O mare nedreptate, de Mircea Sântimbreanu (comentariu literar, rezumat literar)

O mare nedreptate, de Mircea Sântimbreanu, este o schiţă care face parte din volumul Recreaţia mare, a cărui primă ediţie a fost publicată în 1965 la Bucureşti.

Recreaţia mare, de Mircea Sântimbreanu (comentariu literar, rezumat literar)

Mircea Sântimbreanu

Fragment

„Succes în noul an şcolar!” Succes, desigur, cine nu-şi doreşte acest lucru? Ce-i drept, e şi frumos, sună bine, face atmosferă, se adaugă ca la un tort, cât cuprinde, îmbrăţişări, strângeri de mâini, aplauze. Dar... dar, dacă stai să te gândeşti mai adânc, cu ce te alegi? Practic, la ce foloseşte urarea asta?

Eu, de pildă, anul trecut, n-am avut eu parte de acest fel de urări? Poate mai mult decât oricine. De la bunică la lăptăreasă, de la vecini la librar, de la ultimul puşti din bloc până la sora medicală, cine nu mi-a urat succes? La un moment dat mă şi sâcâia: nici nu începuse bine şcoala şi parcă se iscase o molimă, unde mă învârteam numai de asta era vorba. Şi, practic, la ce mi-a folosit? Că acum sunt în aceeaşi clasă, repetent! Nu că oamenii ar fi nesinceri, că nu ar fi binevoitori. Nu. Urarea e bună, dar parcă nu e dusă până la capăt, nu se trag toate consecinţele, treaba rămâne undeva în gol, ca un fum de cădelniţă... Aşa gândeşte la ora aceasta - oră de fizică - Tică Itu, în banca din fundul clasei a VII-a, ars sau mai degrabă fiert de primul insucces al anului. Parcă a fost un făcut, exact ca şi anul trecut, exact la trei săptămâni de la începutul anului, exact la aceeaşi lecţie... Şi exact la acelaşi profesor care acum explică mai departe, face glume, exact ca în fiecare oră, de parcă nu şi dânsul i-ar fi urat succes, ca după aceea tot dânsul să-i dea un nefericit de 4.

„Dar asta nu e drept!” izbucneşte pe dinlăuntru Tică. Şi nu e drept, fiindcă el nu e un fitecine, el e repetent. Nu e o cinste, vezi bine, dar dacă te gândeşti mai adânc aci e o chestie, o latură a problemei, la care nimeni nu s-a gândit cum trebuie. Aşa cum cugetă el, Tică Itu, acum, ca într-o străfulgerare. Într-adevăr, un repetent nu are, nu trebuie, nu e normal să aibă şi avantaje? Chiar nici unul? De niciun fel? Să fie vârât în aceeaşi oală cu toţi brânzoii din jur, care cască ochii la tot ce se spune de la catedră, care n-au auzit în viaţa lor de reflecţie sau nefracţie sau reacţie, cum naiba îi zice, sau de legea lui ăla care îl scrie tovarăşu’ la tablă? El, ca repetent, măcar a auzit, a mai citit, el de bine de rău mai ştie ceva, mai nimic, dar cât de cât.. Şi atunci de ce să-l vâre în aceeaşi oală? E normal, e drept, e echi... echi... echilateral? Nu, de zece ori, de o mie de ori NU! Răvăşit de sentimentul nedreptăţii, Tică se gândeşte la reforme. Dacă ar fi după el, ar da o lege dreaptă: fiecare repetent să primească la începutul anului câte un 10, la fiecare obiect, fără ascultare, din oficiu. Când intră pe poarta şcolii, pentru ceea ce ştie încă de anul trecut, pentru că oricum mai mult decât ceilalţi ştie, e la mintea cocoşului, nu degeaba repetă! Cu asta s-ar face dreptate. Măcar un trimestru.

„Adică dacă am un 10 la 15 septembrie pot să iau un 4 în octombrie şi chiar un 3 în noiembrie - şi încă unul - poţi să ştii! - în decembrie... Total 20! împărţit la 4, egal 5. Iese media chiar dacă mai iei un 4 în teză, pentru că 50 de sutimi se dau...”

„Ah, ce uşor s-ar face dreptate!”, oftează băiatul. Costă ceva, ar deranja pe cineva? Iar dacă tovarăşii s-ar gândi mai bine şi mai adânc, cum se gândeşte el acum, ar putea face un pas înainte: să se procedeze la fel şi la începutul trimestrului următor! Ba chiar doi paşi... Aşa ar fi mai bine, da, aşa ar trebui să sune legea: „Cu ordinul nr. ... fiecare elev repetent să primească un 10 la fiecare obiect la începutul fiecărui trimestru”. La început sau la sfârşit? Nu, mai bine la început... Asta ar fi lege, o lege adevărată; nu e legea de care vorbeşte tovarăşu’ la tablă, auzi ce lege, Boimario, ce chestie, nici nu se scrie cum se citeşte...

Eh, dar nimeni nu se gândeşte, nimeni nu aprofundează... Se mulţumesc să-ţi spună „succes” şi-apoi te lasă să-ţi baţi tu capul... Şi nu e bine, nu e bine... Cu ce te alegi? La ce foloseşte?

- Poftim? Ce lege am învăţat noi astăzi? Să spun eu?

Da, profesorul asta doreşte. Pe tablă scrie mare legea lui Boyle-Mariotte, dar ce-o fi cu ea? Şi ce, asta-i lege? Ia să fie o lege omenească, normală, el n-are pretenţia să-i poarte numele, dar să sune în inimi ca un clopoţel: „elevii vor avea de la începutul anului, la fiecare obiect, un 10 din oficiu”. Ei, da, o asemenea lege merită s-o înveţi pe dinafară... Şi nu s-o spui; s-o fredonezi, s-o cânţi în gura mare... Dar Tică tace şi abia când dă cu ochii de placarda de deasupra tablei pe care încă mai scrie „succes în noul an şcolar” îl podideşte amărăciunea.

- Care e legea lui Boyle-Mariotte? răsună pentru a doua oară întrebarea profesorului, în timp ce băiatul priveşte cu deznădejde placarda şi îngaimă stins, ca pentru sine:

- Legea lui Boimario este... este o mare nedreptate.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …