Miron Costin

Miron Costin (1633, Iaşi - 1691, Roman, judeţul Neamţ) - cronicar, poet şi traducător. S-a născut în familia unui boier foarte bogat, Ion (Iancu) Costin, el însuşi fost conducător de armată (hatman). Angajat politic faţă de dinastia Movilă, Iancu s-a refugiat în Polonia, la urcarea pe tron a lui Vasile Lupu, adversar al Movileştilor. În 1636, el, împreună cu primii trei fii ai săi, între care şi Miron, au primit titlul de nobil polon cu blazon. Costin îşi face studiile la Colegiul iezuit din Bar, un orăşel situat în sudul regatului polon. Programul de studii umaniste, în limba latină (istorie, geografie, logică, retorică, literatură antică, cunoştinţe de teologie etc.), a fost finalizat în 1652, cum era obiceiul, cu participarea la o campanie militară. Din această perioadă datează apropierea de viitorul rege Jan Sobieski.

În 1653, în ultimul an al domniei lui Vasile Lupu, Costin se întoarce în Moldova împreună cu fraţii săi. Sunt atestate documentar demersurile lui diplomatice, moldo-polone, în slujba acestui domnitor. Prin căsătoria cu Ileana Movilă, Costin îşi întăreşte privilegiile feudale rămase de la tatăl său. Ca dregător în Divanul Domnesc, urcă treptat în rang, după 1660, de la pârcălab de Hotin la mare comis, mare vornic al Ţării de Sus şi mare vornic al Ţării de Jos până la mare logofăt. Paralel, a susţinut diplomatic cauza Moldovei în solii dificile cu turcii, ungurii, polonezii şi italienii. Era considerat cel mai bun vorbitor de limbă latină din Moldova timpului, de aceea a intermediat legăturile cu iezuiţii italieni veniţi aici să constate starea comunităţilor catolice. Copiii lui au învăţat latina cu iezuitul Renzi, aşa încât fiul cel mare, Nicolae, cronicar şi el, a tradus din latină în română cartea de morală princiară a lui Guevara, Ceasornicul domnilor.

În 1683, după asediul Vienei, Costin pleacă de teama turcilor în Polonia. Rămâne acolo până în 1686, interval în care îşi va scrie ultimele lucrări. În repetate rânduri el şi-a „pus capul pentru ţară” (Ion Neculce) contra abuzurilor financiare ale lui Constantin Cantemir şi a rău-sfătuitorilor acestuia, fapt ce l-a aruncat într-un grav conflict. Convingerile lui politice filopolone, rectitudinea patriotică, replicile memorabile în apărarea libertăţii ţării provoacă sus­piciuni domnitorului. Considerat un cărturar incomod pentru puterea filoturcă, „prea bun la voroave”, Constantin Cantemir, la sfatul vistiernicului grec Iordache Ruset, porunceşte, în decembrie 1691, decapitarea cronicarului şi a fratelui său, Velicico.

Împreună cu scrierile stolnicului Constantin Cantacuzino, ale lui Nicolae Milescu şi Dimitrie Cantemir, opera lui Costin certifică existenţa umanismului românesc, în linia întârziată a latinismului european propagat spre estul continentului. Este primul nostru cărturar care scrie două cărţi despre români şi originea lor, într-o limbă străină (polona). Cu excepţia acestor două lucrări, partea majoră a operei lui Costin e scrisă în limba română. Modelul uman şi cultural-politic al Antichităţii ro­mane e adesea invocat în opera lui, iar latinitatea e trăită ca stare de spirit.

În cronologia scrierilor sale, cea dintâi e Viiaţa lumii (1673), o poemă meditativă, rămasă în manuscris până în 1866, când a fost publicată de B.P. Hasdeu în revista „Satyrul”. Poema a circulat însă în copii-manuscrise. Conştiinţa finitudinii fiinţei reapare obsesiv la Costin, în versuri şi în nararea istoriei umanităţii moldave de la începutul secolului în care a trăit. Având „simţul sublim al destinului” (George Călinescu), el a fixat această idee, la nivelul culturii scrise, în varii forme.

Semnificaţia umană universală conţinută în titlul Viiaţa lumii se întregeşte prin alte două elemente paratextuale: prefeţele de iniţiere a cititorului asupra a ceea ce e poezia (cu exemple de epopei şi imnuri sacre), ce sunt regulile prozodice (rima, măsura), tema (soarta şi primejdiile care pândesc existenţa), arta lecturii etc. În text se recunosc deopotrivă urmele lecturilor din clasicii Antichităţii (Horaţiu, Ovidiu), din Biblie (Eclesiastul, Apocalipsa) şi urme din folclorul autohton. De la moffo („Deşertarea deşertărilor şi toate sunt deşarte”) până la ultimul vers („Ceriul de gândurile noastre bate jocurie”), compunerea în versuri, menită să demonstreze valenţele poetice ale limbii române, e atinsă de aripa reflexiei sceptice, recuperată în morala faptei bune, mântuitoare. Sunt dezvoltate motive poetice circulate în literatura antică şi medievală, ca fragilitatea vieţii, lumea înşelătoare, fugit irreparabile tempus, extincţia universală de aspect apocaliptic, timp şi divinitate, norocul, ubi sunt..., egalitatea în faţa morţii etc., toate nuanţând complementar, tema fortuna labilis.

Termenii de comparaţie care sugerează trecerea sunt spuma mării, floarea, fumul, umbra, visul, părerea, apa, reîntâlniţi mai târziu în poezia romantică, la Eminescu inclusiv, în prelucrări de nivel poetic superior. Sintetizarea atâtor motive dezvoltate independent în poezia antică şi medievală e motivată de conştiinţa întârzierii literaturii române, astfel răscumpărată. Versuri stângace alternează cu altele armonioase, compuse în măsura de 12-13 silabe. Cezura cade elaborat, aşa încât a doua jumătate a versului să nuanţeze, întărind ideea („Trec zilele ca umbra, ca umbra de vară”). Rima împerecheată e adesea studiată semantic („floare”, „trecătoare”; „lume”, „spume” etc.). Din retorica poemei, vag patetică, se degajă un discurs bine articulat pe ideea trecerii, necesare, a fiinţei şi a extincţiei universale, asistată de puterea absolută a lui Dumnezeu.

Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aaron Vodă încoace de unde este părăsit de Urechi vornicul de Ţara de Gios scos de Miron Costin [...] în oraş la Iaşi, în anul [...] 1675 este o naraţiune istorică, concepută ca o carte de învăţătură morală. Predoslovia indică starea de spirit a autorului marcat de „cumplitele vremi”, stare ce va imprima întregului text o tonalitate melancolică, accentuat reflexivă. Faptul obligă la o lectură mai curând literară, decât literală a textului. În prima parte - evocare (Mihai Viteazul, Movileştii etc.), în partea a doua - memorial (Vasile Lupu, Gheorghe Ştefan etc.), lucrarea e scrisă sub presiunea conştiinţei că „ceea ce povesteşti repede nu se întâmplă tot aşa de repede”, deci naraţiunea scrisă comprimă istoria reală.

Costin complică perspectiva povestirii, inserează dictoane-idei, încât evenimentele istorisite par exemple ce verifică şi întăresc adevărurile universale. Aforismele extrase din gândirea antică, din folclor sau din sursă biblică, dimpreună cu numeroasele cugetări proprii constituie una dintre motivaţiile clasicizării lui Costin. Meditaţia gravă şi sancţiunea morală îl situează în linia, pornind de la Tacit, povestitorilor istoriei. Structural un meditativ, cronicarul mută accentul de la evenimentul exterior la structura mental-psihologică a persoanei care îl făptuieşte.

Portretele realizează exclusiv imaginea interioară a personajelor, fără nici un indiciu despre aspectul fizic. După cum personajele-domnitori sunt înţelepţi sau nu, credincioşi sau nu, învăţaţi sau nu, aşa sunt şi acţiunile lor. Uneori istoria îl contrazice. Gheorghe Ştefan e caracterizat drept „cap întreg, hire adâncă, cât poţi spune că nasc şi în Moldova oameni”, fără ca evenimentele provocate de el să fie pe măsură. De aici, concluzia: Costin a inventat, în Leto­piseţ..., modelul uman ideal al înţeleptului (Radu cel Mare), sperând ca acest construct să provoace emulaţie. Înţelept sau nu, domnitorul e om, şi prin ceea ce face, merge în întâmpi­narea destinului implacabil. În varii formulări, meditaţiile melancolice pe tema sorţii lunecoase revin ca un laitmotiv în povestire.

Cronicarul are un acut simţ al dramatismului în istorie. Povesteşte conflicte grave, trădări secrete, comploturi, otrăviri şi alte stări de primejdie a vieţii (boierii „umblau cu dzilele a mână”), virtuale scheme de drame istorice, numite de George Călinescu „drame în miniatură”. Ca personaj dramatic ce evoluează spectaculos de la prosperitate şi orgolioasă sigu­ranţă de sine la eşec umilitor, Vasile Lupu domină umanitatea istorisită în Letopiseţ... Înclinaţia pentru descrieri de natură apare, de pildă, în această scriere (invazia lăcustelor, comparaţia între fenomene naturale şi istorice).

De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor, datat în 1686 (P.P. Panaitescu), este o istorie polemică a originilor poporului şi limbii române, provocată de interpolările lui Simion Dascălul în cronica lui Grigore Ureche, ca şi de unii istorici străini. Argumentarea făcută în manieră umanistă, cu nervus probandi, se bizuie pe cunoaşterea limbii latine şi a istoriei romane. Prefaţa, un text memorabil, comunică în stil patetic, bine temperat, îndoielile cărturarului asupra reuşitei acestei ample reconstituiri.„Biruit-au gândul” pune capăt îndoielii, iar „Eu voi da seama de ale mele, câte scriu” este formula responsabilităţii. Şi tot aici se află antologica frază de elogiu al „cetitului cărţilor”.

Descrierea spaţiului italic („raiul pămân­tului”) e nostalgică şi poetică (Ramiro Ortiz a tradus-o în italiană), scrisă în stil afectiv. E amintit fenomenul translatio studii, numind mutarea centrului vieţii culturale, în perioada umanismului renascentist, din Grecia în Italia. Plecând logic de la prezentarea paralelă a împărăţiei romane şi a Daciei, continuând cu războaiele daco-romane şi cucerirea Daciei, cele şapte capitole ale cărţii reconstituie procesul formării poporu­lui nostru, până la organizarea statelor feudale româneşti. Pentru credibilitate sunt amintiţi istoricii „Dion, Evtropii, Carion, Cavaţii, Bonfin-ungur” etc., precum şi mărturii ale contemporanilor italieni, uimiţi de asemănarea limbii şi moravurilor la italieni şi la români. Argumentele istorice şi lingvistice sunt dublate de probele etnografice, toate înmulţite de Dimitrie Cantemir în monografia Descriptio Moldaviae.

Pentru forma lucrărilor în limba polonă (în proză şi în versuri), Costin e revendicat de istoriile literare şi de enciclopedia polonă, iar pentru conţinutul lor, aceste scrieri aparţin culturii române. Chronika ziem moldawskich y muntanskich (Cronica pământului moldav şi muntean), numită, prescurtat, Cronica polonă, a fost dăruită în 1677 unui nobil polon (Marcu Matczynski), interesat, cum se deduce din prefaţa închinătoare, de originea romană a poporului şi limbii române. Ascendenţa nobilă este, în concepţia lui Costin, un scut salvator al personalităţii poporului nostru, încercat necontenit de vremuri „cumplite”. Dacia şi cucerirea ei, descălecatul al doilea şi denumirea „poporului moldovean şi muntean” (îi adaugă pe macedoneni), limba, geografia şi organizarea administrativă sunt problemele de fond.

Se remarcă primul dicţionar etimologic latin-român (aproape o sută de cuvinte din vocabularul de bază), secţionat în substantive şi verbe. Historya polskimi rytmami o Wdoskiey Ziemi i Moidawskiey (Istoria în versuri polone despre Moldova şi Ţara Românească), sub titlul prescurtat Poema polonă, a fost scrisă în 1684, în timpul exilului în Polonia şi închinată regelui Jan Sobieski. Poate fi citită astăzi în traducerea liberă, integrală, a lui P.P. Panaitescu. „Muza sarmată” e invocată retoric, spre a scuza imperfecţiunea formei în tratarea unui subiect înalt. Intenţia era aceea de a-l convinge pe regele polon asupra nobleţei de origine a românilor. Sub influenţă clasică, poema începe: „Cânt ţara-mi înlăcrimată şi pe bieţii locuitori” care au îndurat „scene de tiranie neroniană, prădăciuni, cruzimi de nepovestit”.

Pe aceeaşi idee a antinomiei între bogăţia de rai şi nefericirea ţării îşi va construi mai târziu Alecu Russo poema Cântarea României. Elemente de mitologie clasică sunt îmbinate cu informaţii istorice luate din surse enumerate de autor. Conţinutul nu e decât o variantă la Cronica polonă. Partea cea mai poetică e descrierea edenului moldav, văzut de Dragoş şi suita lui cinegetică la trecerea Carpaţilor spre văile mănoase ale Şiretului, Prutului şi Nistrului.

Opera de traducător conţine două titluri. Istorie de Crăiia Ungurească e prelucrată după Origines et occasus Transsylvanorum a lui Laurentiu Toppeltin de Mediaş, apărută la Lyon, în 1667. Costin voia să facă astfel cunoscută istoria căderii sub turci a acestei regiuni locuite prioritar de români. Prefaţa este interesantă pentru ideea umanistă a necesităţii cunoaşterii istoriei. Graiul solului tătărăsc cătră Alexandru Machidon este traducerea unui fragment din cartea lui Quintus Curtius, De rebus Alexandri regis Macedonum. Noima fragmentului, care motivează traducerea, e confruntarea între cucerit (un înţelept) şi cuceritor (forţa).

Îi mai sunt atribuite lui Costin trei discursuri în limba latină. Apelul la mitologie, la sensurile ei alegorice utile retoricii confirmă orientarea umanistă a cărturarului. Opera lui prefigurează direcţiile durabile ale culturii române, impune un stil narativ reflexiv, continuat de Mihail Sadoveanu-evocatorul istoriei, iar în poezie afirmă o specifică acceptare melancolică a destinului uman. Costin şi-a dominat vremea, drept care Nicolae Iorga a numit cea de a doua jumătate a secolului al XVII-lea „epoca lui Miron Costin”. Este un cărturar care a contribuit la diversificarea fondului culturii româneşti, orientând-o spre direcţii care vor defini personalitatea ei viitoare.

Opera literară

  • De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor, publicată de Mihail Kogălniceanu (Cartea pentru descălecatul dintâi a Ţării Moldovii şi neamului moldovinesc), în Letopisiţile Ţării Moldovii, Iaşi, 1845; în Cronicile României sau Letopiseţele Moldovei şi Valahiei, I, Bucureşti, 1872; ediţie îngrijită de Constantin Giurescu, Bucureşti, 1914; ediţie îngrijită şi prefaţă de P.V. Haneş, Bucureşti, 1936;
  • Letopiseţul Ţării Moldovii de la Aaron Vodă de unde este părăsit de Urechi vornicul de Ţeara de Gios, în Letopisiţile Ţării Moldovii, Iaşi, 1845; în Cronicele României sau Letopisiţile Moldovei şi Valahiei, I, Bucureşti, 1872; ediţie îngrijită şi prefaţă de I. Şt. Petre, Bucureşti, 1943; ediţia (Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aaron Vodă încoace) îngrijită şi prefaţă de P.P. Panaitescu, Bucureşti, 1944;
  • Descrierea Moldovei şi a Ţărei Româneşti în trei cânturi, în versuri polone (traducere şi publicată de B.P. Hasdeu), „Arhiva istorică a României”, I, 1865, partea I, 20-22;
  • Viaţa lumii şi Stihuri împotriva Zavistiei (publicată de B.P. Hasdeu), „Satyrul”, 1866, 10;
  • Despre poporul Moldovei şi al Ţerei Româneşti (traducere de B.P. Hasdeu, publicată de Mihail Kogălniceanu), în Cronicile României sau Letopisiţele Moldovei şi Valahiei, III, Bucureşti, 1874;
  • Opere complete, I-II, ediţie îngrijită de V.A. Urechia, glosar de Lazăr Şăineanu, Bucureşti, 1886-1888;
  • Cronica Ţării Moldovei şi a Munteniei - Cronica polonă, traducere şi îngrijire de Ioan Bogdan, în Cronice inedite atingătoare de istoria românilor, Bucureşti, 1895;
  • Chronicon Terrae Moldavicae ah Arone principe, ediţie îngrijită de E. Barwinski, Bucureşti, 1912;
  • Istorie în versuri polone despre Moldova şi Ţara Românească, traducere şi îngrijire de P.P. Panaitescu, Bucureşti, 1929;
  • Cartea despre descălecatul dintâi - Letopiseţul Ţării Moldovei, ediţie îngrijită de Ion Pillat, Bucureşti, 1933;
  • Cartea despre descălecatul dentâiu a Ţărei Moldovei şi neamului moldovenesc. Letopiseţul Ţărei Moldovei de la Aron Vodă, de unde este părăsit de Urechie, vornicul de Ţara de Jos, Bucureşti, 1943;
  • Opere, I-II, ediţie îngrijită şi prefaţă de P.P. Panaitescu, Bucureşti, 1965;
  • Opere alese, ediţie îngrijită şi prefaţă de Liviu Onu, Bucureşti, 1967;
  • Letopiseţul Ţării Moldovei. De neamul moldovenilor, Iaşi, 1984;
  • Viaţa lumii, ediţie îngrijită de Sanda Vârjoghe, prefaţă de Dan Horia Mazilu, Galaţi, 1991.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …