Neculai Beldiceanu

Neculai Beldiceanu (26 octombrie 1844, Preuteşti, judeţul Suceava - 2 februarie 1896, Iaşi) - poet. Tatăl, Nicolae Beldiceanu, avea moşie la Preuteşti; pierzând-o, ajunge judecător la Tribunalul din Suceava. Mama descindea, de asemenea, dintr-o familie de mici boieri din Preuteşti.

Beldiceanu a copilărit în sat şi a învăţat la Fălticeni şi Iaşi, unde a urmat cursurile Academiei Mihăilene. A ocupat funcţii administrative: subprefect, comisar de poliţie, între 1870 şi 1874 era profesor suplinitor de limba română şi latină la Liceul „Alecu Donici” din Fălticeni. Transferat în Botoşani (preda istoria şi geografia), apoi la Iaşi, a rămas până la sfârşitul vieţii profesor (şi director) la Şcoala de meserii şi la Gimnaziul „Ştefan cel Mare”. Despărţirea de soţie, după 20 de ani de căsnicie, a pus la grea încercare sănătatea poetului, bolnav de nervi în ultimii ani de viaţă. A murit în urma unei comoţii cerebrale.

Beldiceanu a fost în multe privinţe un om interesant. Citea mult şi era pasionat de arheologie, epigrafie, numismatică. A învăţat paleoslava pentru a traduce vechi inscripţii, a strâns o bogată colecţie de hrisoave şi de monede vechi, pe care a lăsat-o Institutului de Geologie din Iaşi. A descoperit, la Cucuteni, urmele celei mai vechi civilizaţii de pe teritoriul ţării noastre. Singur sau împreună cu profesorul Grigore Buţureanu, a făcut săpături arheologice la Rădăşeni, Preuteşti, Belceşti, Dolhasca, Siret, Volovăţ, Sârca etc. Plănuia o lucrare fundamentală pentru istoria ţării, inspirată de Corpus Inscriptionum Latinarum al lui Theodor Mommsen.

S-a numărat printre fondatorii Societăţii Ştiinţifice şi Literare din Iaşi. A publicat două lucrări de arheologie, Antichităţile de la Cucuteni (1885) şi Epitaful aflat la Buneşti (1888). În manuscris i-a rămas o lucrare despre Inscripţiile şi notele adunate din mănăstirile Moldovei şi Bucovinei. Îl interesau istoria pământului, evoluţia speciilor, originea omului. Împreună cu Ediţia Gruber a făcut experienţe psihologice în domeniul „audiţiei colorate”, adică al corespondenţei sunet-culoare. Era membru al Academiei de Ştiinţe din Berlin.

Ca poet, Beldiceanu a debutat în 1863, în ziarul lui B.P. Hasdeu, „Lumina”. O perioadă mai lungă a publicat pasteluri în „Convorbiri literare” (1872-1881) şi un timp a frecventat cenaclul junimist. Decisive în formaţia lui au fost însă apropierea de socialiştii ieşeni şi colaborarea la „Contemporanul”. Poezia sa din această perioadă se înscrie în lirica socială, protestatară şi umanitară. În „Contemporanul” îi apar Dezmoşteniţii, Lăutarul, Vechituri, Amurgul veacului, piese în care, înrâurit de ideologia socialistă, evoluează spre militantism.

În 1887, în urma unor neînţelegeri cu V.G. Morţun, Beldiceanu părăseşte cercul „Contemporanului” şi îşi formează un cenaclu propriu, din care au făcut parte Ediţia Gruber, Artur Gorovei, Izabela Sadoveanu, Dimitrie Anghel, Avram Steuerman, Artur Stavri şi V. Lateş. La şedinţe a participat de mai multe ori Ion Creangă, care a citit aici, la 4 mai 1888, o parte, inedită, din Amintiri din copilărie.

Beldiceanu l-a încurajat pe Dimitrie Anghel, aflat la începuturile carierei sale literare. Intenţiona să scoată o publicaţie a cenaclului, sub conducerea lui Constantin Dobrogeanu-Gherea, dar cercul s-a dizolvat în 1889, prin plecarea lui Ediţia Gruber în străinătate, a lui Artur Stavri la Bucureşti şi, mai ales, datorită izolării lui Beldiceanu, deprimat de moartea unuia dintre copii. Versurile şi le strânge în volumul Poezii (1893). Creaţii pe modele folclorice dă în culegerea Doine (1893). Părăsind tradiţionalismul primei perioade - pasteluri în maniera Alecsandri, meditaţii în nota decepţionismului posteminescian (Geniu şi nefericire) -, Beldiceanu a încercat o nouă formulă prin abordarea în poezie a unei tematici care de obicei formează obiectul ştiinţelor exacte.

Un amplu poem, Pământul, evocă geneza şi istoria planetei, erele geologice, apariţia omului. A teoretizat poliritmia, experimentând-o, pe teme tradiţionaliste, în poema Ţăranii. Vorbeşte, pentru prima dată la noi, despre versul polifonic şi Poliritmicele sale anunţă noi tehnici ale poeziei. Când reuşeşte să se desprindă de modele şi să exprime cu spontaneitate impulsurile sufletului (Sorin), lirica lui capătă simplitate, şi accente grave îl apropie, surprinzător, de Tudor Arghezi. Alteori sprinteneala versului anunţă ritmurile lui St. O. Iosif. Beldiceanu este autorul unei drame, Dorman, cu un subiect situat în perioada formării poporului român, dramă ce a servit ca libret de operă (muzica Eduard Caudella), şi al unei satire în versuri, Tala. Nuvelă contimporană (1882), având ca model poemul Rolla al lui Musset.

Opera literară

  • Tala. Nuvelă contimporană, Iaşi, 1882;
  • Poezii, Iaşi, 1893;
  • Doine, Iaşi, 1893;
  • Poezii, prefaţă de Ion Vitner, Bucureşti, 1951.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …