Mioriţa, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Povestire pe momentele subiectului, motivele populare, caracterizarea personajelor

Balada Mioriţa a fost culeasă de Alecu Russo de la nişte păstori din munţii Vrancei, pe când se afla în exil la Soveja şi publicată în prima culegere de Poezii poporale. Balade. (Cântece bătrâneşti) adunate şi îndreptate de Vasile Alecsandri, antologie apărută în 1852.

Mioriţa este o baladă populară şi aparţine genului epic, în care, însă, se îmbină armonios elemente lirice, epice şi dramatice. În structura baladei se disting două mari planuri, unul epic în cadrul căruia autorul anonim narează faptele şi construieşte personajele reale sau fabuloase şi celălalt lirico-dramatic, ce se defineşte prin exprimarea gândurilor, sentimentelor şi prin atitudinea ciobănaşului în faţa morţii, într-un dramatism impresionant. Balada ilustrează mitul popular mioritic, poetul anonim exprimând aici ideea că omul acceptă moartea ca pe un final firesc al vieţii, o concepţie filozofică străveche, ceea ce face ca balada populară „Mioriţa” să fie totodată un poem filozofic.

În structura baladei se disting două mari planuri, unul epic (narează faptele) şi celălalt lirico-dramatic (exprimă gândurile, sentimentele şi atitudinea ciobănaşului în faţa morţii). Pe un fir epic simplu se împletesc teme şi motive populare. Autorul anonim îşi exprimă indirect sentimentele şi gândurile prin intermediul acţiunii şi al personajelor. Ca în orice operă epică, se precizează aici timpul şi spaţiul în care se desfăşoară acţiunea: toamna, în timpul transhumantei, într-un peisaj mirific - „Pe-un picior de plai / Pe-o gură de rai”. Ca orice creaţie populară şi această baladă are toate trăsăturile specifice: caracter anonim, oral, colectiv şi tradiţional.

Personajele reale sau fabuloase au atitudini specifice în acţiunea baladei, în funcţie de rolul pe care îl atribuie autorul anonim fiecăruia în parte: cei doi ciobani pun la cale un omor, oiţa năzdrăvană este îngrijorată pentru viaţa stăpânului, ciobănaşul moldovean priveşte moartea cu seninătate, iar măicuţa bătrână îşi caută cu înfrigurare fiul.

Semnificaţia titlului

Balada populară Mioriţa are drept titlu diminutivul animalului năzdrăvan, cu un rol determinant în declanşarea ideii filozofice ce a eternizat opera în literatura naţională: atitudinea înţeleaptă pe care o are ciobanul moldovean în faţa morţii. Oiţa este un element miraculos în baladă şi argumentează esenţa mitologică a creaţiei populare, constituind „elementul oracular” (Mircea Eliade), adică prevestitor al morţii, ca pe un final, de neevitat, al vieţii.

Tema

Concepţia mitică a ales mioriţa înzestrată cu puteri fabuloase pentru a ilustra - în acelaşi timp - tema folclorică a comuniunii ancestrale dintre om şi natură, simbolizată aici de animal. Mioara năzdrăvană devine şi executor testamentar, iar tăcerea ei pare să confirme respectarea dorinţelor stăpânului său, în perspectiva posibilei morţi. Aşadar, titlul ilustrează un simbol al mitologiei româneşti şi o temă populară ce vine din timpuri primordiale, comuniunea om-animal.

Momentele subiectului

Expoziţiunea

Expoziţiunea are caracter epic şi este ilustrată mai întâi de imaginea cadrului natural feeric, un tărâm al fericirii, în care urmează să se petreacă faptele: „Pe-un picior de plai, / Pe-o gură de rai”. Spaţiul ondulatoriu atestă motivul transhumantei, simbolizat de relieful deal-vale - „Iată vin în cale, / Se cobor la vale” -, iar prezentarea personajelor se face prin integrarea fiinţelor în mijlocul naturii: „Trei turme de miei / Cu trei ciobănei”. Tema folclorică a comuniunii om-natură este, aşadar, sugestiv ilustrată încă de la începutul baladei.

Intriga

Intriga o constituie complotul pus la cale de ciobanul ungurean şi de cel vrâncean împotriva ciobănaşului moldovean, care „are oi mai multe, / Mândre şi cornute, / Şi cai învăţaţi / Şi câini mai bărbaţi!...”. Cei doi ciobani „se vorbiră, / Ei se sfătuiră / Pe l-apus de soare / Ca să mi-l omoare” pe baciul moldovean. Este prezent aici motivul complotului.

Desfăşurarea acţiunii

Desfăşurarea acţiunii începe în plin fabulos, prin descoperirea complotului de către „oiţa bârsană”, care-şi înştiinţează stăpânul despre pericolul ce-l pândeşte: „Că l-apus de soare / Vreau să mi te-omoare / Baciul Ungurean / Şi cu cel Vrâncean!”. Demascarea complotului este precedată de atitudinea umanizată a oiţei, a cărei îngrijorare este observată de stăpânul ei: „De trei zile-ncoace / Gura nu-ţi mai tace! / Ori iarba nu-ţi place. / Ori eşti bolnăvioară, / Drăguţă Mioară?”. În această secvenţă a baladei se manifestă motivul oiţei năzdrăvane.

Punctul culminant

Punctul culminant ocupă spaţiul cel mai larg din baladă, deoarece ciobanul priveşte despărţirea de turma sa şi de locurile feerice cu înţelepciunea mitică a asumării morţii ca pe un final firesc ai vieţii. Este prezentă aici ideea filozofică străveche şi credinţa populară că existenţa omului are două manifestări concrete: viaţa şi moartea. Puternic ancorat în natură ciobănaşul îşi exprimă dorinţa testamentară de a rămâne şi după moarte pe meleagurile şi alături de fiinţele pe care le-a iubit atât de mult în timpul vieţii: „Ca să mă îngroape / Aice pe-aproape / În strunga de oi, / Să fiu tot cu voi, / În dosul stânii / Să-mi aud cânii. / Aste să le spui”.

Vasile Alecsandri

Această atitudine este exprimată prin testamentul pe care ciobănaşul şi-l face în eventualitatea morţii, prilej cu care poetul anonim accentuează condiţia omului în lume prin motivul alegoriei moarte-nuntă, deoarece, ca orice element ce aparţine universului şi omul se va reintegra cosmosului printr-o nuntire spirituală cu elementele simbol ale acestuia: „Soarele şi luna / Mi-au ţinut cununa / Brazi şi păltinaşi / I-am avut nuntaşi; / Preoţi munţii mari, / Paseri, lăutari, / Păsărele mii / Şi stele făclii!”.

Tragismul baladei se amplifică prin faptul că tânărul cioban îşi imaginează că va fi căutat de măicuţa lui cu disperare: „Din ochi lăcrimând, / Pe câmpi alergând, / Pe toţi întrebând”. Prin motivul măicuţei bătrâne, poetul anonim realizează şi un portret emoţionant ciobănaşului, moment cu atât mai dramatic cu cât acesta este surprins în monologul măicuţei: „Mândru ciobănel / Tras printr-un inel? / Feţişoara lui, / Spuma laptelui; Musteţioara lui, / Spicul grâului; / Perişorul lui, / Pana corbului; / Ochişorii lui, / Mura câmpului!...”. Rugămintea baciului exprimată în finalul baladei simbolizează sensibilitatea lui sufletească, deoarece el presupune durerea sfâşietoare a mamei şi nu ar vrea ca ea să ştie „Că la nunta mea / A căzut o stea”, aceasta fiind o superstiţie populară, care sugerează moartea unui om.

Deznodământul

Deznodământul lipseşte, finalul baladei dând naştere la interpretări diferite şi contradictorii privind atitudinea ciobanului moldovean în faţa morţii. Unii critici consideră că ciobanul este pasiv şi resemnat în faţa morţii, fără să se revolte sau să aibă o reacţie de salvare. Alţii interpretează această atitudine ca pe o jertfă pentru demnitatea umană. Posibila moarte - „şi de-a fi să mor” - este imaginată de tânărul cioban ca o nuntă fabuloasă, ce ar putea semnifica o formă de integrare a vieţii în circuitul existenţial (viaţă-moarte-viaţă) al cosmosului.

O altă interpretare este aceea că moartea ar putea fi un alt mod de continuare a vieţii prin contopirea cu natura veşnică, deoarece el doreşte să fie îngropat în mijlocul „stânii”, unde „oile s-or strânge / Pe mine m-or plânge” şi se însoţeşte în această călătorie (nuntă) a lui cu „Brazi şi păltinaşi, / Preoţi munţii mari, / Paseri, lăutari, / Parcele mii / Şi stele făclii”.

Motivele populare

Motivele populare care compun mitul transhumantei (mioritic) în balada Mioriţa sunt, în viziunea generală a exegeţilor (critici literari), în număr de şase:

Motivul transhumanţei

Motivul transhumanţei este ilustrat de spaţiul ondulatoriu - „vin în cale / Se cobor la vale”- al transmutării oilor de la munte la şes şi invers, în funcţie de anotimp, de cifra mitică „trei” şi de ciobanii care îşi însoţesc turmele, evidenţiind ancestrala (străvechea) îndeletnicire a românilor, simbolizaţi prin cele trei mari provincii: Moldova, Ardealul şi Muntenia.

Motivul complotului

Motivul complotului este ilustrat prin antiteza dintre cadrul natural feeric, senin - „picior de plai”, „gură de rai” - şi invidia, meschinăria ciobanilor care pun la cale crima - „ca să mi-l omoare”.

Motivul mioarei năzdrăvane

Motivul mioarei năzdrăvane este dat de un element fabulos, personificarea oiţei care, neliniştită şi înfricoşată de cele auzite, îşi previne stăpânul, simbolizând sugestiv perfecta armonie dintre om şi natură, dintre cioban şi animalele pe care le îngrijeşte cu dragoste - „Ori eşti bolnăvioară, / Drăguţă mioară”.

Motivul testamentului

Motivul testamentului diminuează epicul baladei şi creează un dramatism liric ce se amplifică prin seninătatea ciobanului atunci când primeşte vestea complotului, înţelepciunea lui este înţelepciunea mitică a poporului român, aceea de a înţelege profundele resorturi ale alcătuirii universului, în care omul se reintegrează prin moarte. Tragismul este impresionant prin reacţia celor dragi, care, după moartea ciobanului l-or „plânge / Cu lacrimi de sânge [...] Cine-au cunoscut / Cine mi-au văzut / Mândru ciobănel”.

Motivul alegoriei moarte-nuntă

Motivul alegoriei moarte-nuntă are o puternică încărcătură lirică, prin câteva semnificaţii profund mitologice şi filozofice. Între obiceiurile populare se înscrie şi acela că morţilor tineri necăsătoriţi li se organizează înmormântarea ca un ritual de nuntă - „Să le spui curat / Că m-am însurat”, iar ideea filozofică a contopirii nefiinţei cu fiinţa naturii veşnice - „Cu-o mândră crăiasă / A lumei mireasă”- este exprimată prin enumerarea elementelor esenţiale ale teluricului şi cosmicului, metaforizate sau personificate: soarele, luna, brazii, paltinii, munţii, paserile: „Soarele şi luna / Mi-au ţinut cununa; / Brazi şi păltinaşi / I-am avut nuntaşi; / Preoţi, munţii mari, / Paseri, lăutari, / Păsărele mii / Şi stele făclii!”.

Motivul măicuţei bătrâne

Motivul măicuţei bătrâne este construit prin protestul mamei pentru moartea prematură şi nedreaptă a fiului ei. Cele două portrete, al măicuţei bătrâne şi al ciobănaşului - portret realizat ca un bocet - amplifică dramatismul prin individualizarea suferinţei, redate prin diminutivele mângâietoare prin dativul etic şt prin gerunziu care sugerează o durere chinuitoare pentru pierderea celui drag: „Din ochi lăcrimând, / Pe câmp alergând, / Pe toţi întrebând / Şi la toţi zicând / Cine-au cunoscut, / Cine mi-au văzut / Mândru ciobănel / Tras printr-un inel? / Feţişoara lui, / Spuma laptelui; / Musteţioara lui, / Spicul grâului; / Perişorul lui, / Pana corbului; / Ochişorii lui, / Mura câmpului!...”.

Considerată de Mihail Sadoveanu „drept cea mai nobilă manifestare poetică a neamului nostru”, Mioriţa concentrează profunda spiritualitate românească şi constituie sursă de inspiraţie pentru mari scriitori ai literaturii noastre: Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, Lucian Blaga, Nichita Stănescu şi Mircea Eliade.

Limbajul artistic

Limbajul artistic ilustrează profunda sensibilitate a românului „născut poet”, prin varietatea figurilor de stil: metafore - „picior de plai”, „gură de rai”, „lacrimi de sânge”-, epitete oi „mândre şi cornute”, „negru zăvoi”, „mioriţă laie, bucălaie”-, personificări - „soarele şi luna / mi-au ţinut cununa”, „preoţi, munţii mari”, „paseri, lăutari”-, diminutive populare - „ciobănel”, „mioriţă”, „bolnăvioară”, „fluieraş”, „măicuţă”, „feţişoara”, „musteţioară”, „perişor”, cuvinte populare cu iz arhaic - „ortoman”, „plăviţă”, „bârsană”, „strungă”-, precum şi formele populare ale viitorului verbelor - „de-o fi”, „s-ar strânge”, „dacă-i întâlni”.

Mihai Eminescu îl vizualizează pe ciobanul mioritic ca pe „un păstor rătăcit pe Carpaţi, petrecând lungile nopţi înstelate în mijlocul turmelor sale, neavând altă petrecere decât, din timp în timp, lătratul câinilor săi sau strigătul plângător al oilor sale”.

Prozodia

Prozodia este reprezentată de ritmul trohaic, rima împerecheată şi măsura de 7-8 silabe, care conferă versului o tonalitate melancolică, muzicalitate gravă şi sensibilitate emoţională.

Considerată de Mihail Sadoveanu „drept cea mai nobilă manifestare poetică a neamului nostru”, Mioriţa concentrează profunda spiritualitate românească şi dă naştere marilor creatori ai literaturii noastre: Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, Lucian Blaga, Nichita Stănescu şi Mircea Eliade.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …