Mitraliera de lut, de Victor Pelevin (comentariu literar, rezumat literar)

Victor Pelevin (22 noiembrie 1962, Moscova, Rusia) - scriitor.

  • Titlul original: Ceapaev i Pustota
  • Prima ediţie: 1996
  • Primul editor: Vagrius (Moscova)

Eroul principal al acestui roman este Petia, un camarad al lui Ceapaev, un erou al războiului civil sovietic devenit celebru datorită unui film de propagandă, din 1930, care a generat o întreagă serie de ireverenţioase „bancuri cu Ceapaev”.

Mare beţiv şi ducând o viaţă grea, în turbulenţii ani 1920, Petia are vise repetate induse de alcool şi cocaină care, prin inversarea normalelor tehnici de secvenţe retrospective, îl transportă pe el şi intriga într-un azil de nebuni din era postsovietică unde, în timpul terapiei, sunt dezvăluite povestirile a trei internaţi. Dominând toate acestea, este prezentată o viziune budistă centrată în jurul lui Ceapaev, ajuns învăţător spiritual, şi care explorează înţelesul dezintegrării realităţii.

Mitraliera de lut împleteşte variatele fire ale naraţiunilor într-un mod absolut întâmplător. Limbajul şi motivele luate din variate domenii ale vieţii cotidiene, din perioada postsovietică, ideologie depăşită, istorie, literatură, filozofia Zen şi cultura pop, ar putea părea incongruente.

Şi totuşi, toate fac parte dintr-o intrigă construită cu stringenţa absurdă a unui joc de copii, unde nu poate fi lăsat nici un fir nelegat şi fiecare element trebuie să fie introdus în tapiseria ciudatului, exageratului şi halucinantului, creând percepţia unei semnificaţii generale.

Farmecul cărţii este modul viu în care se bucură, dar şi respinge existenţa unei semnificaţii, precum şi bucuria pură a inovaţiei pe care o iradiază. Romanul poate fi asemuit unei glume foarte lungi, foarte complexe şi, mai ales, foarte bune şi, la fel ca toate glumele bune, ea are foarte multe de spus despre „lumea reală”.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …