Mediile culturale româneşti în perioada interbelică

O politică de unificare în domeniul culturii

Principiile şi temeliile pe care s-a înălţat România Mare au asigurat progresul continuu al tuturor domeniilor, inclusiv al culturii. Dar unificarea teritoriilor la sfârşitul primului război mondial a reprezentat doar începutul unui proces de unificare generală şi de consolidare naţională. În vederea asimilării noilor provincii cu numeroasele lor populaţii minoritare, guvernul român a iniţiat strategii culturale şi educaţionale.

Statul român a fost obligat să stimuleze formarea elitelor de origine etnică românească pentru a putea înlocui elitele regimurilor ungar, austriac şi rusesc. Sistemul de învăţământ a reprezentat principalul instrument în vederea realizării acestui obiectiv. În acest context, este explicabil de ce în România interbelică a avut loc o „explozie şcolară” şi de ce a fost repartizată educaţiei o parte însemnată din buget. Evoluţia culturală din România s-a datorat eforturilor statului de a ridica nivelul de instrucţie al românilor, în vederea apropierii sale de nivelul minorităţilor naţionale şi de standardele europene.

Ofensiva culturală

Constantin Angelescu, ministru al educaţiei în guvernările liberale, a declanşat o adevărată „ofensiva culturală” pentru realizarea programului de unificare naţională prin intermediul şcolii. Ca şi Spiru Haret, a observat că obligativitatea învăţământului primar era departe de a lichida analfabetismul şi că un mare număr de copii nu mergeau la şcoală.

„Ofensiva culturală” a avut în vedere construcţia sau renovarea şcolilor. În patru ani, din 1922 până în 1926, s-au construit 4.007 şcoli primare noi, au fost cumpărate localuri pentru 268 şi la alte 889 s-au făcut reparaţii capitale. Programul lui Angelescu a urmărit şi extinderea şi democratizarea procesului de învăţământ, cât şi unificarea celor patru sisteme de învăţământ moştenite de la structurile politice antebelice.

Centralizarea administrativă a fost urmată de o întreagă legislaţie (1924, 1925 şi 1928) care a vizat învăţământul primar, secundar şi particular. Scopul principal a fost crearea unui sistem de învăţământ unic, uniform şi centralizat. Cele trei legi erau efectul schimbărilor politice din 1918 asupra învăţământului. Obiectivul lor principal, care era lichidarea diferenţelor dintre cele patru sisteme de învăţământ din teritoriile româneşti, a fost astfel atins.

Rezultatele nu au întârziat să se arate. În anul şcolar 1936/1937, în şcolile primare ale statului învăţau peste 2.300.000 copii, în cele particulare, peste 141.000 copii. Comparativ cu anul 1919, numărul elevilor a crescut de 4 ori, al corpului didactic de peste 5 ori, al şcolilor de circa 4 ori. Luând în calcul procentul mediu de creştere a ştiutorilor de carte, se desprinde concluzia că în 1939/1940 numărul acestora ajunsese la circa 80%. Acest procent era mai mare decât al multor state europene: Portugalia - 34,8%, Grecia - 56,7% şi Spania - 57%.

Învăţământul liceal din România era recunoscut ca unul dintre cele mai bune pe plan european. Învăţământul teoretic s-a dezvoltat în paralel cu cel practic (licee agricole, industriale, comerciale, sanitare, şcoli de artă şi meserii).

Formarea elitelor

În cadrul sistemului de învăţământ, universităţile ţării aveau o contribuţie deosebită în formarea elitelor. Aici erau pregătiţi viitorii educatori, funcţionari, avocaţi, ingineri, medici, universitari şi jurnalişti. Învăţământul superior s-a extins şi s-a diversificat în perioada interbelică. Numărul de studenţi a crescut de 4,32 ori în perioada 1914-1930. Aproximativ două treimi din numărul studenţilor erau concentrate în Bucureşti şi mai ales la Universitate. În privinţa disciplinelor, cei mai mulţi alegeau dreptul.

În afară de învăţământ şi alte instituţii aparţinând sau nu statului au contribuit la acest obiectiv. Intelectualii preocupaţi de viitoarea dezvoltare a ţării formau două grupări: europeniştii şi tradiţionaliştii. Ambele grupări au reinterpretat locul României în Europa în lumina propriei lor experienţe şi a speranţelor lor în noul secol.

Check Also

Cultura „amforelor sferice”

Descoperirile făcute între 1955-1958 în Moldova, ca cele de la Piatra Neamţ, Dolheştii Mari (lângă …

Cultura cu ceramică decorată prin împunsături succesive

Cultura cu ceramică decorată prin împunsături succesive este cunoscută în Transilvania din numeroase locuri, mai …

Cultura în ţările române în a doua jumătate a secolului al XVI-lea

Însemnatele prefaceri prin care au trecut ţările române în a doua jumătate a secolului al …

Limba slavă – limbă a culturii feudale româneşti

Strâns legată de începuturile organizării bisericeşti sub egida taratului bulgar este şi introducerea limbii slave …

Cultura ceramicii liniare

Tot dintre culturile vechi neolitice identificate pe teritoriul României, aproape exclusiv în urma cercetărilor intense …