Numărul satelor şi locuitorilor din Transilvania în secolul al XIV-lea şi în prima jumătate a secolului al XV-lea

Ca urmare a dezvoltării economice, populaţia creşte în aceasta vreme. Numeroase sate noi apar în regiunile cu relief muntos: Munţii Apuseni, Zarand, Maramureş, în părţile muntoase ale unor comitate, în Hunedoara, Caraş, Bihor, Sălaj, Secuime. Cea mai frecventă modalitate de a întemeia noi aşezări, prin mutarea unor locuitori în regiuni cu populaţie mai rară, sau prin defrişarea pădurilor, a fost aceea de a acorda cnezilor români, greavilor saşi şi obştilor secuieşti încuviinţarea de a întemeia sate după dreptul cnezial (jus keneziatus), grevial (jus grebionatus) şi secuiesc.

În întreg veacul al XIV-lea, numeroase documente atestă fenomenul întemeierii de sate de către cnezii români, în toate părţile Transilvaniei (Haţeg, Banat, Bihor, Maramureş), ca şi colonizări de saşi şi maghiari în Maramureş, sau întemeieri de sate noi cu populaţie săsească, în părţile muntoase din sudul Transilvaniei, şi secuiască, în regiunile muntoase ale secuimii.

Întemeieri de sate au fost făcute şi de nobili, prin strămutarea populaţiei din alte părţi şi prin aşezarea în chip silnic a unor locuitori sau sate întregi pe moşiile lor mai puţin populate. Puterea centrală urmează şi ea o cale asemănătoare, acordând scutiri parţiale sau totale de dări celor ce se aşezau în noile sate. Este concludent cazul din anul 1329, când regele Carol Robert acordă largi privilegii „oaspeţilor” unguri şi saşi din Maramureş, asigurându-le dreptul de proprietate asupra pământurilor lăzuite, dreptul de liberă strămutare, de a-şi alege singuri juzii şi preoţii, precum şi alte avantaje de natură fiscală şi judiciară.

Înmulţirea populaţiei a dus la o „roire” a vechilor sate, în căutare de ogoare noi, după secătuirea celor vechi. În acest caz, noul sat păstrează uneori numele celui vechi, la care se adaugă un apelativ - de Jos, de Sus, Mic, Nou - în raport cu aşezarea geografică şi cu mărimea noului sat faţă de cel vechi; alteori i se dă un nume deosebit de al vechii aşezări.

Datorită înmulţirii populaţiei şi apariţiei unor noi aşezări, numărul satelor creşte într-un ritm deosebit. Până la 1400 în Transilvania sunt atestate documentar circa 3.900 de sate, târguri şi oraşe. Faţă de cele 1.112 sate, târguri şi oraşe pomenite în secolul al XIII-lea, în veacul al XIV-lea sunt atestate 2.780 aşezări noi, dintre care 10 oraşe, 16 târguri şi 2.754 sate. Nu poate fi însă nici o îndoială că numărul satelor a fost mai mare decât al celor pomenite în documente, atât în secolul al XIII-lea, cât şi în secolul al XIV-lea, deoarece documentele nu reflectă întreaga realitate socială, pe lângă faptul că multe documente s-au pierdut sau nu sunt încă publicate. Cele circa 3.900 aşezări pomenite în documentele publicate au intrat, într-o formă oarecare, în angrenajul relaţiilor juridice feudale între anii 1075-1400 şi, astfel, documentele le-au păstrat amintirea.

Urmărirea pe hartă a aşezărilor pomenite permite unele încheieri deosebit de preţioase. În primul rând, se poate constata pătrunderea mai adânc a relaţiilor feudale şi în zonele unde acestea nu pătrunseseră până la sfârşitul secolului al XIII-lea, unde deci, obştile săteşti îşi mai putuseră păstra fiinţa, în general în ţinuturile muntoase şi în regiunile mărginaşe. Până la 1300, teritoriul a 17 din cele 58 raioane actuale ale Transilvaniei nu intrase încă în relaţii juridice feudale, iar satele acestora nu fuseseră pomenite în documente. Acestea sunt cele din regiunea muntoasă a Banatului, Hunedoarei şi Zarandului, din munţii Apuseni, Maramureş şi regiunea muntoasă din Secuime.

Veacul al XIV-lea este vremea puternicei ofensive împotriva obştilor săteşti care, fiind cotropite, sunt atrase în noile relaţii feudale. Înmulţirea numărului de sate pomenite în documentele veacului ai XIV-lea, pe întreg teritoriul Transilvaniei, comparativ cu cele amintite în veacurile anterioare, confirmă extinderea relaţiilor feudale în Transilvania şi uzurparea pământurilor obştilor de către feudali şi stat. Ca şi în veacul precedent, satele erau foarte deosebite ca mărime şi ca număr de locuitori.

Potrivit registrului de dijme papale din anii 1332-1337, existau în Transilvania sate ai căror preoţi plăteau drept dijmă doar unul până la trei groşi, în timp ce ai altora plăteau 60 de groşi; ai unora plăteau 6-10 dinari, ai altora 160 de dinari. Existau, prin urmare, sate foarte mici, în timp ce altele erau destul de mari. Socotelile de dijmă nu ne permit decât cunoaşterea mărimii relative a satelor şi deosebirea însemnată dintre ele, deoarece în satele cu parohie catolică, pe lângă populaţia de religie catolică: maghiari, secui şi saşi, supusă în acea vreme la dijmă, trăia şi o populaţie foarte numeroasă de religie ortodoxă, formată mai ales din români, din ruteni şi sârbi.

Datele oferite de mai multe documente ne înlesnesc cunoaşterea, cu probabilitate, a mărimii multor sate din Transilvania, confirmând sub acest raport concluziile oferite de registrele de dijmă. Pe lângă aşezările cu 2-10 gospodării - adică având 10-50 locuitori - existau aşezări în care sunt pomenite peste 250 de gospodării (Turia - 252, Romos - 255, Ighiu - 270), deci cu peste 1.000 de locuitori.

Satele cu populaţie mai puţin numeroasă erau cele întemeiate recent, îndeosebi de cnezii români, şi care purtau numele întemeietorului. Documentele precizează numărul gospodăriilor din 55 de sate, un domeniu şi două târguri, care ajungeau la 2.762; deci, în medie, o aşezare avea 47 de gospodării, adică circa 200 de locuitori. Este demn de reţinut faptul că cele 58 de aşezări al căror număr de gospodării e precizat sunt răspândite în diferite regiuni ale Transilvaniei, astfel încât concluziile scoase din această analiză au o valoare de generalitate pentru întreaga ţară.

Înmulţind cifra medie de 200 de locuitori dintr-o aşezare cu numărul total al satelor şi târgurilor pomenite în documente (circa 3.900), suntem în situaţia de a cunoaşte cu aproximaţie numărul populaţiei Transilvaniei, care ajungea, pe la 1400, la circa 780.000 de locuitori. Cum, însă, unele din aşezările pomenite în documente, azi dispărute, au putut dispărea încă înainte de 1400 - din motive diferite - iar cele 58 de aşezări, a căror populaţie este indicată de izvoare, reprezintă doar 1,50% din numărul total al satelor şi târgurilor din Transilvania, aplicând, deci, coeficientul de probabilitate necesar, socotim corespunzând realităţii numărul de circa 700.000 al locuitorilor Transilvaniei pe la sfârşitul secolului al XIV-lea. Raportând această cifră la suprafaţa de 102.352 kmp cât are Transilvania, se ajunge la media de circa 7 locuitori pe kmp, densitate cu totul verosimilă pentru acea vreme.

Satele aveau uliţe care le străbăteau în lung şi lat. Uliţele din centrul satului, adică din vatra lui de la întemeiere, erau mai populate, aveau case pe două rânduri, adică pe amândouă părţile; uliţele laterale, mai noi, tăiate pe măsura dezvoltării satului, aveau, de multe ori, un singur rând de case; tot un rând de case aveau şi uliţele care urmau cursul unei ape ce trecea prin sat sau pe lângă sat. În centrul satului, exista un loc mai larg, unde în satele mai mari se ţinea şi târgul.

Tot în acest loc, judele (villicus) - care în sudul Transilvaniei se mai numea şi sînd - împreună cu „oamenii buni şi bătrâni” sau cu „cinstiţii şi chibzuiţii bătrâni”, cum se mai numeau - aleşi dintre locuitorii înstăriţi ai satului - judeca pricinile mărunte dintre locuitori, care, cele mai adeseori, erau în legătură cu hotarele sesiilor, rezolvându-le de cele mai multe ori în favoarea păturii înstărite.

Check Also

Desfăşurarea Revoluţiei de la 1848 din Transilvania în a doua jumătate a anului 1848

Printr-o politică greşită a guvernului ungar, dar mai ales prin politica reacţionară a guberniului şi …

Mineritul în Transilvania în secolul al XVIII-lea

Încă din primii ani ai stăpânirii austriece asupra Transilvaniei, Curtea de la Viena a luat …

Literatura beletristică în Transilvania în secolul al XVII-lea

Literatura beletristică din Transilvania înregistrează ecourile târzii ale umanismului aflat în decadenţă. Golită tot mai …

Formaţiunile politice din Transilvania în secolul al X-lea

Dezvoltarea forţelor de producţie la nivelul înfăţişat mai sus a determinat apariţia claselor sociale cu …

Scrisul şi literatura în limba latină în timpul feudalismului în Transilvania

Paralel cu dezvoltarea culturii feudale slavo-române în regiunile de la est şi sud de Carpaţi, …