Mircea Dinescu

Mircea Dinescu (11 noiembrie 1950, Slobozia, judeţul Ialomiţa) - poet şi gazetar. Este fiul Aureliei (născută Badea) şi al lui Ştefan Dinescu, muncitori. A făcut liceul la Slobozia (1965-1969) şi a absolvit Facultatea de Ziaristică a Academiei „Ştefan Gheorghiu” (1979-1984). Angajat la Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti (1972-1976), lucrează apoi ca redactor la revista „Luceafărul” (1976-1982) şi la „România literară” (1982-1989).

După mai mulţi ani de insurgenţă politică şi culturală, în 1988 se înscrie în sfera mişcărilor anticomuniste ale scriitorilor români. Susţinerea protestelor semnate de Dorin Tudoran, scrisoarea de protest adresată conducerii Uniunii Scriitorilor şi - prin ricoşeu - şefului statului, perioada de arest la domiciliu, interviurile acordate în regim de semiclandestinitate gazetei „Liberation” în martie 1989 şi ziarului „Frankfurter Allgemeine Zeitung” în noiembrie 1989 au fost doar câteva momente în care harul poetului a dublat forţa de impact a protestului său politic.

După 1989 beneficiază de mai multe burse şi premii în străinătate, în special în spaţiul germanic, este preşedinte al Uniunii Scriitorilor (1990-1994), întemeiază săptămânalul „de moravuri grele” „Academia Caţavencu” (1990) pe care îl conduce până în 2000, după care devine realizator de emisiuni TV, director al revistelor „Plai cu boi” (2001), „Aspirina săracului” (2003) şi om de afaceri.

În 1971 când îi apărea placheta Invocaţie nimănui (debutase precoce în presă, în 1967), Dinescu era deja un nume de prim-plan cel puţin în lumea „scandalurilor” boemei literare de la Mogoşoaia şi de la Casa Scriitorilor din Bucureşti. Prietenia cu Marin Preda, frecventarea elitei conducătoare a breslei, permanenta atitudine de frondă juvenilă a „noului Rimbaud român”, farmecul irepresibil al omului, jovialitatea ghiduşă, corozivă şi cinică în acelaşi timp l-au propulsat în centrul atenţiei scriitoriceşti, al criticii literare, dar şi al vigilenţei conducerii superioare de partid. Omul „plesnea” de talent şi tinereţe, iar anii exploziei în poezie a lui Nichita Stănescu trecuseră. Lumea literară care avusese nevoie de un Nicolae Labiş, apoi de un Nichita Stănescu s-a năpustit pe noul apărut, sânge tânăr, de Slobozia, cum nota Lucian Raicu.

Toată boema literară recita faimoasele versuri de autoprezentare a noului astru liric: „Sunt tânăr, Doamnă, vinul mă ştie pe de rost / şi ochiul sclav îmi cară fecioarele prin sânge, / cum aş putea întoarce copilul care-am fost / când carnea-mi înfloreşte şi doar uitarea plânge  // [...] Sunt tânăr, Doamnă, încă aripile mă ţin / chiar de ating pământul pe-aproape cu genunchii, / această putrezire mă-mbată ca un vin / căci simt curgând printr-însa bunicile şi unchii. // Sunt tânăr, Doamnă, tânăr, de-aceea nu te cred, / oricât mi-ai spune, timpul nu îşi ascute gheara / deşi arcaşii cetii prin mine îşi reped / săgeţile vestirii, sunt tânăr. Bună seara”.

Toată lumea a notat cu voluptate frenezia senzorială, s-au inventariat „metaforele sângelui”, ale energiei înecate în vin şi în senzaţii tari, s-a exaltat facultatea versificatorie, s-au făcut trimiterile de rigoare, de la Villon la Rimbaud şi de la Esenin la Ioan Alexandru, după cum poezia noului venit a fost iute înseriată la tradiţia Heliade-Rădulescu - Arghezi.

Totul gâlgâia vitalist şi provocator în Invocaţie nimănui, dar mai ales în Elegii de când eram mai tânăr (1973), unde apare şi cearcănul care sade atât de bine poeziei de explozie virilă. Cearcănul nostalgiei după adolescenţă, al reveriei fără ţintă şi raţiune, cearcănul neîmplinirii fără nume, în contexte ce reliefează - dincolo de forţa ingenuităţii acestei poezii - substanţa ei de metafizică insurgenţă: „Sunt pentru noapte lampă subţire / şi cu fitilul sângelui scurt / lâng-un perete ard în neştire / suflă peste mine clopotul surd. // Tânjesc departe şi nu am casă / piatra-nfloreşte dinspre genunchi / în locul pleoapei vreau o mireasă, / mamă, vesteşte ceasul la unchi. // în pivniţi vinul albit pe frunte / leagănă lumea pentru-un argint, / îmi caut trupul de peste munte - / voalul miresei l-o fi orbind. // Dar pune, mamă, jar în mireasă / plângi de pe-acuma căci am să cânt, / şadă cu toţii veseli la masă / eu mai întârzii pe sub pământ”.

Precum se vede, un Christ cu surâs amar de bufon locuieşte împreună cu cinicul ludic, înzestrat cu sarcasm necruţător, dar şi cu tandreţi euforice, aflat în permanent balans între revolta îngerului căzut şi ghiduşiile făcute cu hohot sălbatic: „Acum gelos pe fluturi ieri alăptat cu nori / nici nu ştiam ce-i umbra când m-au lovit cu băţul / cu lacrima pe-obrazul unui copil din flori, / am lunecat şi iată simt biciul şi simt hăţul. / Dând stelele-ntr-o parte aş fi putut să strig, / dar mă cuprinse sila de râsul lor sălbatec, / pe vinetele-mi buze năştea un rug de frig / şi-acum dansez în lanţuri pe spini şi pe jăratec”.

Proprietarul de poduri (1976) şi La dispoziţia dumneavoastră (1979) reprezintă, în esenţă, căderea din paradisul tinereţii explozive în purgatoriul răcoros al surâsului sarcastic. Maturizare, asprire a instinctului ludic, domolire a fanteziei dictatoriale. Deja critica începe să vorbească despre „responsabilizarea” autorului, iar arsenalul villonesc şi rimbaudian cedează locul etalării mecanismelor dezumanizante, într-o lume de manechine pe care o trage de sfori o energie nevăzută şi etern frustrantă: „şi-n piaţa unde plâng maşinării / şi avioane cu dureri de uger / vinde-le tu veninul tău de înger / şi aurora la măcelării // şi dovedeşte-le cât sunt de sfinţi / înţepeniţi pe crucea socială / acuma când istoria îşi spală / cu neştiuţi eroi frumoşii dinţi”.

Dacă Teroarea bunului simţ (1980), Democraţia naturii (1981), Exil pe o boabă de piper (1983) şi Rimbaud negustorul (1985) surfilează la nesfârşit cele două fire esenţiale ale acestei tulburătoare energii poetice (sarcasmul cu palori angelice şi revolta metaforică), Moartea citeşte ziarul (1990, după ce apăruse în Olanda, în vara lui 1989) promovează decisiv ceea ce s-a numit „poezia refuzului”.

Tristeţile din volumele anterioare se dezbracă de melancolie, reverie funebră şi patos justiţiar şi cultivă parabola străvezie, cu un Ceauşescu pe post de hulpav demolator: „Vine Haplea dă cu lingura-n sate / soarbe clopote pe nerăsuflate / ară biserici, seamănă panică / şi-apoi o seceră cu limba mecanică”.

De aici înainte s-ar zice că „misia poetică” s-a încheiat: volumul O beţie cu Marx, ca şi cel conţinând editorialele din „Academia Caţavencu”, apărute amândouă în 1996, sunt semnele unei alte vârste; poemele nu mai au nici o vlagă, în schimb Dinescu se numără printre pamfletarii politici cei mai citiţi.

Opera literară

  • Invocaţie nimănui, Bucureşti, 1971;
  • Elegii de când eram mai tânăr, Bucureşti, 1973;
  • Proprietarul de poduri, Bucureşti, 1976;
  • La dispoziţia dumneavoastră, Bucureşti, 1979; ediţia (A votre disposition), traducere de Constantin Crişan şi Marc Rombaut, prefaţă de Romul Munteanu, Bucureşti, 1982;
  • Teroarea bunului simţ, postfaţă de Lucian Raicu, Bucureşti, 1980;
  • Democraţia naturii, Bucureşti, 1981;
  • Exil pe o boabă de piper, Bucureşti, 1983;
  • Rimbaud negustorul, Bucureşti, 1985;
  • Moartea citeşte ziarul, Amsterdam, 1989; ediţie prefaţată de Sorin Alexandrescu, Bucureşti, 1990;
  • Poemes, traducere de Alain Paruit, Paris, 1989;
  • Ein Maulkorbfurs Gras, Zurich, 1990;
  • O beţie cu Marx, Bucureşti 1996;
  • Pamflete vesele şi triste, Bucureşti, 1996;
  • Fluierături în biserică, Bucureşti, 1998;
  • Nelu Santinelu. Căprar la Cotroceni, Bucureşti, 1998;
  • Corijent la cele sfinte, Bucureşti, 2003.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …