Nicolae Dragoş

Nicolae Dragoş (pseudonimul literar al lui Nicolae Răcănel) (3 noiembrie 1938, Cleşneşti, judeţul Gorj) - poet, jurnalist şi traducător. Este fiul Anei (născută Serafim) şi al lui Sever Răcănel, tâmplar. Urmează Liceul „Traian” din Turnu Severin (absolvindu-l în 1955) şi Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti (luându-şi licenţa în 1960).

Repartizat în învăţământ, e profesor la Târgu Cărbuneşti, după care, în 1962, începe o lungă carieră în presă: redactor la „Viaţa studenţească”, redactor-şef la „Scânteia tineretului” (1963-1969), şef de secţie la „Scânteia” (1969-1974), redactor-şef la „Luceafărul” (1974-1980), redactor-şef adjunct la „Scânteia” (1980-1990), apoi redactor-şef adjunct la „Ordinea”. A mai colaborat la „România literară”, „Ramuri”, „Contemporanul” etc.

A debutat în „Luceafărul” (1959), iar în volum, cu Moartea calului troian (1968). În afară de poezii, a scris (în colaborare) romanul Drumeţ în calea lupilor (1987), a realizat câteva scenarii de film şi a publicat antologia L-am cunoscut pe Tudor Arghezi (1981).

Dragoş scrie o poezie de factură tradiţională atât prin tematică, cât şi prin modalităţi de expresie, fiind preocupat de conceptul figurat sau de fiorul liric implicat, nu de inovaţii sau încifrări stilistice. Volumul Moartea calului troian cuprinde, alături de câteva frumoase pasteluri (De primăvară, Fastei comemorativ), şi lirică de dragoste (ciclul Zăpezi interzise), versuri meditând asupra creatorului de artă, condamnat veşnic să caute perfecţiunea şi desăvârşita exprimare de sine (Fană la uitare, Statuie, Copac).

Acestei ipostaze reflexive ce naşte interogaţii despre condiţia omului şi a poetului, Coloană de-a lungul (1971) îi adaugă o tonalitate nostalgică, impresionantă prin sinceritate (Autoportret, Printre, Amurg de toamnă). În volumele ulterioare, Zăpezi fără întoarcere (1973), Ritualuri intime (1978) şi Scutier la umbra clipei (1982), meditaţia devine mai gravă, tulburătoare întrebări sunt puse cu o luciditate resemnată, răspunsurile au „poleiul îndoielii”, tăcerile semnificative iau locul credinţei orgolioase în puterile omului (Etcetera, Minune).

Poetul este obsedat de vulnerabilitatea fiinţei umane („Duce scoica vremii-n sine / răzbunatul univers / luna trudnică revine / cu profil în aur şters // Joc de doi, fără-ncetare / drum prea vesel, drum prea trist/răpind ochiul din izvoare / din sclipiri de ametist // ... mai exist? nu mai exist?” - Răpind ochiul din izvoare). În calea timpului poezia este o armă tăioasă, ce se vrea înnobilată de reflecţia stoică şi dăruirea artistică („încărunţit de gând / să locuieşti într-un cuvânt / palat princiar / cu ferestre de azur / să auzi de demult / stele tremurând/prelungul zăpezilor / clinchet pur // cu vântul/sabie vremii / să lunece-n / oţelită lumină / pe-ale lumii / lunge milenii / sania lunii / lină să vină // încărunţit de gând / să locuieşti / într-un cuvânt” - Poezia).

Dintre ipostazele eului liric, cea de structură bacoviană, amestec de melancolie şi ironie subtilă, apare în ciclul Catedrala îngenuncheată. Alteori sensibilitatea este apropiată de poezia populară, care îl influenţează în structurile unor teme şi în expresia prozodică (Ritual). Dragoş scrie, de asemenea în spiritul vremii, poezie patriotică, civică şi militantă, larg cunoscută şi recunoscută în epocă. În afara volumelor axate exclusiv pe această temă, La stema ţării (1977), Cu inima curată (1977) şi Pentru eterna vatră românească (1983), poezii patriotice conţin majoritatea cărţilor lui Dragoş, vorbind emfatic de istorie şi strămoşi.

Opera literară

  • Moartea calului troian, Bucureşti, 1968;
  • Coloană de-a lungul, Bucureşti, 1971;
  • Zăpezi fără întoarcere, Bucureşti, 1973;
  • Scut de etern, Bucureşti, 1974;
  • Scrisoare în sat, Bucureşti, 1975;
  • La stema ţării, Bucureşti, 1977;
  • Cu inima curată, Bucureşti, 1977;
  • Ritualuri intime, Bucureşti, 1978;
  • Îngândurat ca pietrele munţilor, Bucureşti, 1979;
  • Scutier la umbra clipei, Bucureşti, 1982;
  • Pentru eterna vatră românească, Bucureşti, 1983;
  • Fabule cu sau fără morală, Bucureşti, 1984;
  • De veghe la anotimpuri, Bucureşti, 1985;
  • Drumeţ în calea lupilor (în colaborare cu Mihai Stoian), Bucureşti, 1987;
  • Fântâna din oglinzi, Bucureşti, 1988;
  • Poeme dintr-un sfert de veac, prefaţă de Constantin Stănescu, Bucureşti, 1989;
  • Cartea cu litere, Bucureşti, 1994;
  • Vânătoarea de culori, Bucureşti, 1995;
  • Zbor printre flori, Bucureşti, 1995;
  • Valul şi malul, Bucureşti, 2001.

Antologii

  • L-am cunoscut pe Tudor Arghezi, Bucureşti, 1981.

Traduceri

  • S. Şatrov, Blana de nylon, Bucureşti, 1964 (în colaborare cu H. Rorlich);
  • I. Voronov, Aducerea aminte sau uitarea?, Bucureşti, 1988.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …