Nicolae M. Budurescu

Nicolae M. Budurescu (28 iunie 1888, Râmnicu Vâlcea - 6 aprilie 1974, Bucureşti) - poet.

Fiul Mariei (născută Fotino) şi al lui Marin S. Budurescu, inginer, Budurescu, care după o scurtă şi discretă febră simbolistă, se sustrage definitiv chemării muzelor, a făcut la Bucureşti cursuri liceale, la Colegiul „Sf. Sava”, apoi studii de litere şi drept. Pe lângă o carieră de avocat (intră în Baroul Ilfov în 1912), nutreşte ambiţii politice, fiind deputat în 1919-1920, 1931-1932 şi în 1934-1937. Deţine, un timp, funcţii de o anume însemnătate: secretar general în Ministerul Muncii, în Ministerul de Interne, subsecretar de stat pe lângă Preşedinţia Consiliului de Miniştri (în cabinetul I.G. Duca) etc.

Debutul se leagă de revista „Sămănătorul”, unde va publica în 1909 şi 1910, semnând mai întâi N. Budu, traduceri din Paul Verlaine, Theophile Gautier, dar şi câteva poezii care, asemenea celor apărute tot atunci în „Junimea” din Râmnicu Vâlcea, nu vor fi selectate în unicul lui volum, Poema navelor plecate, subintitulat Crepusculare - Poema toamnei (1912).

Poate invitat, poate recomandat de prietenul Tudor Vianu, ia contact cu cenaclul lui Alexandru Macedonski, mult mai semnificativă vădindu-se apropierea de gruparea simbolistă de la „ Vieaţa nouă”, revistă unde a publicat, între 1910 şi 1913 şi între 1918 şi 1919, versuri, proză, traduceri. Numele îi mai poate fi întâlnit în „Versuri şi proză”, „Rampa”, „Flacăra”, „Insula”, „La Revue roumaine”, „Ilustraţiunea naţională”, „Dreptatea”, „Actualitatea”, „Cugetul românesc” etc. În 1912, devenise membru al Societăţii Scriitorilor Români.

Semnalând decalajul dintre o sensibilitate minoră şi noutatea unui tip de discurs liric, critica vremii îl plasa pe Budurescu la „remorca simbolistă” a lui Ion Minulescu. În ritmul indecis al unui temperament elegiac, versul învăţăcelului urmează când cadenţele discursive ale micului romantism, alegoric şi romanţios, când mişcările mai subtile ale simbolismului. Poetul se vede asemenea unui „fluture ce moare-n crisalidă”, starea de suferinţă fiind aproape calmă, egală cu ea însăşi. Evadarea într-un spaţiu imaginar trece prin mai fiecare topos simbolist: plecări, nave, mare, orizonturi, parcuri, toamne, copaci goi, flori palide, saloane, instrumente muzicale, cripte, castele, vagi medievalităţi.

Câteva obsesii coloristice, congenere, filtrează şi fixează imaginile. Dar mai cu seamă sonorităţile fastuoase, exotice duc către elemente de decor şi atmosferă specifice orientării („cartaginezele carene”, „pragul de agată”, „laur corintian”, „cârje de cedru din Liban”, „unghii de camee florentine”, „vase de Galle” etc.). Cât stă sub semnul sugestiei, melancolia transpare surdinizată, graţios muzicală. Mai frecvent însă ea se comunică declamativ, în scenarii epice simetric articulate, de o reflexivitate înduioşată. Cu unele excepţii, proza lui Budurescu se aşează în prelungirea poeziei (nostalgii, deziluzii, rătăciri, recuzită medievală, corbi etc.), dar cu o şi mai apăsată notă de manierism.

Opera literară

  • Poema navelor plecate. Crepusculare - Poema toamnei, Bucureşti, 1912;
  • I.G. Duca (în colaborare cu Ion Nicolescu), Râmnicu Vâlcea, 1934.

Traduceri

  • Prosper Merimee, Tamango, Bucureşti, 1971 (în colaborare cu Al. O. Teodoreanu şi Virgil Teodorescu).

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …