată de subiectivitatea personajelor-naratori, comentată glumeţ ori doar alert, generează şi secvenţe antrenante, plauzibile, atractive nu numai pentru că au „nerv”, ci şi prin autenticitate. De altfel, de la o carte la alta pot fi percepute un sensibil progres în stăpânirea meşteşugului de prozator, un spor cert de autenticitate, o modulare tot mai adecvată a tonului.

Albastrele ninsori (1989) şi Umbra rotitoarelor poveşti (1991) vădesc, sub aceste raporturi, un net câştig de calitate literară. Romanele scriitoarei pot fi situate, în poziţii mereu ascendente, pe o scară valorică imaginară care ar duce de la formula prozei populare sentimental-„pilduitoare” la formula, de mare rafinament, care exaltă intimitatea, cotidianul prozaic şi derizoriul, trimiţând la semnificaţii esenţiale descoperite îndărătul aparentei insignifianţe a momentului trăit.

Cu mijloace şi procedări deja acreditate drept caracteristice prozei sale, Cătina a dat, în Bătălia pentru roze (1992), o transcriere literară plauzibilă a tumultului primelor săptămâni de după evenimentele din decembrie 1989, observat într-un mare oraş (Clujul).

Opera literară

  • Jocuri de copii, Cluj Napoca, 1981;
  • Poveşti pentru un fotoliu, Cluj Napoca, 1983;
  • Chesarina, Bucureşti, 1984; ediţia Cluj Napoca, 1999;
  • Un pumn de cireşe, Bucureşti, 1984;
  • Poveşti în doi, Cluj Napoca, 1985;
  • Joia mor fluturii, Bucureşti, 1987;
  • Albastrele ninsori, Iaşi, 1989;
  • Umbra rotitoarelor poveşti, Craiova, 1991;
  • Bătălia pentru roze, I, Cluj Napoca, 1992;
  • Sârba sub căruţă, Drobeta Turnu Severin, 2002;
  • Parcă mă iubeai, Cluj Napoca, 2002.

Ediţii

  • Alexandru Căprariu, Corespondenţă, prefaţa editorului, Bucureşti, 1999;
  • Nicolae Steinhardt, Drumul spre isihie, Cluj Napoca, 1999.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …