Mişcările revoluţionare antiotomane de la Brăila (1841-1843)

La slăbirea poziţiei şi la demiterea lui Alexandru Ghica au contribuit şi mişcările antiotomane ale bulgarilor, grecilor şi sârbilor din Principatele române şi din sudul Rusiei. Crunta exploatare otomană a silit un mare număr de bulgari să emigreze şi să se aşeze în principate şi în Rusia. Majoritatea imigranţilor era compusă din ţărani care, după o scurtă perioadă de regim de favoare, au fost supuşi aceloraşi obligaţii care apăsau asupra clăcaşilor. Printre ei era însă şi o pătură de meşteşugari şi de negustori, în rândul căreia a prins ideea de eliberare a ţării lor de sub stăpânirea turcească, mai ales în urma răscoalelor din Imperiul Otoman.

La mişcarea bulgarilor de la noi s-au asociat şi bulgarii din sudul Rusiei, grecii numeroşi de la Brăila şi Galaţi şi sârbii partizani ai lui Milos Obrenovici. Acesta se afla în Ţara Românească şi spera să-şi redobândească tronul printr-o răscoală generală a creştinilor din Imperiul Otoman. El câştigase şi pe un membru al guvernului român, C. Suţu, pe care-l propuse domnitor al Bulgariei eliberate.

Suţu s-a servit de un boier de rang inferior, A. Deşu, de origine bulgar. Ceata de vreo 240 de bulgari, greci şi sârbi, concentrată la Brăila, sub conducerea lui Vâlkov, avea să treacă în Bulgaria pentru a provoca acolo o răscoală generală. Dar ea n-a izbutit să treacă Dunărea, din cauza intervenţiei trupelor române. Cei mai mulţi răsculaţi au fost făcuţi prizonieri şi condamnaţi la muncă silnică la ocnele de la Telega (1 iulie 1841).

La începutul anului 1842, o nouă mişcare greco-bulgară s-a produs la Brăila, sub conducerea grecului Stavri şi a revoluţionarului bulgar Rakovski. Bulgarii din sudul Rusiei, Moldova şi Ţara Românească, împreună cu grecii din principalele oraşe române, s-au înţeles să se întrunească la Brăila, să dea foc cazărmii şi să profite de panica produsă pentru a pune mâna pe armele soldaţilor şi a trece Dunărea. Dar complotul a fost descoperit şi principalii lui membri arestaţi. Aceste evenimente au fost exploatate de opoziţie împotriva domnului. Denunţat Curţilor suzerană şi protectoare, care au ordonat o anchetă, Alexandru Ghica a fost demis la 7 octombrie 1842.

În 1843, sub domnia lui Gheorghe Bibescu, mişcarea a izbucnit pentru a treia oară, cu aceiaşi protagonişti: Deşu, Vâlkov şi, din umbră, C. Suţu, eternul candidat la tronul Bulgariei. Mişcarea avea acum o bază mai largă; se spera în sprijinul Rusiei şi al celor patru „eterii”: bulgară, sârbă, greacă şi română. Elementul nou îl constituia încercarea de a atrage în mişcare ţărănimea română, prin promisiunea unei simple reduceri a capitaţiei. Slăbiciunea acestui program şi planul de luptă bazat pe iniţiativa unui mic grup de militari, caracteristic societăţilor carbonare, condamnau şi această încercare la eşec.

Planul iniţial prevedea o răscoală generală în Ţara Românească, cu prilejul plecării lui Gheorghe Bibescu la Constantinopol pentru învestitură sau la întoarcerea lui, când trebuia atacat şi omorât. Răsculaţii îşi propuneau să provoace la Brăila un mare incendiu, pentru ca, în confuzia generală, să poată ocupa oraşul şi să pună mâna pe armele garnizoanei, apoi să treacă în Dobrogea şi de acolo să provoace o răscoală în Bulgaria.

Dar complotul a fost descoperit şi organizatorii lui, în frunte cu Vâlkov şi Deşu, arestaţi, duşi la Bucureşti şi condamnaţi la 15 ani de ocnă. C. Suţu a fost scos şi de data aceasta din cauză. Vâlkov şi Deşu, trimişi la ocnele de la Telega, au încercat în 1844 să evadeze împreună cu alţi condamnaţi, dar n-au izbutit şi au fost condamnaţi la moarte. Bibescu le-a comutat pedeapsa capitală în muncă silnică pe viaţă.

Check Also

Desfăşurarea Revoluţiei de la 1848 din Transilvania în a doua jumătate a anului 1848

Printr-o politică greşită a guvernului ungar, dar mai ales prin politica reacţionară a guberniului şi …

Poziţia prinţului Gheorghe Cantacuzino în timpul Revoluţiei din 1821

Mai înainte de înfrângerea lui Alexandru Ipsilanti, cneazul Gheorghe Cantacuzino-Deleanu, căpetenie eteristă, s-a întors din …

Rolul lui Tudor Vladimirescu în Revoluţia de la 1821

Conducătorul mişcării revoluţionare din 1821, Tudor Vladimirescu, s-a născut pe la 1780 în satul Vladimiri …

Contradicţiile realităţii, caracterul revoluţiei pandurilor şi personalitatea lui Tudor Vladimirescu

Problema contradicţiei principale Dacă opinia (destul de răspândită la 1821) despre colaborarea dintre Tudor Vladimirescu …

Craiova la începutul revoluţiei populare din 1944-1947

În numerele sale din decembrie 1944 şi ianuarie 1945, ziarul „Înainte” îşi informa cititorii despre …