O mică greşeală, de Mircea Sântimbreanu (comentariu literar, rezumat literar)

O mică greşeală, de Mircea Sântimbreanu, este o schiţă care face parte din volumul Recreaţia mare, a cărui primă ediţie a fost publicată în 1965 la Bucureşti.

Recreaţia mare, de Mircea Sântimbreanu (comentariu literar, rezumat literar)

Mircea Sântimbreanu

Fragment

Aniversarea zilei de naştere e o zi înseninată. Iar când te naşti la 29 februarie e şi mai însemnată. În privinţa aceasta nu e nevoie de cine ştie ce explicaţii. E suficient să priviţi calendarul:

29 februarie e un oaspete rar. Aşadar, cu atât mai aşteptat. Ei bine, era spre sfârşitul lunii februarie, şi Mişu, elev în clasa a IV-a, se pregătea să-şi serbeze aniversarea. Făcuse lista invitaţilor, pregătirile erau aproape isprăvite şi, în sfârşit, încă de cu seară - emoţionat şi grijuliu - aştepta ziua de 29 februarie, care, oricât de nepunctuală, vine şi ea în cele din urmă...

Băiatul se urcase în pat şi era pe punctul de a aţipi - dacă nu cumva aţipise chiar - când auzi la uşă nişte ciocănituri.

- Cine e? mormăi Mişu, pe trei sferturi adormit.

- Apartamentul 28? se auzi o voce gâtuită, apoi răzbătură alte ciocănituri. Caut pe elevul Mişu.

- Eu sunt.

- Atunci deschide. Te caut de şase luni.

- Acum şase luni nici nu locuiam aici, bodogăni somnoros băiatul. Ne-am mutat de curând. Poate e o greşeală.

- Nu e nicio greşeală. Te-am căutat şi la vechea adresă, glăsui ciudatul oaspete şi începu din nou să bată în uşă. Dar pe unde nu te-am căutat? O să-ţi povestesc eu... Dar deschide odată, vântul suflă tare, rănile mă dor...

„Ăsta scoală toată casa”, bombăni Mişu şi, de data asta pe trei sferturi trezit, porni să deschidă. Răsucise o dată cheia, când auzi vocea de afară parcă şi mai sugrumată:

- Iată-mă-s! Bine te-am găsit!

În uşa întredeschisă se afla o barză. O barză adevărată, ca acelea aflate în muzeul şcolii, dar mult mai murdară şi care tremura rebegită, clămpănindu-şi pliscul.

- Pot să iau loc? întrebă barza pe băiatul care căsca uluit ochii. Sunt frântă de oboseală, m-ai omorât...

- Nu... nu... pricep, bâigui Mişu, trăgându-se de-a-ndărătelea spre pat.

- O să pricepi îndată, cârâi arătarea. Numai să-mi dezmorţesc puţin pliscul. Am degerat de-a binelea... Ridică apoi un picior subţire, lung şi roşu şi, aşezându-se în fotoliu, gemu: Freacă-mi niţel piciorul stâng. Mă tem să nu fi prins vreun reumatism...

- Dar ce vină am eu? se răţoi băiatul. Aici nu e spital veterinar! Şi, pe urmă, aş putea să ştiu cărui prilej datorez această vizită oarecum neobişnuită?

Barza părea să nu se lase intimidată. Dimpotrivă, zise:

- În primul rând, te rog să nu-mi mai vorbeşti atât de rece. În al doilea rând, nu mai face pe niznaiul. Văd că te-ai pregătit pentru sosirea mea: tacâmuri, flori, farfurii... Te pomeneşti că ai chemat şi oaspeţi. Drăguţ din partea ta.

- Dar mâine e ziua mea de naştere!

- Ce coincidenţă! Şi a mea... Care va să zică ne-am născut amândoi la 29 februarie... Felicitările mele şi la mulţi ani!... Mulţumesc, la fel... N-ai idee cât mă bucur că am sosit la timp.

Aproape că pierdusem orice nădejde. Acum însă necazurile au rămas în urmă. Să ciocnim.

- Să lăsăm gluma. Cer explicaţii! se răsti înfuriat băiatul, în timp ce barza îşi turna netulburată, dintr-o sticlă, nişte ceai. Gustă două-trei înghiţituri, apoi, după ce ciuguli o bucăţică de brânză, vorbi liniştită:

- Explicaţii, zici? ţi-am spus: e ziua mea de naştere.

- Şi de ce nu ţi-o serbezi acasă la dumneata?

Barza tocmai descoperise farfuria cu friptură. Înfulecă pe nemestecate o felie, apoi, după ce plescăi de plăcere, răspunse la fel de calm:

- De ce? Simplu. Din cauza ta! Şi adăugă, punându-şi pe genunchi o farfurie de clătite: Pari nedumerit!

- Puţin zis. Sunt de-a dreptul scandalizat.

Barza îşi întinse picioarele spre calorifer şi, fără să ridice tonul, dar cu o undă de reproş în glas, zise molcom:

- Te rog! Scandalizată ar trebui să fiu eu. Aşa că fii politicos măcar... măcar pe cât eşti de nepriceput. Repet: sunt aici din cauza ta. În privinţa aceasta, totul e clar. Am şi documente la mână.

În aceeaşi clipă, barza scoase de sub aripă o hârtie boţită, împăturită în patru, şi o aşternu pe masă.

- Cunoşti harta asta? întrebă ea.

- Ea mea... Eu am făcut-o, recunoscu Mişu, uimit.

- Ar fi greu să tăgăduieşti, zise cu acreală barza. Poartă semnătura ta şi data: 20 septembrie 1972. Data plecării mele...

- Ştiam că plecaţi mai devreme...

- E adevărat, cârdul plecase... Eu am rămas singură. Era un timp foarte frumos, o toamnă blândă, cu lumina ca mierea, cu cerul ca de catifea, legat şi legănat de funigei... mi-am amânat plecarea... „Ai să te rătăceşti”, mi-a spus bătrâna şefă a cârdului. „Aş, i-am răspuns. Găsesc eu drumul spre miazăzi. E de ajuns să mă uit pe harta unui şcolar...”

- Îhî, încep să pricep...

- Ei bine, am rămas, şi de-abia când prima brumă m-a pişcat de picioare, mi-am făcut valiza. Nu conţinea cine ştie ce: nişte amintiri şi... harta ta. Am găsit-o în curte, sub teiul de la vechea ta adresă. Scris dedesubt „Harta lumii”. Era tocmai harta de care aveam nevoie. Ce-i drept, părea cam zmângălită şi, la început nu mi-a inspirat mare încredere, dar am văzut că deasupra, îngrijit, cu tuş negru, scria mare TEMĂ. Ce mi-am zis? Aşa o fi arătând ţinuturile lumii pe hartă, încolo, mărturisesc, nu mi-am făcut nicio grijă. Era doar... o „temă”, şi temele se fac... temeinic, nu-i aşa?

- M... mda, consimţi încurcat Mişu.

- Ei bine, continuă barza, m-am uitat la punctele cardinale de pe hartă, am pus - cum se cuvine - „cap compas miazăzi” şi... am decolat mi-am luat zborul... Eram mândră, îţi spun drept.

Pe tot oceanul albastru al tăriei vâsleam doar eu. Eu şi harta ta... O zi, două, fără popas. Aşteptam să zăresc din clipă în clipă covorul vălurit al mării sub mine. Dar, nimic... A treia zi, un ghimpe de îndoială mi-a străpuns inima: oare zburam spre miazăzi? Şi nu-mi răspundeau decât vânturile reci, râzând parcă de mine... Atunci am coborât.. Am studiat, zgribulită, clănţănind, harta ta. Nu încăpea îndoială: după hartă zburam bine. Numai că, tot după harta ta, trebuia să fiu în delta caldă a Nilului, iar în jurul meu toate bălţile erau îngheţate. Mă uitam împrejur, aşteptam să-mi văd suratele păşind printre nuferi şi trestii şi, când colo, doar un stol de ciori pripăşite prin nişte tufe de ţipirig. Îngrozită, mi-am luat zborul.

- Înapoi?

- Nu. Înainte. Mereu înainte. „Nu se poate să mă fi rătăcit - îmi ziceam cu ochii ţintă la hartă. Un elev nu face asemenea greşeli la o temă.” Şi, de-abia când din înălţime am zărit nişte puncte negre înşirate ca nişte mărgele pe un cerc, mi-am dat seama de catastrofă: mărgelele erau foci şi morse, iar cerul...

- Cercul Polar, şopti palid Mişu.

- Exact. Harta era greşită.

- O făcusem în grabă. Pusesem, se vede, miazăzi la miazănoapte şi... invers.

- Mi-am luat zborul... invers.

Barza tăcu un timp. O apucase un tremur al pliscului şi o scuturau nişte fiori atât de puternici, încât farfuriile de pe masă zbârnâiau.

- Îmi vine rău numai amintindu-mi, explică ea. Pe unde nu m-am adăpostit? Prin colibe îngheţate, prin hornuri reci, prin staule şi hambare părăsite, degeaba... Aveam un singur gând: să ajung...

-...în miazăzi

- Nu. La tine. Îmi ziceam: „Dacă nu mă luam după harta lui, aş fi fost acum în ţările calde, mi-aş fi sărbătorit ziua de naştere în sânul familiei. Până acolo nu mai am puteri să ajung, dar până la vinovat, pot să mă duc”... Şi iată, am venit.

Se lăsă tăcere. Mişu o privea stingherit. Murea de somn, dar nu-i venea s-o dea afară.

- Şi acum ce ai de gând să faci?

- Să mă culc, răspunse liniştită barza. Aici e cald, e bine. Mâine o să-mi serbez aniversarea. Văd că ai avut grijă să chemi invitaţi, zâmbi barza, dând cu ochii de farfuriile pe care erau aşezate nişte cartoane înflorate, cu nume de băieţi şi fete în chenar. O să fie vesel, începu apoi să râdă. Şi-ţi simt pe buze întrebarea: „Apoi ce ai să faci?” Simplu: am să aştept aici venirea primăverii. Mult n-a mai rămas. O lună, două. Oftă uşurată, lăsându-se în fotoliu: Uf, bine că m-am văzut aici. Ce-a fost greu a trecut.. Să ciocnim!

Sorbi prelung, direct din sticlă, apoi se ridică şi dintr-un salt poposi în pat.

- Mi-e somn. Noapte bună!

- Ce faci? ţipă Mişu. Te urci în pat, aşa murdară? Uite cum ai pătat cearşaful!

- Adevărat. Să fac o baie... Acolo?

Nimerise baia şi curând se auzi zgomotul duşului. Prin uşa întredeschisă, Mişu îi auzea vocea:

- Ştii că-i bine aici? Apă caldă... călduţă, o potriveşti cum vrei! Grozav! Să ştii că mă mut în baie. Eu aici rămân...

Peste puţin, Mişu se culcă. Ciudatul oaspete, la fel, şi liniştea puse stăpânire pe apartamentul 28. Nu pentru mult timp însă. Căci peste câteva minute, Mişu simţi că e tras de mâneca pijamalei.

- Dormi?

- Îhî, mormăi somnoros băiatul şi îşi smulse mâna ţâfnos. Ce vrei?

- Mă plictisesc singură.

- Nu mă chinui. Mâine am şcoală...

- Da? Barza se rezemase de marginea patului. Povesteşte-mi. Ştii, am făcut şi eu şcoală: şcoala de zbor. Voi ce învăţaţi?

- Multe! i-o reteză morocănos băiatul.

- Şi despre berze?

- Şi! Pasăre călătoare, cu gâtul, pliscul şi picioarele lungi, din familia picioroangelor, recită Mişu în silă.

Barza rămase cu pliscul căscat

- Ia te uită! îmi cunoşti şi familia. O, cât mă bucur! Şi altceva? Ce mai ştii?

- Nimic. Uite cărţile şi caietele mele pe poliţă, dacă te interesează.

Barza se opri în dreptul poliţei şi, luând o carte după alta, începu să le cerceteze una câte una.

- Geografia... Nu, nu vreau să mai văd hărţi. Istoria... A, piramidele? Le-am văzut anul trecut! Zoologia!!! exclamă deodată bucuroasă. Uite iepurele! Lupul! Elefantul! Broasca!!! Ah, de când n-am mai văzut una.. Ştii ce? zise cuibărindu-se sub plapumă. Poţi să te culci, dacă vrei, eu mă uit în zoologie...

Un timp, barza răsfoi cartea, mormăind de una singură. Mişu tocmai aţipise şi se cuibărise cu capul sub plapumă, când barza îl ciupi de ureche şi începu să turuie:

- Ştii că e pasionant? Aflu o mulţime de lucruri de care habar n-aveam. Ai citit că tigrul e rudă cu pisica?

- Da, bombăni chinuit băiatul.

- Dar pisica ştie oare?

- Nu mă interesează.

- Ia te uită: crocodili, broaşte-ţestoase, papagali... Ce de cunoscuţi! În acelaşi moment, vocea îi deveni scârţâită, suspină, apoi rămase cu ochii aţintiţi în gol: Ce dor mi s-a făcut de ai mei! Oare n-o fi rămas nici unul pe aici? Prostii! îşi spuse singură. Unde să rămână? Poate la menajeria circului... Me-na-je-ria! Cum de nu m-am gândit? tresări barza însufleţită. Chiar dacă n-am acolo rude, găsesc precis câţiva cunoscuţi... Ce-ar fi să-i chem încoace, la aniversarea mea? Nu se poate să nu vină, îşi zise şi se repezi spre telefon.

Căută numărul circului în cartea de telefon, apoi formă numărul cu ciocul. Vorbi câteva minute într-o limbă neînţeleasă, în care singurele cuvinte cunoscute fură: primul - „Alo” şi ultimul - „Perfect”. Odată rostit şi acesta, se repezi la pat şi smulse grăbită plapuma.

- Scoală-te! Dă-mi lista invitaţilor tăi. Repede! Vreau să ştiu câţi invitaţi ai tu şi câte scaune rămân pentru ai mei...

- Ce? tresări nefericitul băiat. Am auzit bine?

- Ce te miră? Acolo, acasă, ar fi fost toţi acum alături de mine... Ajută-mă să trag fotoliul. Îl punem aici, în capul mesei: pentru elefant!

- Ce-ai spus? întrebă Mişu buimac.

- E limpede. Trebuie să-i dau toată cinstea. Şi asta n-ar fi nimic, adăugă îngrozită barza, dar nu-i putem sta în cale cu două-trei sendvişuri. Dă-te jos din pat! În salteaua asta e iarbă de mare? întrebă, pipăind aşternutul. Cred că o să-i placă... A, uite şi o pălărie de paie. E a tatălui? E în regulă, asta o păstrăm pentru cămilă. E obişnuită, săraca, cu uscături.

Puse pălăria de paie într-o farfurie, când se opri brusc:

- Aoleu, ce facem cu carnivorele? Spune-mi! O să vie leii, tigrii...

- A... a... aici în casă?

- Fireşte. Dar n-ai nicio grijă. Or să se poarte ca nişte invitaţi politicoşi. Cum îi aşezăm? Unul de-al tău, unul de-al meu, nu-i aşa? Aici elefantul, apoi Popescu Florică al tău, pe urmă un tigru... Lenuţa... o cămilă.

- Opreşte-te! ţipă băiatul. O să închid uşa!

Mişu sări din pat şi se repezi la uşă, dar barza începu să râdă.

- Întâi că n-ar fi politicos. Pe urmă, n-ar folosi la nimic. Elefantul nici n-ar băga de seamă că uşa e închisă. Girafa s-ar uita pe geam şi ar vedea că eşti acasă. Crocodilul s-ar urca pe burlan...

- E un dezastru! Dezastru! murmura Mişu alb ca peretele. De ce? La urma urmei, ce-am făcut? O mică, neînsemnată greşeală... Am pus miazăzi la miazănoapte... Dar nu greşesc totdeauna, crede-mă. Doar când mă grăbesc... N-am să mă mai grăbesc, pe cuvântul meu...

- Foarte bine. Acum, însă, grăbeşte-te. Invitaţii trebuie să sosească dintr-o clipă într-alta. Doar n-o să-i primeşti în pijama... Auzi?

Mişu auzea. Erau bătăi în uşă.

- Ci... cine e? îngăimă Mişu pierdut, privind barza.

- Invitaţii, cine să fie, răspunse aceasta şi se îndreptă spre uşă.

- Nu deschide! Nu!... o ruga cu glasul şoptit, apoi, auzind ciocăniturile ce se înteţeau, ţipă deodată cu lacrimi în glas: Mămicooo!

Afară se auzea o voce supărată.

- Dumneata eşti, mămico? Precis? Eşti singură?

- Deschide odată, e târziu. Ţi-am adus ceaiul. Mişu alergă la uşă şi răsuci cheia.

- Închide repede uşa! Cu cheia!

- Dar ce s-a întâmplat? îl întrebă femeia nedumerită.

- Întreabă barza...

Mama nu înţelegea nimic... Îl privea lung.

- Care barză? făcu ea încruntată, apoi se lumină deodată: A, barza de porţelan? Care ţi-a trimis-o unchiul Sandu de ziua ta? E la locul ei. Pe poliţă... Uite ce drăguţă e: parcă-i vie, nu-i aşa: Săracul unchiul Sandu... A uitat că în acest an nu e 29 februarie. O mică greşeală...

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …