„Necunoscut la adresă”, de Mircea Sântimbreanu (comentariu literar, rezumat literar)

„Necunoscut la adresă”, de Mircea Sântimbreanu, este o schiţă care face parte din volumul Recreaţia mare, a cărui primă ediţie a fost publicată în 1965 la Bucureşti.

Recreaţia mare, de Mircea Sântimbreanu (comentariu literar, rezumat literar)

Mircea Sântimbreanu

Fragment

Cei doi fraţi Săndulescu l-au cunoscut pe Furtună Scarlat în tabără la Eforie. Mai precis în gară, la coborârea din tren. Amorţiţi de drum şi răscopţi de căldură, aţâţaţi de marea ce-şi fredona atât de aproape chemarea răcoroasă, băieţii săreau din vagoane, încurcându-se în legături, bagaje şi geamantane de tot felul. Nerăbdători de a da buzna în mare - dar mai puţin nerăbdători de a se aşeza în rând - băieţii se mulţumeau, deocamdată, cu priveliştea ghiolului, uriaşă călimară răsturnată nu departe, la picioarele lor. Rămaşi mai la urmă, fraţii Săndulescu s-au apropiat de băieţaşul care se lupta cu două geamantane şi un rucsac. Prea mic, legănându-se izbea când un geamantan, când altul, de traversele cătrănite, în timp ce rucsacul din spinare îi atârna strâmb, lovindu-i încheieturile.

Pe ăsta nu-l văzuseră! În ce compartiment se ascunsese? Se repeziră spre el, să-l ia în primire:

- Cum te cheamă, neicuşorule?

- Furtună? Hi-hi... Va să zică, Vijelie, ai? Taifun?!

- Furtună...

- Ha-ha-ha, Muson... Priviţi, băieţi, ce mai Muson ne-a venit în tabără... Vâjjj!.

Se opriră deodată din vâjâit. Cel mare îşi îndulci glasul:

- Şi mai cum, drăguţule? Zi, cum te mai cheamă?

- Scarlat, bombăni băieţaşul nedumerit.

- Scarlat? Hi-hi... Scarlatină? Păi de ce nu spui, bre, să te ducem la infirmerie?!

- Sigur... Pericol de infecţie... Şi, zi, Gargară te cheamă?

- Şi ce râdeţi? Aşa îl cheamă şi pe tata... se apără micuţul...

- Ho-ho-ho...

- Hi-hi-hi...

Râdeau cu lacrimi. De fapt, nu erau băieţi răi fraţii Săndulescu. Aveau însă meteahna asta, a poreclelor. Meteahnă o socoteau alţii. Pentru ei era o distracţie. Ce, nu e distractiv când pe un băiat îl chemă, să zicem, Andrei, să-i spui... Ardei? Nu râd toţi! Poate nu râde nimeni, dar, la urma urmei, râzi singur. Adică în doi.

- Hi-hi-hi...

- Ho-ho-ho...

Aşa ca acum. Dar văzându-l mic, încruntat şi năduşit, chibzuind cum să-şi aburce unul din geamantane pe umăr, încetară hlizeala:

- Măi, Tinctură de iod, dă să-ţi duc eu un geamantan...

- Dă unu-ncoa’, Ciclonule!

Scarlat Furtună nu era supărăcios. Ei, şi chiar dacă la-nceput te îmbufnezi niţel, poţi să ţii supărarea cu cineva care stă cu tine zi de zi la acelaşi colţ de masă, care te învaţă să înoţi, cu care stai la soare în acelaşi pat de nisip şi te cojeşte de pieliţele primelor arsuri sau care seara, în dormitor, face pe perete fel de fel de umbre chinezeşti, ori povesteşte, până la miez de noapte lucruri nemaiauzite, cu vulcani şi elefanţi, pigmei şi gorile? E limpede: nu poţi să ţii supărarea nici două zile. Dimpotrivă. Cei trei deveniră în scurt timp cei mai buni prieteni.

Dar dacă poveştile n-ar fi avut sfârşit nici în o mie şi una de nopţi, în viaţa unei tabere se întâmplă, după abia douăzeci şi una de zile, inevitabilul. Plecarea... Şi totdeauna... tocmai în ziua cea mai frumoasă. Se fac bagajele, se strâng ciorapii pierduţi, se cumpără mărgele, şi toţi copiii, sculaţi devreme, văd, în sfârşit, ceea ce din prima zi doriseră să vadă răsăritul soarelui din mare!! E trista despărţire de plaja pe care-ai vrea s-o strângi într-o batistă, de valurile prietene, de zumzetul falezelor, de... (acum lăcrimezi de-a binelea, dar nu-i nicio ruşine) de toţi tovarăşii!! Tac goarnele, tac tobele, catargul despuiat… Nu, nu mai privi într-acolo, micuţule Scarlat! Aleargă mai departe din băiat în băiat, ia-le semnăturile, adresa... Ţi-ai cumpărat doar pentru asta un carnet special... Uite-i şi pe fraţii Săndulescu... Reaminteşte-le din nou, printre lacrimi:

- Să veniţi neapărat în vacanţa de iarnă...

- Venim... venim...

- Scrieţi adresa: strada Gării, nr. 33, Piteşti... Scrieţi numele meu.

- Numele? Păi ce crezi tu, măi Taifunule, o să te uităm vreodată?

- Niciodată, măi Gargară...

- Veniţi sigur, nu-i aşa?

- Venim... Mai încape vorbă?

...Şi vremea a trecut... A început şcoala... Din trimestrul întâi n-a mai rămas decât amintirea şi un şir de note puse cu roşu în catalog...

La masă, cu genunchii pe scaune, cei doi Săndulescu par a fi isprăvit de scris o scrisoare...

- Va să zică, reciteşte cel mai mic, adăugând câte o virgulă: Bucureşti, 20 decembrie... Scumpul nostru prieten, nu te-am uitat nicio clipă. Iată, se apropie vacanţa de iarnă... Vom veni la tine, aşa cum ţi-am promis. O să râdem, o să glumim. Avem atâtea să ne povestim... Aşteaptă-ne la gară, în ziua de 2 ianuarie.

- Mai adăugăm ceva?

- Adresa... şi la cutie!

Dar tocul s-a înţepenit pe plic, încă de la primele litere. Săndulescu cel mic priveşte deznădăjduit peniţa răşchirată. Fratele cel mare înalţă nerăbdător din sprâncene:

- Scrie! ce te-ai poticnit?

- Mişule... Cum îl cheamă?

- Ai uitat? Ha-ha-ha! Nu ştii cum îl cheamă? Dar râsul îi pieri deodată şi lui de pe buze!... Adevărat!... Cum îl cheamă?

A mai trecut o zi. Scrisoarea n-a fost pusă la poştă. Pe plicul alb, un singur cuvânt: Tovarăşului...

- Şi dacă am scrie doar adresa?

- Fără nume?

- Fără.

- Şi poştaşul cui s-o dea?

- Dar dacă plecăm aşa... fără scrisoare...

- Şi dacă este într-o tabără? Sau s-a mutat? Nu se poate... trebuie să ne amintim cum îl cheamă.

24 decembrie

Cei doi nu şi-au amintit Se plimbă în jurul mesei. Cel mai mic urmăreşte crăpăturile din tavan. Celălalt preferă duşumeaua.

- Ceva, aşa, ca o furtună...

- Am găsit!

- Ce?

- Vijelie!

- Nu... Alizeu...

- Aş... Un nume mai furtunos... Ca o catastrofă.

- Ştiu! Uragan!

- Tţţ... Dacă-l cheamă Uragan, i-am fi zis Urangutan...

- Aşa e...

Mormăie amândoi, rotindu-se gânditori, cu ochii închişi, în jurul mesei.

- Prăpăd... Vârtej... Ciclon... Anticiclon...

- Tunet... Crivăţ... Băltăreţ...

- Avalanşă!

27 decembrie

- Ce facem? O să întârziem...

- Ştii ce? Să-i căutăm numele celălalt... numele mic.

- Adevărat! Cum de nu ne-am gândit? Cum îl cheamă? Ionel? Ghiţă? Aurel?

- Nu... Ceva medical...

- Exact... Gargară! Nu ţii minte?

- Cum o să-l cheme Gargară? Ai mai auzit tu să-l cheme pe cineva Gargară?

- Mda... şi totuşi... Ceva ca o boală... Gripă... Luxaţie... Bronşită...

- Termină odată, se înfurie cel mare. Caută masculine!

- Junghi! Prişniţ! Seringă! Migrenă...

- Iar începi cu femininele?

- Aşa e... Vaccin... Pansament... ăă...

- Aă... ăă...

28 decembrie

- Azi trebuie neapărat s-o punem la cutie. Altfel, nu mai ajunge la timp.

- Dar cum? Cui o adresăm? oftează la capătul puterilor mărunţelul.

Săndulescu cel mare îşi ia o figură gravă:

M-am gândit toată noaptea. Scriem aşa: Strada Gării 33, iar în loc de numele destinatarului scriem după Tovarăşului... Dă plicul încoace! Tovarăşului... Vijelie, zis Ciclon, zis Barometru, zis Albastru de metilen, zis Bisturiu, zis Bicarbonat... zis... Cam aşa ceva.

Au trecut zile. Cei doi se frământă, privind cu jale fila calendarului care arată patru ianuarie. Niciun răspuns. Să nu fi primit scrisoarea? De ce nu? Era doar recomandată... Şi la urma urmei, câţi Cicloni puteau fi în Piteşti? Sau câţi Taifuni pe strada Gării? Şi la un singur număr putea fi mai mult de un Neptun, zis Bisturiu sau cam aşa ceva?

Se auzi deodată soneria de la intrare:

- Poştaşul! O scrisoare! A pus la cutie o scrisoare!

Într-o clipă, scrisoarea se găsea în mâinile lor. O întorceau nedumeriţi pe o faţă şi pe alta:

- Păi asta... este scrisoarea noastră!

- Cum o să fie a noastră? Tu nu vezi ce de ştampile are, ce de semnături?

- Ea noastră! E scrisul nostru, totuşi...

- Nu e numai scrisul nostru, citeşte cu uimire cel mare prima însemnare... Uite ce scrie: Tovarăşul Ciclon - necunoscut la adresă. Privirea îi alunecă mai jos: Tovarăşul Barometru - necunoscut pe strada Gării. Destinatarul Bisturiu - necunoscut... În localitate... descifrează şi cel mic o însemnare.

- Necunoscut., necunoscut... necunoscut...

- Şi pe urmă?

- Ce-nseamnă retur?

- Retur!

- Înapoi...

- Cine e deşteptul cu returul? se-nfurie Săndulescu cel mic. Săndulescu cel mare priveşte cu melancolie zecile de însemnări şi ştampile:

- Ei lasă, omul şi-a dat toată osteneala... Şi deodată descoperă o semnătură clară în josul tuturor înseninărilor. Băiatul citeşte şi ţipă, ca şi cum plicul i-ar fi luat foc în mâini: Dirigintele oficiului poştal: Furtună... Scarlat! E tatăl lui! îl chema la fel, nu-ţi aminteşti?

- Iute, geamantanele... Valiza! Avem tren peste o oră.

Se reped spre poliţa unde stau rânduite, după mărime, cele trei bagaje, şi le apucă din zbor.

Deodată se opresc în faţa calendarului... Geamantanele le-au căzut din mâini... Se aşază întunecaţi pe o lădiţă.

- Unde să mai plecăm? Mâine începe şcoala...

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …