Neoliticul mijlociu (circa 3.500-2.800 î.Hr.) pe teritoriul României

În cursul acestei noi etape, s-a încheiat procesul de cristalizare a trăsăturilor caracteristice ale vieţii neolitice. Orânduirea comunei primitive atinge acum forme mai evoluate. Fondul producţiei materiale rămâne în general acelaşi, ca şi în etapa precedentă, dar progresele realizate în domeniul forţelor de producţie au determinat schimbări importante în toate compartimentele vieţii tribale, aşa cum se reflectă ele în datele arheologice, care, completate şi cu cele etnografice, pot oferi o imagine mai deplină decât în etapa precedentă a felului de viaţă şi a stadiului mai înaintat de organizare socială.

Vechea unitate culturală din epoca anterioară s-a fărâmiţat. Comunităţile tribale locale duc da data aceasta o viaţă agricolă mai pronunţată, care a determinat treptat şi caracterul nou al aşezărilor, care se înfăţişează acum ca adevărate sate locuite de o comunitate gentilică formată şi mai strâns organizată datorită dezvoltării muncii. Transformările petrecute s-au oglindit în culturile materiale ale etapei acesteia, cunoscute sub denumirile convenţionale de: cultura Vădastra, boian Precucuteni, Vinca-Rast şi Tisa II.

În această vreme se constată că, paralel cu perfecţionarea tehnicii şlefuirii uneltelor de piatră, creşte şi numărul acestora. Înmulţirea uneltelor era legată de transformările petrecute în structura economică a comunităţilor etapei respective. Toporul trapezoidal, cu secţiunea plan-convexă sau dreptunghiulară, lucrat de data aceasta dintr-o rocă mai dură, înlocuieşte treptat toporul „calapod”. Spre mijlocul etapei se va răspândi toporul găurit, una dintre invenţiile de seamă ale neoliticului. Frecvenţa sporită a uneltelor de silex dovedeşte larga folosire încă a silexului, care putea fi procurat şi pe calea unui schimb intertribal ocazional.

Uneltele microlite încetează de a mai constitui un fenomen general, caracteristic, aşa cum se petrecuse în primele două etape, deşi ele nu dispar definitiv din conţinutul unor culturi, ca în precucutenian, de pildă. Cu ajutorul noilor unelte s-au putut perfecţiona şi uneltele de corn de cerb şi de os, probabil şi cele de lemn. Răspândirea, deşi încă sporadică, a săpăligii de corn de cerb documentează un atare progres, care s-a răsfrânt în îmbunătăţirea lucrării pământului, ceea ce a dus la accentuarea vieţii sedentare.

Purtătorii unora. dintre culturile din prima parte a neoliticului mijlociu nu au cunoscut încă uneltele de metal. Cuprul începe să apară totuşi în această etapă sub formă de obiecte de podoabă, mici ustensile sau obiecte de cult. Obiecte de cupru au fost descoperite, de pildă, în straturile precucuteniene de la Traian şi de la Izvoare precum şi în mediul culturii Boian de la Glina.

La începutul etapei continuă să' se mai întâlnească tipul de aşezare risipit, care fusese dominant în neoliticul vechi, dar treptat şi ca o urmare a dezvoltării organizării tribale, se ajunge la noul tip de aşezare, cel adunat, cu locuinţe mai apropiate între ele. Documentarea arheologică arată că faza iniţială a organizării tribale a fost depăşită în cursul acestei etape.

Dacă în prima perioadă a acestei etape se mai întâlnesc aşezări pe terasele joase ale apelor şi pe viroage, în a doua parte purtătorii unor culturi, de pildă aceia ai culturii Boian, din câmpia Munteniei, au aşezări în formă de movilă sau tell care la origine au fost boturi de deal sau mici grinduri înconjurate parţial sau în întregime de ape. Nici în această vreme comunităţile nu simt necesitatea de a-şi întări aşezările în nici un fel. La început se mai locuieşte încă în bordeie şi colibe modeste, pentru ca apoi să se treacă la construirea, aproape generalizată, a locuinţelor de suprafaţă.

Economia îşi păstrează caracterul mixt, cultivarea plantelor şi creşterea animalelor domestice rămânând cele două ramuri principale ale producţiei vremii, care asigurau mijloacele de trai comunităţilor tribale. Vânătoarea şi pescuitul au un caracter secundar în economia epocii. Marea frecvenţă a oaselor de animale domestice (bou, capră, oaie, porc), găsite în aşezările neolitice din această etapă, arată că într-adevăr creşterea animalelor luase acum o mai pronunţată dezvoltare faţă de trecut.

Pe de altă parte, studiul materialului osteologic dovedeşte o continuă evoluţie a procesului de domesticire, cu toate că se mai întâlnesc unele caractere primitive. Aceasta dovedeşte dă începutul domesticirii animalelor este de dată mult mai veche şi a fost un proces de lungă durată. Un fenomen similar s-a petrecut şi în domeniul plantelor cultivate. Ritul de înmormântare este inhumaţia. În afară de cimitirul de la Cernavodă, aparţinând culturii Hamangia, au fost descoperite numai morminte izolate. Cele mai multe pot fi atribuite purtătorilor culturii Boian.

Culturile materiale ale neoliticului mijlociu din România se dezvoltă în arii geografice mult mai restrânse. Într-o singură regiune a ţării se constată o perfectă continuitate şi anume în Dobrogea, unde purtătorii culturii Hamangia îşi dezvoltă mai departe cultura lor proprie. În Oltenia, unitatea Vinca-Turdaş s-a rupt în două: în partea de sud-est se formează cultura Vădastra, pe când în restul provinciei dintre Olt, Carpaţi şi Dunăre întâlnim un aspect nou al fondului vechi Vinca: aspectul Rast. La răsărit de Olt se dezvoltă cultura Boian, care se extinde, în faza veche a sa (II) şi în Moldova şi o parte a Transilvaniei, în această din urmă provincie, fărâmiţarea este mai accentuată.

Fenomenul fărâmiţării culturale corespunde atât unui proces de restructurare petrecut în interiorul comunităţilor tribale, cât şi tendinţei de a folosi în chip mai activ - şi de data aceasta la un nivel mai înalt al dezvoltării forţelor de producţie, decât în neoliticul vechi - toate posibilităţile mediului natural înconjurător. Mai trebuie avut în vedere de asemenea faptul că pe teritoriul României s-au întâlnit, încă din a doua subperioadă a neoliticului vechi, două mari arii de cultură: cea mediteraneană (fondul Criş, Vinca şi Hamangia) şi cea central-europeană (fondul liniar-ceramic).

Înrâuririle şi fuziunea între cele două fonduri diferite, atât din punct de vedere cultural cât şi antropologico-biologic, s-au efectuat relativ încet. Lupta între cele două fonduri şi formarea noilor unităţi tribale se reflectă în fărâmiţarea culturală amintită, care se va încheia abia la începutul neoliticului târziu.

Check Also

Construcţia democraţiei postdecembriste în România

Ultimul deceniu al secolului al XX-lea marchează în România trecerea de la un regim totalitar …

Drepturi şi libertăţi democratice în Constituţia României din 1923

Titlul II al Constituţiei, intitulat „Despre drepturile românilor”, cuprindea articolele 5-32 şi preciza drepturile şi …

Miniştri de externe ai României (1918-1940)

Ion I.C. Brătianu – 29 noiembrie 1918 – 12 septembrie 1919 şi 21 iunie – …

Folosirea scrisului şi literatura slavo-română în timpul feudalismului pe teritoriul României

Folosirea scrisului pare să nu se fi întrerupt niciodată la populaţia de pe teritoriul României, …

Sistemul concentraţionar în România

Sistemul concentraţionar al României comuniste a cuprins numeroase închisori şi lagăre de muncă precum cele …