Mineritul în Transilvania în secolul al XVIII-lea

Încă din primii ani ai stăpânirii austriece asupra Transilvaniei, Curtea de la Viena a luat o serie de măsuri menite să contribuie la dezvoltarea mineritului. Preocuparea de căpetenie a autorităţilor a constituit-o la început extragerea mercurului şi a aurului, fiindcă aceste ramuri miniere aduceau venituri însemnate fără să pretindă investiţii costisitoare. A fost reluată exploatarea minelor de aur şi de argint din regiunea Baia Mare şi Baia Sprie, precum şi a celor de plumb şi argint de la Rodna.

Sarea se exploata la Dej, Turda, Cojocna, Ocna Sibiului şi în alte părţi. Mai târziu s-a dat o importanţă sporită minereului de fier, care se exploata mai ales la Ghelar şi Rimetea, dar şi în alte locuri. Dar cea mai completă organizare minieră o găsim în Banat, unde exploatarea subsolului a constituit încă de la început un monopol de stat. Austriecii au înfiinţat aici patru oficii montanistice (processus metallici) - Oraviţa, Dognecea, Moldova şi Sasca - cu sarcina de a promova extragerea metalelor, şi îndeosebi a plumbului, aramei şi a fierului.

Mineritul din principatul Transilvaniei se va dezvolta însă mai ales în jumătatea a doua a secolului al XVIII-lea, după ce austriecii vor pierde bogatele zăcăminte miniere din Silezia. În scopul sporirii producţiei, statul va încuraja trecerea de la exploatarea în gropi la mineritul în adâncime. Statul însuşi va investi sume importante în mineritul de pe domeniile Zlatnei şi Băii de Arieş, unde se vor construi mai multe cuptoare de topit minereu, ceea ce a dus la o creştere rapidă a producţiei, mai ales a celei de aur. Fiscul a realizat în 1761 un venit de 152.291 de florini de pe urma mineritului din Transilvania, iar minele din Banat au adus în aceeaşi vreme 132.758 de florini.

În vederea sporirii producţiei va fi cointeresat şi capitalul particular, căruia i se vor concesiona multe dintre minele statului, îndeosebi cele mai slab productive. Ca urmare, capitalul austriac şi, într-o măsură mai redusă, chiar şi cel local încep să joace un rol în economia Transilvaniei, organizându-se sub forma asociaţiilor miniere, precursoare ale societăţilor pe acţiuni.

Dar măsurile autorităţilor în vederea creşterii productivităţii minelor nu s-au oprit aici. În diferite locuri au fost organizate exploatări miniere care trebuiau să servească de model minelor din împrejurimi, stabilindu-se totodată un control temeinic asupra tuturor întreprinderilor, ceea ce a dus la creşterea încasărilor fiscului. În 1772, de exemplu, venitul net a trecut de 200.000 florini.

Cum introducerea unei tehnici mai înaintate nu era posibilă în condiţiile muncii iobăgeşti, se va apela tot mai mult la lucrători salariaţi, unii aduşi chiar din străinătate. S-au înfiinţat, de asemenea, şcoli speciale montanistice, cum au fost cele de la Oraviţa şi Zlatna, care aveau sarcina de a pregăti specialişti în domeniul mineritului. Nu s-a renunţat însă la robotă, dar s-a limitat întrebuinţai ea ei la muncile auxiliare, care nu pretindeau o calificare deosebită. Forţa de muncă liberă se recruta din rândurile ţărănimii lipsite de pământ, îndeosebi ale jelerilor şi ale locuitorilor de la munte, care nu-şi puteau agonisi cele necesare traiului numai din agricultura exercitată pe suprafeţe reduse şi slab roditoare.

În felul acesta importanţa muncii salariate în minerit creşte permanent, ea ajungând preponderentă în jumătatea a doua a secolului al XVIII-lea. Documentele înregistrează în 1771 la exploatările de la Săcărâmb 809 mineri salariaţi, iar la cele de la Baia Sprie aproape 1.000. Pe domeniul Zlatnei erau angajaţi în 1782 nu mai puţin de 2.013 lucrători salariaţi, care munceau în 36 de întreprinderi miniere, iar la Dognecea lucrau în 1760 un număr de 411 mineri de condiţie liberă. Din cele expuse se poate trage concluzia că în sectorul mineritului se constată limpede elementele capitaliste, care iau dezvoltare tot mai mare începând de pe la mijlocul secolului al XVIII-lea.

Minerii obligaţi să lucreze în condiţii de robotă nu dispuneau de mijloace suficiente pentru a putea asigura familiilor lor cele necesare traiului. Statul şi societăţile particulare pornind de la această situaţie, vor introduce munca în acord, ceea ce va contribui, pe de o parte, la o simţitoare creştere a productivităţii muncii, iar pe de altă parte, la sporirea veniturilor exploatărilor miniere şi la o mai intensă exploatare a muncii oamenilor.

Munca în mine era deosebit de periculoasă, deoarece proprietarii nu luau toate măsurile necesare pentru a asigura securitatea lucrătorilor. Galeriile erau insuficient armate, ameninţând permanent cu prăbuşirea, iar gazele emanate puneau şi ele în pericol viaţa minerilor. Serviciul medical era slab organizat, iar în cele mai multe locuri lipsea cu desăvârşire. Informaţiile contemporane amintesc deseori de răspândirea tot mai mare a bolilor profesionale, precum şi de numeroasele accidente de muncă. În unele mine, de pildă la Săcărâmb şi Baia Sprie, se folosea pe scară largă munca copiilor.

Check Also

Ecoul Războiului de Independenţă în Transilvania

Războiul de Independenţă purtat de România în 1877-1878 a avut un puternic ecou în Transilvania, …

Clasele şi păturile sociale din Transilvania în perioada 1849-1867

Ţărănimea Procesul de diferenţiere a ţărănimii, început încă înainte de evoluţia din 1848, s-a accentuat …

Industria în Transilvania (1822-1847)

În deceniile premergătoare revoluţiei burgheze, chiar şi unii stăpâni de moşie care urmăreau lărgirea pieţei …

Adâncirea crizei feudale în Transilvania. Încercări de reforme (1822-1847)

În deceniul al treilea din secolul al XIX-lea, Imperiul habsburgic continuă să rămână sub raportul …

Consolidarea voievodatului Transilvaniei şi lupta antiotomană a ţărilor române sub conducerea lui Iancu de Hunedoara (1441-1456)

În prima jumătate a veacului al XV-lea, primejdia cotropirii otomane a început să ameninţe direct …