Mortua est!, de Mihai Eminescu (comentariu literar, rezumat literar)

Mortua est!, de Mihai Eminescu, este o poezie a cărei primă ediţie a fost publicată în revista „Convorbiri literare”, nr. 1 din 1 martie 1871.

A apărut pentru prima oară în volum în Poesii, Bucureşti, 1883.

Eminescu face câteva remarci cu privire la poezie în scrisoarea către Iacob Negruzzi, care însoţea textul. „Apoi vă mai trimit - scrie Eminescu - câteva versuri de-ale mele. Bune simt că nu sunt; poate însă să nu fie cu desăvârşire rele. Ştergeţi ce vi se va părea bun de şters” (Opere XVI. Corespondenţa). Mai târziu Eminescu va interzice imixtiunile în scrisul său.

Poezia se păstrează în manuscrisul nr. 2.259, într-o primă redactare, cu titlul Elena (meditaţiune), datată: octombrie 1866. Este reluată într-o versiune nouă cu titlul Mortua est! În 1871 şi ea stă la baza modificărilor introduse înainte de trimiterea poeziei spre publicare în revista ieşeană (Opere I. Poezii).

Tema cunoaşte o circulaţie largă şi este tratată în literatura română de Dimitrie Bolintineanu în poezia O fată tânără pe patul morţii din 1842. Eminescu îşi încheie însă lamentaţia cu o imprecaţie la adresa divinităţii.

Mihai Eminescu

Mortua est!

Făclie de veghe pe umezi morminte,

Un sunet de clopot în orele sfinte,

Un vis ce îşi moaie aripa-n amar,

Astfel ai trecut de al lumii hotar.

Trecut-ai când ceru-i câmpie senină,

Cu râuri de lapte şi flori de lumină,

Când norii cei negri par sombre palate,

De luna regină pe rând vizitate.

T e văd ca o umbră de-argint strălucită,

Cu-aripi ridicate la ceruri pornită,

Suind, palid suflet, a norilor schele,

Prin ploaie de raze, ninsoare de stele.

O rază te-nalţă, un cântec te duce,

Cu braţele albe pe piept puse cruce,

Când torsul s-aude l-al vrăjitor caier

Argint e pe ape şi aur în aer.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …