Monarhia din România şi partidele politice

România Mare nu a însemnat doar graniţe lărgite, provincii reunificate sau probleme ale minorităţilor, ci şi un nou sistem politic. Votul universal acordat în 1918 şi aplicat pentru prima dată în 1919, a adus cu sine o nouă configuraţie pe scena politică şi un nou tip de discurs politic. Pe de altă parte, după marele rol pe care l-a jucat în timpul războiului, monarhia suferă acum o scădere de prestigiu, în special după ceea ce s-a numit criza dinastică.

Monarhia

Războiul de întregire a ridicat enorm cota de popularitate a monarhiei: atitudinea lui Ferdinand faţă de Antantă, promisa reformă agrară, precum şi prezenţa suveranilor în mijlocul trupelor şi al populaţiei refugiate la Iaşi a contribuit foarte mult la aceasta. După război însă, a avut loc o diminuare a popularităţii sale şi chiar a rolului jucat de ea pe scena politică românească.

Aceasta s-a datorat atât faptului că regele s-a lăsat prea mult influenţat de Ion I.C. Brătianu cât şi crizei dinastice, care a debutat în 1926 prin obligarea prinţului moştenitor Carol II, căsătorit cu fiica regelui Greciei, să renunţe la tron din pricina unei legături extraconjugale la care nu voia să renunţe. Aşa se face că, după moartea lui Ferdinand (1927), a urmat la tron fiul lui Carol, Mihai I, care, copil fiind, a domnit sub regenţă. În 1930 însă, chemat de politicieni ai vremii, Carol se întoarce din exilul autoimpus, îşi înlătură fiul de la tron şi se instalează într-o domnie ce avea să dureze zece ani. Monarhia devine principala forţă politică în stat.

Partidele politice şi principalele guvernări

Sfârşitul războiului a adus după sine o nouă configuraţie a partidelor politice şi o tot mai puternică influenţă a liderilor politici: o puzderie de partide se grupează şi regrupează acum periodic în jurul unor lideri, creând o atmosferă de instabilitate şi de intensă agitaţie politică.

Dintre vechile partide, Partidul Naţional Liberal, promotorul angajării României în război, rămâne foarte puternic, guvernând în perioadele 1922-1928 şi 1933-1937. În timpul primului său mandat s-a votat noua Constituţie a ţării, o lege pentru unificarea administrativă, prin care s-au hotărât unităţile administrative judeţul, plasa, comuna şi satul, şi o lege electorală potrivit căreia partidul ce obţinea 40% din voturi beneficia de 70% dintre locurile din parlament.

Votul universal şi reforma agrară au adus pe scena politică ţărănimea. În consecinţă, Partidul Conservator dispare, dar apare un viguros Partid Ţărănesc (condus de învăţătorul Ion Mihalache). În 1926 acesta s-a unit cu Partidul Naţional din Transilvania rezultând Partidul Naţional Ţărănesc (condus de Iuliu Maniu). PNŢ guvernează aproape în întreaga perioadă a crizei economice (1928-1933), perioadă plină de greutăţi economice şi de convulsii sociale.

Tensiunile sociale îşi găsesc ca supapă de manifestare partidele extremiste de stânga şi de dreapta. Mişcarea de stânga este scindată în 1921, când din ea se desprinde Partidul Comunist din România; Partidul Social-Democrat se va reface în 1927. Nici unul din ele însă nu are o prea mare popularitate într-o ţară cu o muncitorime redusă numeric şi cu o populaţie rurală de circa 80% din locuitori. Secţie a Internaţionalei Comuniste, instrument al intereselor Moscovei, PCR va fi de altfel scos în afara legii în 1924, fiindcă susţinea ideea dezmembrării ţării.

Mai puternică este mişcarea de dreapta, ancorată în naţionalism şi antisemitism şi hotărâtă să exploateze toate crizele sociale şi imperfecţiunile democraţiei româneşti. Ea se organizează mai întâi în jurul profesorului ieşean A.C. Cuza, iar din 1927 este polarizată de persoana lui Corneliu Zelea Codreanu, care fondează Legiunea Arhanghelului Mihail, cunoscută din 1930 sub denumirea de Garda de Fier.

Exaltând asasinatul politic şi sacrificiul pentru cauză, mişcarea a găsit sprijin în rândul studenţimii şi al nemulţumiţilor regimului liberal şi a ajuns să obţină, la alegerile parlamentare din 1937,15,58% din voturi (a treia forţă politică a ţării). Deşi a câştigat atunci alegerile, PNL nu a putut obţine majoritatea în Cameră, iar regele Carol al II-lea l-a chemat pe Octavian Goga, şeful unui mic partid de dreapta, să formeze guvernul. Avea să fie ultimul guvern înaintea instaurării dictaturii regale.

Constituţia din 1923

Constituţia din 1923 a fost denumită Constituţia unificării şi a fost expresia transformărilor petrecute în România după Marea Unire din 1918. Promulgată la 28 martie 1923, ea era de fapt o adaptare a Constituţiei din 1866. Constituţia avea 8 titluri şi 138 de articole. Ea a definit România drept stat independent şi unitar şi drept monarhie parlamentară. Parlamentul controla succesiunea la tron şi îi putea urmări în justiţie pe membrii guvernului, dar formarea guvernului rămânea întrucâtva o prerogativă regală prin numirea primului-ministru.

Constituţia din 1923 conţinea numeroase prevederi democratice: egalitatea în faţa legii, votul universal, libertatea presei, a cuvântului, a întrunirilor, drepturi egale cu ale românilor pentru naţionalităţile conlocuitoare. Ea introducea astfel principiile unei democraţii reale. Dar în condiţiile în care în Europa au început să se instaureze regimuri autoritare, totalitare, Constituţia din 1923 făcea o notă discordantă consolidând democraţia şi statul unitar românesc. Înlocuită în 1938, prin lovitura de stat carlistă, ea va fi repusă în vigoare în 1944 şi apoi abrogată definitiv la 30 decembrie 1947, o dată cu constituirea Republicii Populare Române.

Check Also

Construcţia democraţiei postdecembriste în România

Ultimul deceniu al secolului al XX-lea marchează în România trecerea de la un regim totalitar …

Drepturi şi libertăţi democratice în Constituţia României din 1923

Titlul II al Constituţiei, intitulat „Despre drepturile românilor”, cuprindea articolele 5-32 şi preciza drepturile şi …

Miniştri de externe ai României (1918-1940)

Ion I.C. Brătianu – 29 noiembrie 1918 – 12 septembrie 1919 şi 21 iunie – …

Folosirea scrisului şi literatura slavo-română în timpul feudalismului pe teritoriul României

Folosirea scrisului pare să nu se fi întrerupt niciodată la populaţia de pe teritoriul României, …

Sistemul concentraţionar în România

Sistemul concentraţionar al României comuniste a cuprins numeroase închisori şi lagăre de muncă precum cele …