Mişcarea de sub conducerea lui Ioan Potcoavă din 1577

Intervalul de timp dintre 1574-1591 nu este caracterizat numai de nesfârşitele târguieli şi ciocniri de interese care aveau loc la Constantinopol pentru dobândirea tronului Moldovei sau Ţării Româneşti, ci şi de luptele duse pe teritoriul Moldovei de diferiţi pretendenţi pentru a ocupa scaunul ţării; în cele mai multe cazuri, caracterul acestor lupte este intern, popular.

E de subliniat faptul că aceşti „pretendenţi” - care în general încercau să-şi legitimeze pretenţiile la tron inventând diferite origini domneşti - se considerau aproape toţi fraţi, fii sau nepoţi ai lui Ioan vodă, ceea ce nu ilustrează nu numai autoritatea politică şi morală a numelui acestui domn, ci şi tendinţa de a relua programul său politic, capabil să întrunească adeziunea maselor.

La sfârşitul anului 1577 şi începutul anului 1578, a avut loc mişcarea de sub conducerea lui Ioan Potcoavă, frate al lui Ioan vodă şi „coborâtor al voievozilor Moldovei”. Două luni mai târziu, fratele său, Alexandru, domneşte în numele lui. Aceasta dovedeşte tocmai încercarea de legitimare amintită mai sus, cu toate urmările ei.

Un alt pretendent, presupus frate al lui Ioan vodă, cere „moştenirea părintească”, în iunie 1578; un altul apare în iulie. Un fiu al lui Ioan este semnalat în octombrie 1578. Epitetul de „uzurpator” pe care li-l dă cancelaria otomană nu poate ascunde totuşi legătura cu ţara a acestor adversari ai domnului în scaun. Un Ivan, de asemenea din neamul lui Ioan vodă, pătrunde în ţară în 1587.

Puternica bază internă a acestor acţiuni este bogat ilustrată de izvoare, în ce priveşte luptele din 1577, purtate sub conducerea lui Ioan Potcoavă, se spune clar că „moldovenii, aflând că el se găseşte acolo între cazaci, trimiseră în taină rugare să vină la ei”. Sosit în ţară, Potcoavă este primit cu căldură de masele populare; „fost-au şi oaste de ţară cu cazacii, că mulţi să închinase”- arată Ureche. Prizonierii aduşi la Poartă declară că „poporul de jos l-a dorit”. Un raport din ianuarie 1578, adresat împăratului german, afirmă că Potcoavă „s-a aşezat domn în Moldova cu învoirea ţării”.

Caracterul popular al acţiunii lui Potcoavă este învederat de adeziunea populară din ţările vecine, de împotrivirea orăşenilor din Nemirov la predarea lui Potcoavă, de tulburările din Liov cu prilejul executării lui. În ce priveşte acţiunea lui Alexandru din iarna anului 1578, se spune că acesta a fost chemat de „statele Moldovei”. Începând cu anul 1577, de-a lungul unei îndelungate corespondenţe cu Poarta otomană, cancelaria polonă susţine cu perseverenţă că trupele căzăceşti pătrund în Moldova chemate de locuitori, mai ales de „cei mai răi dintre moldoveni”.

În general, acţiunile căzăceşti se contopeau cu mişcări populare puternice, care obligau pe principele Transilvaniei să ia măsuri în 1585 şi 1586 împotriva „tulburătorilor” ce puteau veni din Moldova. Aceste câteva ştiri nu luminează numai caracterul intern al luptelor din ultimul sfert al veacului al XVI-lea, dar arată că ele au constituit, totodată, prilejul unor puternice mişcări populare.