Mihai Berza

Mihai I. Berza (23 august 1907, Tecuci, judeţul Galaţi - 5 octombrie 1978, Bucureşti) - istoric literar, medievist şi academician. Este fiul Ecaterinei (născută Muşte) şi al lui Theodor Berza, moşier, licenţiat în drept. Berza a urmat Facultatea de Istorie a Universităţii din Iaşi, unde Ilie Minea şi George Brătianu i-au fost mentori. De asemenea, a audiat cursuri la Ecole Pratique des Hautes Etudes din Paris.

Debutează cu studiul Matei al Mirelor şi Cronica cantacuzinească, în „Cercetări istorice” (1928). Îşi ia doctoratul în istorie cu teza Amalfi preducale. Are o activitate deosebit de bogată: secretar al Şcolii Române din Roma, profesor universitar (Şcoala de Arhivistică şi Facultatea de Istorie din Bucureşti, College de France), cercetător, şef de secţie, subdirector, director (Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, Institutul de Studii Sud-Est Europene), redactor-şef la „Revue des etudes sud-est europeennes”, membru al comitetului de redacţie la „Revue roumaine d’histoire”, „Studii şi cercetări de istoria artelor” etc. A fost membru corespondent al Academiei Române şi membru titular al Academiei Sârbe de Ştiinţe şi Arte.

În Studiu introductiv la volumul Pentru o istorie a vechii culturi româneşti (1985), Andrei Pippidi reproduce proiectele de sumare stabilite de însuşi Berza pentru nu mai puţin de cinci tomuri: A. Miscellanea de istorie românească (I. Istorie politică şi socială; II. Istoriografie şi istorie culturală; III. Artă medievală); B. Miscellanea de istorie universală (I. Istorie şi cultură în Sud-Estul Europei; II. Istorie şi cultură în Europa de Apus). Din păcate, aceste proiecte nu s-au realizat.

Berza face parte dintre acei specialişti români care nu şi-au mărginit cercetările doar la trecutul ţării noastre, ci şi-au extins investigaţiile şi asupra Europei apusene. Studiază istoria şi cultura oraşului italian Amalfi pentru a înţelege problemele esenţiale ale oraşelor mediteraneene la începutul Evului Mediu. Împreună cu alţi istorici ai culturii, contribuie la elaborarea proiectului unei noi istorii a Europei medievale, cea dintâi lucrare colectivă de istorie universală (şi istorie a culturii) concepută în ţara noastră, proiect pe care l-a zădărnicit izbucnirea celui de-al doilea război mondial.

În domeniul culturii vechi româneşti, cercetările lui Berza se întind pe un registru larg, de la expunerile de sinteză în context sud-est european până la investigaţiile de amănunt, precum cea referitoare la Matei al Mirelor. Acordă o egală atenţie personalităţilor marcante (Neagoe Basarab, Ion Neculce, Dimitrie Cantemir), ca şi indiciilor referitoare la mentalităţile colective (viziunea despre om şi lume la cronicarii români, imaginea Imperiului Otoman în letopiseţele din Moldova în secolele XV-XVII, conştiinţa unităţii de neam în istoriografia medievală, ideea romanităţii). Umanismului sud-est european i se indică legăturile fireşti cu restul continentului, iar ritmurile contactelor culturale dintre români şi Italia sau Insulele Ioniene sunt surprinse în veritabile microsinteze.

Atent la valorile culturii româneşti îmbrăcate acum câteva secole în haina slavonă, Berza se dovedeşte un tot atât de bun cunoscător al înaintaşilor mai apropiaţi din secolul al XIX-lea, precum Eudoxiu Hurmuzachi şi familia sa, ori al activităţii de precursor al istoriei ideilor şi mentalităţilor desfăşurate de Nicolae Iorga.

Lucrări de referinţă

  • Amalfi Preducale (596-957), 1938;
  • Za Mer Noire a la fin du Moyen Age, în Balcania, 1941;
  • Der Kreuzzug gegen die Turkenein europaisches Problem, 1942;
  • Ştiinţă şi metodă istorică în gândirea lui Nicolae Iorga, 1946;
  • Haraciul Moldovei şi Ţării Româneşti în secolele XV-XIX, 1957;
  • Variaţiile exploatării Ţării Româneşti de către Poarta otomană în secolele XVI-XVII, în Studii, 1958;
  • Mănăstirea Suceviţa, în colaborare, Bucureşti, 1958;
  • Istoriei României, vol. II-III, autor şi redactor responsabil adjunct, Bucureşti, 1962-1964;
  • Curtea moldovenească în timpul lui Ştefan cel Mare. Culegere de studii, Bucureşti, 1964;
  • N. Iorga, Pagini alese, antologie şi studiu introductiv de..., Bucureşti, 1965;
  • Repertoriul monumentelor şi obiectelor de artă în timpul lui Ştefan cel Mare, Bucureşti, 1968;
  • Les grandes etapes de l’histoire de Sud-Est europeen, în Tradition et innovation dans la culture des pays du Sud-Est europeen, Bucureşti, 1969;
  • Turcs, Empire ottoman et relations roumano-turques dans l’historiographie moldave des XV-e-XVII-e siecles, 1972;
  • Activitatea istoriografică a lui D. Cantemir, în 300 de ani de la naşterea lui D. Cantemir, Bucureşti, 1974;
  • Les etudes du Sud-Est europeen, leur role et leur place dans l’ensemble des sciences humaine, 1975.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …