Măsurile comitetului de oblăduire al mişcării revoluţionare din 1821

Era evident că Obşteasca Adunare a clerului şi boierilor şi Comitetul de oblăduire, prin încetineala măsurilor de represiune, prin negocierile cu turcii şi prin parlamentările cu Tudor, nu căutau decât să câştige timp în vederea sosirii lui Alexandru Ipsilanti şi a oştilor ruse”şi să aducă răscoala din Oltenia „la un punct ireparabil”. Tudor însuşi, în loc să-şi continue drumul triumfal spre Bucureşti, s-a oprit de la 4 până la 28 februarie 1821 la Ţânţăreni, în faţa taberei guvernamentale de la Coţofeni, cu care avea conciliabule zilnice, mai ales după sosirea lui Iordache în Oltenia. Aici ar fi fost Tudor informat, prin Sava şi Iordache, de sosirea lui Ipsilanti la Iaşi.

Nici N. Văcărescu, trimis în Oltenia să amintească locuitorilor „cu binişorul sfântă datorie a supunerii”, nici C. Samurcaş, care l-a înlocuit cu misiunea de a potoli tulburarea, n-au făcut decât să-i treacă lui Tudor trupe şi bani. După sosirea sa în Oltenia, Samurcaş, „unul din membrii cei mai însemnaţi ai Eteriei greceşti”, a cerut Comitetului de oblăduire să-i trimită 172.000 de taleri „pentru a prinde sau omorî pe Tudor” Banii i-au fost trimişi în urma intervenţiei lui Pini. La Bucureşti, lumea era convinsă că banii ceruţi de Samurcaş aveau să-i servească lui Tudor pentru a pregăti unirea trupelor sale cu cele ale eteriştilor care veneau din Moldova. Într-adevăr, din suma primită de la Bucureşti, Samurcaş i-a trimis lui Tudor, prin Hagi Prodan, 90.000 de taleri.

Nici caimacamii noului domn, Costache Negri şi Şt. Vogoride, sosiţi la Bucureşti la 23 februarie, deşi erau împuterniciţi să apeleze la trupele turceşti, n-au făcut nimic pentru a restabili ordinea. Ei s-au justificat spunând că aşteaptă hotărârea boierilor. În realitate şi ei erau eterişti, ca şi noul domn, Scarlat Callimachi. Când află de sosirea lui Ipsilanti la Iaşi, Tudor părăsi tabăra de la Ţânţăreni şi coborî încet spre Slatina. El îşi potrivea înaintarea după a lui Ipsilanti, pe care îl anunţase de pornirea acţiunii sale şi cu care era în corespondenţă.

La 4 martie, Tudor ajunse cu Adunarea sa, care se compunea din 6.000 de pedeştri şi 2.000 de arnăuţi călări, la Slatina, unde luă o serie de măsuri militare. Ioan Solomon fu trimis înapoi la Craiova pentru ca, împreună cu trupele ce i se vor pune la dispoziţie, să împiedice intrarea turcilor în Oltenia. Iordache şi Farmache au fost trimişi pe sub munţi pentru a tăia drumurile ce duceau în Transilvania şi a împiedica pe boieri să fugă din Bucureşti şi pentru a-l întâmpina pe Ipsilanti la Focşani.

Exodul boierilor începuse la 28 februarie / 12 martie, cu Grigore Brâncoveanu, Grigore Ghica şi Barbu Văcărescu, logofătul Ştefan Bellu şi vistierul Ioan Manu, care au apucat precipitat drumul Braşovului, unde au ajuns la 9 martie, urmaţi îndeaproape de vornicii Gr. şi Iordache Filipescu, Const. Samurcaş, Alecu Ghica şi hatmanul Nicolae Mavru. Fuga boierilor n-a fost provocată numai de teama faţă de Tudor, ci şi de un eveniment care răsturna toate calculele pe care îşi întemeiaseră acţiunea lor şi adeziunea la Eterie: dezavuarea mişcării lui Tudor de către împăraţii Rusiei şi Austriei, întruniţi în Congres la Laibach, împreună cu regele Prusiei.

La 10 martie, Tudor a pornit spre Bucureşti cu grosul armatei sale, străbătând 25 km pe zi, ceea ce constituie o dovadă excelentă de disciplină şi organizare militară, iar la 16 martie a ajuns la Bolintin Vale. Tudor informase printr-un curier special cabinetele rus şi austriac de acţiunea sa şi avu îndrăzneala să ceară sprijinul şi intervenţia celor doi împăraţi”. Ţarul răspunse prin depeşa contelui Capodistria, din 7 martie, care sosi la Constantinopol la 24 martie şi prin care autoriza pe Pini să declare că „puterile aliate erau hotărâte să se împotrivească la progresele răului în măsura mijloacelor lor respective” şi că „locotenentul Vladimirescu e degradat din calitatea de cavaler al unuia din ordinele ruse şi nu mai posedă nici un titlu la protecţia majestăţii sale imperiale”.

Ţarul reproba tot ce s-a întâmplat în Ţara Românească, se declara hotărât să-şi unească forţele cu cele ale aliaţilor săi pentru a combate revoluţia, dacă ar cuprinde principatele, şi autoriza cârmuirea Ţării Româneşti să ceară intervenţia trupelor turceşti. Grigore Brâncoveanu a aflat desigur, ca şi Alexandru Ipsilanti, înainte de sosirea depeşei oficiale a lui Capodistria despre dezavuarea ţarului, şi de aceea a fugit la Braşov atât de precipitat, încât a uitat să-şi ia şi actele de proprietate asupra moşiei de la Sâmbăta (Făgăraş), de care avea să aibă aşa de mare trebuinţă în timpul refugiului. Fuga lui a produs panică şi a determinat emigraţia generală a clasei stăpânitoare.

Tudor a luat oficial cunoştinţă de dezavuarea ţarului la 18 sau 19 martie, după ce sosise cu corpul principal al Adunării sale la Bolintin, printr-un pitac al marelui vistier Al. Filipescu-Vulpe, însoţit de o notă a consulului rus Pini, care ameninţa cu publicarea dezavuării ţarului. Tudor răspunse că publicarea pe el nu-l supără. Evident, el considera dezavuarea ca o simplă stratagemă, impusă ţarului de necesitatea momentului. Intrarea lui Alexandru Ipsilanti în Moldova avea să risipească toate iluziile.

Check Also

Lichidarea mişcării revoluţionare din 1821. Moldova şi Ţara Românească între 1821-1828

Ocupaţia turcească în Principate Oştirile turceşti care au intrat în Moldova şi Ţara Românească la …

Critica izvoarelor şi istoriografiei despre Revoluţia din 1821

Analizând critic documentele – nu o dată contradictorii – de la 1821, precum şi istoriografia …

Poziţia lui Constantin Samurcaş în timpul Revoluţiei din 1821

Omul de încredere al lui Alexandru Pini era vornicul Constantin Samurcaş. Ilie Fotino îl numeşte …

Ecoul mişcării revoluţionare din 1821 din Oltenia printre românii din Transilvania

Mişcarea lui Tudor Vladimirescu a trezit printre românii din Transilvania un ecou atât de puternic, …

Craiova în timpul Revoluţiei de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu

Un eveniment de importanţă covârşitoare pentru istoria ţării se va petrece la începutul secolului al …