Mişcările ţărăneşti din Moldova şi Ţara Românească în prima jumătate a secolului al XVII-lea

Răscoalele ţărăneşti sunt deosebit de dese în această vreme şi capătă o mare amploare atât în Moldova, cât şi în Ţara Românească. Pricina acestor mişcări stă în exploatarea crescândă a ţăranilor de către boieri şi de stat, în condiţiile speciale ale regimului nobiliar.

În prima jumătate a secolului al XVII-lea, asistăm la o nouă ofensivă boierească pentru deposedarea de pământ şi de libertate a moşnenilor şi răzeşilor, precum şi la deposedarea de ultimele drepturi a ţăranilor dependenţi (dreptul de strămutare şi dreptul de a nu fi vânduţi fără pământul pe care-l lucrau). Exploatarea feudală şi războaiele purtate pe teritoriul României - în special războaiele turco-polone în Moldova - precum şi luptele pentru tron cu intervenţia turcilor şi a tătarilor, au făcut să se adâncească starea de mizerie a ţărănimii.

La acest rezultat a contribuit şi fiscalitatea excesivă a statului feudal, care trebuia să facă faţă exigenţelor turceşti, cheltuielilor provocate de repedea schimbare a domnilor, setei de bani a oligarhiei ce cârmuia statul. În răscoalele ţărăneşti se întâlnesc diferite pături ale populaţiei rurale din Ţara Românească şi Moldova, cu interese în parte comune. Erau în primul rând vecinii şi rumânii, care căutau să scape de obligaţiile cele mai grele ale serbiei, apoi răzeşii şi moşnenii, împovăraţi de fisc şi de abuzurile dregătorilor, în sfârşit curtenii şi slujitorii, care luptau împotriva tendinţei boierilor de a-i aservi şi a domniei de a le desfiinţa scutirile de care se bucuraseră mai înainte.

Mişcările boierimii mici, ale orăşenilor şi slujitorilor împotriva regimului nobiliar, precum şi conflictele din sânul marii boierimi au constituit pentru ţărani împrejurări prielnice pentru a începe răscoale cu scopul de a scăpa de abuzurile şi asupririle stăpânilor lor şi ale agenţilor fiscului. Celelalte pături sociale înţelegeau însă să se folosească de ţărani ca instrumente, iar atunci când îşi atingeau ţelul îşi părăseau aliaţii sau chiar se întorceau împotriva lor. Aceasta a fost de altfel una din cauzele înfrângerii răscoalelor ţărăneşti în tot cursul perioadei feudale.

În Moldova, răscoalele ţărăneşti sunt în această vreme mai dese şi mai violente. În timpul domniei Movileştilor, care reprezentau regimul nobiliar întemeiat pe sprijinul panilor poloni, are loc în 1606 o mare răscoală ţărănească, despre care izvoarele nu dau relaţii mai ample, dar ne informează că Ieremia Movilă s-a văzut silit să facă apel pentru potolirea ei la oastea nobililor din Transilvania.

Ştefan Bocskai trimise în Moldova 6.000 de lăncieri nobili sub comanda lui Gabriel Bethlen, viitorul principe, care izbuti să liniştească pe ţărani mai mult cu făgăduiala că li se va uşura situaţia. Astfel a fost „scăpat de primejdie” domnul Moldovei. Gravitatea mişcării se vede din faptul că domnul şi boierii au fost siliţi să facă apel la armatele străine.

În timpul luptelor dintre Ştefan Tomşa şi Movileşti, poporul - în special orăşenii - trece de partea celui dintâi, şi când regimul marilor boieri se instalează din nou în Moldova cu minorul Alexandru Movilă (1615-1616), se produce nu numai refuzul general de a plăti dările, însoţit de uciderea birarilor, dar şi o ridicare în arme a orheienilor, cu ajutor de la cazaci.

Orheienii, slujitorii locali şi „oameni săraci” (probabil ţărani şerbi) atacă Iaşii, dar sunt respinşi de oastea nobililor poloni. Alte mişcări ţărăneşti au loc aproape concomitent şi în părţile Tecuciului, unde ţăranii împreună cu câţiva mici boieri locali atacă şi nimicesc o mare ceată de mercenari, aflată în slujba boierilor veniţi din Polonia. Cauzele acestor mişcări ţărăneşti sunt complexe: apăsarea fiscală, excesele săvârşite de mercenari la sate, încercările boierilor de a cotropi satele răzeşilor şi de a aservi pe slujitori.

Răscoala din 1616 continuă şi în anul următor: tot din ţinutul Orheiului, care se afla în contact cu cazacii, se ridică, ajutat de mica boierime, de slujitori şi de ţărani, un pretendent la tron care se dădea drept fiu al lui Ioan vodă (1572-1574). Tradiţia eroicului domn, apărător al ţării, se păstrase în acele părţi şi era cultivată şi de cazaci. Răscoala orheienilor a fost înăbuşită de boieri, dar un an mai târziu, în 1618, ea izbucneşte din nou, căpătând o amploare şi mai mare.

Rapoarte din Constantinopol arată că „moldovenii s-au ridicat împotriva domnului lor Radu Mihnea” din cauza noilor dări puse de cârmuirea boierească. Ca şi Ieremia Movilă, în faţa proporţiilor luate de mişcările ţărăneşti, Radu Mihnea se văzu silit să ceară sprijinul nobilimii din Transilvania, dar neprimind ajutor, se adresă turcilor, care trimiseră trupe pentru înăbuşirea răscoalei. Este caracteristic faptul că Radu Mihnea a cerut tocmai atunci turcilor să fie scos din domnie sub motiv că era bolnav; este evident că neputând face faţă situaţiei, el a preferat să se retragă.

Caracterul permanent al stării de frământare socială din Moldova se vede şi din aceea că, dacă în timpul iernii răscoala mocnea, cum venea primăvara ea izbucnea din nou. Astfel, în 1619, în al cincilea an la rând, reizbucneşte răscoala, şi anume tot în ţinutul Orheiului. Orheienii ridicară împotriva noului domn, Gaspar Graţiani, pe un „domnişor” (pretendent). Gaspar vodă fu silit să ia personal conducerea oştilor. Între cei ucişi din porunca domnului erau şi nişte căpitani din Orhei, comandanţii cetelor de slujitori localnici. Izvoare ardelene contemporane vorbesc de asemenea de cete de ţărani ce străbăteau ţara în timpul războiului turco-polon din 1620.

După câţiva ani, mişcările ţărăneşti reîncep în vremea domniei lui Miron Barnovschi. Concesiile relative făcute ţăranilor prin aşezământul din 1628 se explică prin existenţa la acea dată a unor noi frământări ţărăneşti. Într-adevăr, în preajma ţinerii adunării ţării, în iunie, izbucniseră răscoale ţărăneşti în satele din nord-vestul Moldovei, iar ceva mai târziu răsculaţii au atacat şi prădat mănăstirea Voroneţ.

În primăvara următoare, Miron Barnovschi suspendă ajutoarele făgăduite bisericii ortodoxe din Liov până ce se vor potoli „turburările din ţinuturi”. Răscoalele se întinseseră şi în alte ţinuturi şi domnul făcu apel la ajutor armat din Polonia, pe care însă nu-l putu obţine. Răscoala a continuat şi după plecarea lui Miron Barnovschi, când cete de ţărani au prădat şi mănăstirea Suce-viţa. Aceste acţiuni, organizate în cete mici şi care loveau mănăstirile şi conacele boiereşti, aveau un caracter pur ţărănesc şi nu se cunosc legături ale lor cu alte pături sociale.

În sfârşit, odată cu mişcarea boierească din 1633, are loc şi o răscoală ţărănească descrisă de cronicarul Miron Costin. Pentru a răsturna pe Alexandru Iliaş şi pe sfetnicii lui greci, boierii fac apel la ţărănime. „Au datu ştire ţărâi, care hierbându în greutăţi şi în netocmele, pre lesne s-au pornită şi nu numai curtea (curtenii), ce şi ţărănimea”. Dar boierii, după ce izbutesc să alunge pe domn, nu mai pot să oprească pe răsculaţi. Ţăranii omoară pe Batiste Veveli. După plecarea domnului, boierii se îndreaptă împotriva ţăranilor ce-i ajutaseră şi cheamă în ţară încă odată oştiri ardelene, care izbutesc să înfrângă pe răsculaţi.

Din faptul că de repetate ori se face apel din Moldova la intervenţia oştilor ardelene şi la solidaritatea de clasă a nobilimii din cele două ţări vecine reiese limpede amploarea mişcărilor ţărăneşti, care nu puteau fi. Înăbuşite cu mijloacele locale. Totodată se constată că centrele mai însemnate ale răscoalelor se aflau în părţile Orheiului, unde erau mulţi slujitori şi posibilităţi de contact cu cazacii - de altminteri, în repetate rânduri, ţăranii moldoveni fugeau la cazaci - precum şi în ţinutul Câmpulungului, unde exista o puternică ţărănime liberă alături de sate aservite mănăstirilor.

În Ţara Românească, participarea ţăranilor la mişcarea condusă de Lupu Mehedinţeanu în 1617- 1618 este atestată de numeroase mărturii contemporane. Ţăranii erau şi ei interesaţi în lupta împotriva boierilor greci, care căutau să se îmbogăţească repede, ca şi împotriva negustorilor greci, agenţi ai exploatării otomane. De aceea boierii pământeni izbuteau să se folosească de ţărani în rivalitatea lor cu cei greci, dar când ţăranii îşi cereau şi ei drepturile, erau reprimaţi îndată de boieri.

Cronicarul sas Simon Massa arată că boierii greci erau urâţi mai ales de plebea săracă, „jefuită de dânşii prin asupriri nesfârşite”, şi de aceea ea s-a răsculat împotriva lor. Un alt contemporan, de data aceasta grec şi duşman al răscoalei, scrie că la Lupu Mehedinţeanu au alergat „toţi blestemaţii şi mâncătorii de oameni”. Aceştia, adică elementele populare pe care scriitorul amintit le ura, considerau pe Lupu ca pe capul lor firesc: „toţi i se supuneau, toţi îl iubeau”. Este caracteristic faptul că în timpul acestei mişcări au fost atacate şi conace boiereşti, fiind distruse actele de proprietate.

Răscoalele ţărăneşti din Ţara Românească s-au împletit cu mişcările roşilor şi slujitorilor din anii 1623-1624. Când răsculaţii din Oltenia ridică un pretendent la tron, se răscoală şi ţăranii din valea Lotrului. În sfârşit, şi mişcarea din vremea lui Leon Tomşa (1629-1632) se împleteşte cu răscoalele ţărăneşti. Încă înainte de ridicarea boierilor pământeni împotriva domnului, se constată, în special în Oltenia, o fugă în masă a ţăranilor. După fuga boierilor în Transilvania, rumânii refuză să mai plătească dările şi bat pe birari, luându-le banii.

Ţăranii declarau că boierii plecaţi în pribegie le spuseseră să nu dea nimic. Un raport veneţian arată că în Ţara Românească poporul, la instigaţia unor boieri, refuză să recunoască pe domn şi pe alocuri s-a răsculat. Starea de spirit de la sate în această vreme se vede din pâra boierului Udrea logofătul împotriva rumânilor săi din satul Rădăcineşti. Boierul, de teama ţăranilor lui, fugise din sat şi apoi fusese silit de tulburări să treacă în Transilvania. Dacă boierii erau siliţi de rumâni să fugă de pe moşii, este limpede că rumânii se ridicau nu numai împotriva fiscului domnesc, ci şi împotriva stăpânilor lor.

Check Also

Prefacerile politice din Moldova şi Ţara Românească în a doua jumătate a secolului al XVI-lea

Apariţia unei noi boierimi A doua jumătate a veacului al XVI-lea este frământată de un …

Consolidarea poziţiei internaţionale a Moldovei (1365-1400)

Statul feudal moldovean s-a consolidat şi şi-a desăvârşit organizarea în a doua jumătate a secolului …

Cauzele interne şi externe ale înfrângerii Revoluţiei din 1848 în Ţara Românească

Înfrângerea revoluţiei a fost determinată de faptul că în ţară capitalismul era slab dezvoltat şi …

Criza fărâmiţării feudale în Moldova (1432-1457)

Perioada cuprinsă între moartea lui Alexandru cel Bun şi urcarea pe tron a lui Ştefan …

Întărirea presiunii otomane asupra Ţării Româneşti (1496-1521)

La sfârşitul secolului al XV-lea şi în prima jumătate a secolului al XVI-lea, istoria Ţării …