Mijloacele culturale şi economice ale modernizării României în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea

Cultura a fost un alt aspect de seamă al modernizării României. Literaţi, artişti, oameni de ştiinţă au deschis drumuri noi şi au înfiinţat instituţiile culturale fundamentale pentru un stat modern. Ei au cultivat valorile artistice şi ştiinţifice care au sincronizat şi integrat România în lumea civilizată.

Academia Română

Înfiinţată ca „Societatea literară română” (1866), ulterior Societatea Academică Română, Academia Română primeşte această titulatură în anul 1879. Ea avea trei secţii: literatură, istorie, ştiinţe. Din iniţiativa unor oameni de cultură din toate provinciile locuite de români se forma, în 1866, o societate literară care avea ca scop iniţial stabilirea ortografiei, gramaticii şi editarea dicţionarului limbii române. Treptat, s-au alăturat nu numai filologi şi istorici, ci şi personalităţi din domeniul economiei, medicinei, ştiinţelor naturale etc. Din 1879, scopul principal al Academiei Române a fost promovarea „culturii, limbii şi istoriei naţionale, a literelor, ştiinţelor şi artelor frumoase”.

Din acest for au făcut parte importanţi oameni de cultură:

Literatură: Bogdan-Petriceicu Hasdeu, Titu Maiorescu, Vasile Alecsandri, August Treboniu Laurian, Ioan Slavici, George Coşbuc, Barbu Ştefănescu Delavrancea etc.

Istorie: Mihail Kogălniceanu, Nicolae Iorga, George Bariţiu, A.D. Xenopol, Dimitrie Onciul, Vasile Pârvan, Alexandru Odobescu etc.

Ştiinţe: economiştii P.S. Aurelian şi Ion Ghica, medicii Nicolae Kretzulescu, Victor Babeş, Ion Cantacuzino, matematicienii Spiru Haret, Dimitrie Pompei, Gheorghe Ţiţeica, chimiştii Nicolae Teclu, Petru Poni, agronomul Ion Ionescu de la Brad, fizicianul Emil Bacaloglu, inginerul Anghel Saligny, geograful Simion Mehedinţi, biologul Emil Racoviţă, biologul Grigore Antipa, botanistul Dimitrie Brândză.

Academia a rămas până astăzi cea mai importantă instituţie de cultură a României.

Învăţământul

Legea din 1864 fixase cadrul organizatoric şi de dezvoltare pentru învăţământul primar, secundar şi universitar. Populaţia şcolară era în creştere, deşi analfabetismul continua să fie o problemă pentru România. Dezvoltarea învăţământului a mai făcut un pas în 1893, când a fost votat proiectul de lege propus de Take Ionescu. Acest proiect reorganiza învăţământul primar şi îi dădea un caracter practic. Câţiva ani mai târziu, Petru Poni înfiinţa primele grădiniţe în mediul rural şi se preocupa de îmbunătăţirea programelor şcolilor care pregăteau viitorii învăţători.

Cel mai important rol în modernizarea învăţământului românesc de toate gradele l-a avut pedagogul, matematicianul şi astronomul Spiru Haret. El a iniţiat culturalizarea şi alfabetizarea în mediul rural şi a organizat programe speciale de pregătire a învăţătorilor. După înfiinţarea universităţilor din Iaşi şi Bucureşti, au fost organizate şi alte noi instituţii de învăţământ superior: Facultatea de Medicină, Şcoala de Arte Frumoase, Şcoala Superioară de Poduri şi Şosele etc.

În această perioadă au apărut primele organizaţii ale corpului didactic, publicaţii consacrate şcolii şi problemelor pedagogice, primele asociaţii studenţeşti. În Transilvania, limba română era admisă ca limbă de predare în învăţământul primar şi confesional, însă în timpul regimului dualist, limba maghiară a devenit obligatorie pentru predarea tuturor obiectelor de studiu.

La nivel superior exista o catedră de limba română la universităţile din Budapesta şi Cluj, care beneficiau de subvenţii din partea bisericilor româneşti şi a fundaţiilor particulare pentru studenţii români. Nici în Bucovina sau Basarabia învăţământul românesc nu a avut sprijin din partea statului, iar limba de predare era germana sau rusa. La Universitatea din Cernăuţi s-a înfiinţat totuşi o catedră de limba şi literatura română. În 1912, istoricul Ion Nistor a iniţiat o conferinţă de istoria românilor.

Au fost deschise colecţii şi muzee care au păstrat şi valorificat cele mai importante creaţii culturale. La începutul secolului al XX-lea, au fost înfiinţate Muzeul Naţional de Artă Veche Românească, Grădina Botanică din Bucureşti, Muzeul de Ştiinţe ale Naturii, Filarmonica şi Opera. Regele Carol I şi regina Elisabeta - Carmen Sylva, ca poetă - au sprijinit şi stimulat material talentele deosebite şi realizările artistice şi ştiinţifice de valoare, au patronat manifestările culturale ale epocii.

Statul, agent al modernizării

Cucerirea independenţei de stat a deschis perspective de dezvoltare a economiei româneşti: crearea unui sistem bancar, tratate şi acorduri comerciale, extinderea rapidă a căilor ferate, modernizarea transporturilor şi a industriei etc. Industria a fost lipsită de capital autohton, de cadre tehnice bine calificate, de maşini şi materii prime. În consecinţă, politicieni, economişti, oameni de cultură au susţinut că încurajarea industriei naţionale se putea realiza printr-un program de măsuri protecţioniste. Cadrul legislativ a vizat mai ales dezvoltarea principalelor ramuri industriale: industria alimentară, forestieră, petrolieră şi metalurgică.

Legea generală a tarifelor din 1886 iniţia protecţionismul, aplicând unele taxe de import la produse care concurau cu produsele industriei naţionale. În 1887 a fost adoptată legea de încurajare a industriei, conform căreia o întreprindere cu un capital de 50.000 lei şi având cel puţin 25 de lucrători primea din partea statului scutiri de impozite şi de taxe vamale la importul de maşini, reduceri de taxe în transportul feroviar şi teren în folosinţă gratuită pentru amplasarea clădirii.

Până în anul 1914, agricultura a rămas cea mai importantă ramură economică. Principalul progres în agricultură a fost creşterea suprafeţelor cultivate mai ales cu cereale. Marea proprietate reprezenta în jurul anului 1900 aproximativ 50% din suprafaţa arabilă a ţării. În acelaşi timp, aproape 80% din totalul ţărănimii nu poseda pământ suficient. După anul 1900, agricultura a fost înzestrată cu maşini şi utilaje, care nu au determinat însă o creştere însemnată a productivităţii. La baza relaţiilor agrare au rămas învoielile agricole. Sistemul arenzilor în muncă şi produse şi munca la tarla au complicat situaţia ţăranilor.

Progresele în domeniul industriei şi accesul la piaţa internaţională au fost posibile şi datorită modernizării mijloacelor de transport şi de comunicaţii. Mecanizarea comunicaţiilor, utilizarea telegrafului şi telefonului au favorizat tranzacţiile, iar extinderea reţelei feroviare şi a şoselelor a influenţat creşterea volumului transporturilor. Finanţele publice şi creditul au constituit un alt sector în care statul a intervenit activ în scopul dezvoltării relaţiilor capitaliste.

Societăţi şi asociaţii culturale înfiinţate după 1859

  • 1861: Astra - Sibiu;
  • 1863: Societatea „Junimea” - Iaşi;
  • 1865: Societatea culturală „Ateneul Român” - Bucureşti;
  • 1868: Societatea Filarmonică Română - Bucureşti;
  • 1870: Societatea pentru fond de teatru român - Deva;
  • 1908: Universitatea populară „Nicolae Iorga” - Vălenii de Munte;
  • 1909: Societatea Scriitorilor Români din Bucureşti.

Presa

În România a fost favorizată de răspândirea tipografiilor, de tradiţia gazetărească şi de înfiinţarea asociaţiilor gazetăreşti. Au apărut numeroase publicaţii periodice, mari cotidiane, reviste de specialitate, pe anumite domenii, ziare ale partidelor politice:

  • 1857: „Românul” - C.A. Rosetti;
  • 1878: „Timpul” - Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, Ioan Slavici;
  • 1884: „Universul” - Luigi Cazzavillan;
  • 1885: „Epoca” - Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Eugen Lovinescu;
  • 1888: „Adevărul” - Alecu Beldiman, Constantin Mille;
  • 1902: „Luceafărul” - Octavian Goga (Budapesta).

Check Also

Bazele economice şi creşterea prosperităţii

Fundamentele creşterii economiilor occidentale În 1945, ponderea Statelor Unite în producţia industrială a lumii capitaliste …

Cristalizarea relaţiilor feudale pe teritoriul României în prima jumătate a secolului al XIII-lea

Învingând piedicile dinlăuntru şi dinafară, societatea românească se dezvoltă lent, dar neîncetat, atât din punct …

Monarhia, centru de putere în România

Ferdinand I – un monarh constituţional În perioada interbelică, la fel ca în timpul lui …

Minorităţile naţionale în România secolului XX

După constituirea României Mari, pe teritoriul ei alături de populaţia românească majoritară, trăia o mai …

Evoluţia societăţii pe teritoriul României în secolele XI-XII

Pecenegii şi cumanii pe teritoriul României Aşezarea pecenegilor Dezvoltarea firească a societăţii româneşti în toate …