Miradoniz, de Mihai Eminescu (comentariu literar, rezumat literar)

Miradoniz, de Mihai Eminescu, este o poezie a cărei primă ediţie a fost publicată în volumul Poezii postume în 1905.

Se păstrează în manuscrisul nr. 2.291, 49v-52.

A fost elaborată, probabil, în 1872.

Descrieri cu note comune între grădina Miradonizei şi raiul Daciei din Memento mori.

Mihai Eminescu

Miradoniz

Miradoniz avea palat de stânci.

Drept streşină era un codru vechi

Şi colonadele erau de munţi în şir,

Ce negri de bazalt se înşirau,

Pe când deasupra, streşina antică,

Codrul cel vechi fremea îmflat de vânt.

O vale-adâncă ce-ngropa în codri,

Vechi ca pământul, jumetă din munte,

Mâncând cu trunchii rupţi scările negre

De stânci, care duceau sus în palat -

O vale-adâncă şi întinsă, lungă,

Tăiată de un fluviu adânc, bătrân,

Ce pe-a lui spate văluroase pare

A duce insulele ce le are-n el -

O vale cât o ţară e grădina

Castelului Miradoniz.

Iar în castel de treci prin colonade

Dai de înalte hale cu plafondul

Lor negru strălucit şi cu păduri

De flori. Păduri cărora florile

Ca arborii-s de mari. Roze ca sorii,

Şi crini, ca urnele antice de argint,

Se leagănă pe lugerii cei nalţi,

Iar aerul văratic, dulce, moale.

Ca stelele sunt musculiţele prin frunze

Şi împlu aerul cel cald cu o lumină

Verzuie, clară, aromată. Fluturi -

Cu părul de-aur şi cu aripioare

De curcubău - în haine de argint

Din floare-n floare fâlfâiesc şi-şi moaie

Guriţele-umede şi roşii în potirul

Mirositor şi plin de miere-al florilor.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …