Muşat şi ursitorile, de Mihai Eminescu (comentariu literar, rezumat literar)

Muşat şi ursitorile, de Mihai Eminescu, este o poezie a cărei primă ediţie a fost publicată în volumul Opere IV. Poezii.

Se păstrează în manuscrisele nr. 2.279, 30 şi nr. 2.270, 78v-78-79-80, 76v-77v.

Aparţine epocii bucureştene (1879-1882).

Eminescu porneşte de la Miron şi frumoasa fără corp şi intenţiona să realizeze un mare poem, cum se vede din notarea titlurilor de episoade: Muşat şi codrul, Visele unei nopţi de vară, Muşat în biserică, Muşat la domnie, Muşat în război, Muşat şi cetitorul de zodii şi Muşat şi vitejiile de pe cale.

Mihai Eminescu

Muşat şi ursitorile

Sub vântul rece-al amorţitei ierne

Îşi pleacă codrul crengile-ncărcate;

Sub alba-i haină câmpul se aşterne.

Cu stele dulci e bolta presărată;

Din fundul lumii, ce se pierde-n zare,

Prin rumeni aburi luna se arată

Iar din bordei ce sta lângă cărare,

Prin ochiul prins unei fereşti rotunde

Se-aude plâns, se vede luminare

Şi în căldura locuinţei scunde

O mamă mişc-un leagăn cu piciorul

Şi la scânciri c-un cântec ea răspunde.

Şi-au adormit încet, încet feciorul,

- Sub a lui leagăn a împins o piatră -

Gândirea ei spre viitor ia zborul.

Mai licuresc cărbuni colo, pe vatră,

Ea cade-ncet pe-a scaunului spate,

Din codri lupii urlă, cânii latră.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …