Marii cronicari despre Ştefan cel Mare

Cărturarii n-au ştiut să vorbească după cuviinţă despre faptele lui Ştefan cel Mare, căruia-i datorau însă putinţa de a scrie în ţara lor şi pe limba lor. În puţinul pe care l-au scris ei, cronicari ce înseamnă anii domnilor, scriitori bisericeşti, şi, târziu de tot, cântăreţi, se află foarte puţin despre marele voievod. Sufletele rătăceau aproape de pământ în vremuri de întuneric şi de neîncredere, în vremuri nerecunoscătoare şi obosite, şi scrisul nostru nu se putea ridica până la înălţimea lui.

Când pe vremea lui Vasile Lupu, vornicul Grigore Ureche prefăcu în româneşte spusa săracă a vechilor letopiseţe slavoneşti, el se pricepu numai să înnădească pe lângă dânsa unele din veştile ce se cuprindeau în povestirile bogate şi amănunţite ale trecutului altor neamuri. Despre locurile unde s-au dat luptele, despre cetăţile de Scaun, despre bisericile înălţate din porunca lui Ştefan aproape în fiecare oraş al Moldovei, el nu poate să spună nimic. Ce pune el în scris nu-l încălzeşte decât foarte rar şi foarte slab, şi cugetările lui sunt mai mult gânduri de morală bisericească.

Abia la sfârşit dă el drumul condeiului său greoi şi stângaci ca să spună că Ştefan - al cărui chip adevărat îl putem desluşi numai foarte neguros din zugrăveli de cărţi sfinte, care dau totdeauna oameni frumoşi cu ochii mari şi plete lungi bălane -, că Ştefan era „om nu mare de stat”, că era „mânios şi degeaba vărsa sânge nevinovat, trimiţând din căldura ospeţelor de-a dreptul la moarte fără nici o judecată, el, bunul judecător. Încolo, Ureche nu mai mărturiseşte despre eroul de la moartea căruia trecuseră ceva mai mult de o sută de ani decât că avea acea vitejie măiestrită şi îndărătnică pe care o vedem de altminterea şi din desfăşurarea războaielor lui.

Câţi au mai scris povestea trecutului moldovenesc s-au mulţumit să întregească după scriitorii străini, leşi şi unguri, izvorul bătrân al lui Ureche. Numai Ioan Neculce, înjghebând după alţi cincizeci şi mai bine de ani o istorie bătrânească a Moldovei, mergând până în zilele sale, culege câte ceva din gura poporului despre cel mai mare dintre vechii domni neatârnaţi şi mai lămureşte câte ceva şi din partea lui: precum despre darea Bugeacului de către Ştefan în mâna turcilor (ceea ce s-a întâmplat numai în 1538), despre paharul de iasp şi arcul cu vârtej ce le-a dat Mănăstirii Putna, unde au stat, în turnul de deasupra porţii, până la cazacii prădalnici de sub domnia lui Constantin Cantemir şi până la egumenul doritor de petreceri, care, la o benchetuială cu oamenii domneşti, a stricat la beţie minunea de pahar, „ce era în chipul marmurei albe şi a farfuriei”. Tot el se face a şti că regele Cazimir ar fi dat lui Tăutu cândva ţinutul pentru care Ştefan se lupta cu polonii.

Dimitrie Cantemir, marele învăţat de pe acest timp, nu înţelege şi nu iubeşte pe acela către care trebuiau să se îndrepte cu deosebire ochii unui domn moldovean ca dânsul, care dorea să înnoiască pentru ţara sa trecutul de linişte şi de mândrie. Istoricii din Ardeal, care se iviră în a doua jumătate a veacului, nu coborâră nici unul din ei asupra lui, mai ales dragostea ce o aveau pentru neamul românesc întreg, pe care voiau să-l înalţe strălucitor, curăţit de rugina trecătoare a clevetitorilor, în lumina preţuirii tuturora.

Poeţii de pe atunci erau deprinşi a scrie, după modele franţuzeşti, mai ales, mici flecarii sunătoare şi bine gătite, asupra iubirilor uşoare şi legăturilor puţin trainice şi adevărate dintre oameni. Trecutul nostru a fost mai totdeauna închis acestor cavaleri de iatac, mai lungi în bărbi decât în gânduri, şi unul dintre dânşii, Matei Milo, a cutezat - în nepriceperea şi uşurinţa lui - să apropie pe Alexandru-vodă Moruzi, un fanariot cu anul al turcilor, de măreaţa umbră argintie a lui Ştefan străbunul.

Check Also

Primele lupte ale lui Ştefan cel Mare cu polonii

Viaţa lui Ştefan cel Mare căpătă acum o întorsătură hotărâtoare. Odată cu sosirea bătrâneţilor, toate …

Moştenirea lui Ştefan cel Mare

Moştenitorii lui Ştefan cel Mare risipiră una câte una scumpele pietre din coroana pe care-o …

Panegiricul lui Ştefan cel Mare

În a doua jumătate a veacului al XVIII-lea duhul sfânt al iubirii pentru trecutul mare …

Moartea lui Ştefan cel Mare

Ştefan cel Mare era bolnav pe această vreme de boala pe care i-o dăduseră ostenelile …

Aprecieri şi comentarii despre Ştefan cel Mare

„Domnise aproape cincizeci de ani, o jumătate de veac. Venise tânăr… ca să tragă zid …